Riposta oamenilor

Capitolul XXIII - Suflet de dragon

        Minerva se așeză pe una dintre băncuțele din camera de așteptare. Privi absentă în direcția coechipierilor ei, care purtau discuții aprinse de partea cealaltă a încăperii, apoi rămase pierdută în gânduri.

        Lucrurile nu mergeau deloc bine. Trecuseră de preliminarii, dar abia reușiseră. Jucătorii selectați de ea erau puternici, își făceau treaba bine, însă conflictele dintre ei apăruseră imediat ce se dăduse startul competiției. Desigur, ea se așteptase la așa ceva, pentru că nu era ușor să aduci laolaltă  jucători de la două ghilde diferite, dar nu își imaginase că lucrurile aveau să fie chiar atât de complicate.

        Echipa pe care o înscrisese în competiție era formată din treizeci și doi de jucători. Minerva împărțise acest număr la doi și adusese în echipă un număr egal de jucători, șaisprezece veterani ai ghildei Dragonii Zburători și cincisprezece jucători care o însoțiseră de la ghilda pe care o dezbinase pentru a se alătura Dragonilor. Crezuse că astfel va mulțumi pe toată lumea.

        Cât de mult se înșelase.

        Ea și Laoteng vedeau lucrurile diferit. La fel se întâmpla și cu jucătorii celor două ghilde. Dragonii erau nesăbuiți și nu ascultau ordinele ei decât atunci când aveau chef, pe când jucătorii din fosta ei ghildă erau mai cumpătați — gândeau de două ori o acțiune și nu-și asumau riscuri prostești. Nu era de mirare că echipa ei se împărțise în două grupuri distincte și că aceste două grupuri se aflau în conflict încă de la începutul competiției.

        Asta le afectase performanța și le scăzuse moralul. Mai mult de atât, autoritatea pe care Minerva o avusese la început asupra lor se diminuase considerabil pe parcurs, iar acum aproape că dispăruse definitiv. Era un dezastru.

        Nu regreta decizia pe care o luase, de a se alătura Dragonilor și a conduce ghilda pe parcursul războiului, însă nici prea departe de acest punct nu se afla.

        Pe Laoteng, membrii ghildei îl respectau. În cazul ei, aceștia îi acceptau autoritatea, pentru că fusese desemnată de Laoteng să conducă ghilda, dar nimic mai mult. De fapt, controlul ei asupra lor era doar o chestie formală.

        Acum, că trecuseră de preliminarii, nu știa la ce să se aștepte. La cât de prost se descurcaseră, simțea că nici măcar nu meritau să meargă mai departe. Fără îndoială, unii dintre jucători gândeau la fel, de aici și irascibilitatea lor. Dar ce era de făcut?

        Îi promisese lui Laoteng că avea să facă tot posibilul să câștige Războiul Ghildelor. Cum putea să se țină de promisiune, când ea nu reușea să câștige nici măcar acceptul Dragonilor? Îndoiala se strecurase în sufletul ei, iar ceilalți simțiseră asta, acesta fiind un alt motiv pentru care totul mergea atât de prost, iar moralul echipei era atât de scăzut.

        Minerva își permise un oftat. Situația o depășea. Și nu era doar asta. Mai erau și alte griji care nu-i dădeau pace. Auzise că operațiunea Gardienilor dăduse greș.

        Cât de rău se terminase? Erau teferi prietenii ei? Ce se întâmplase? Acestea erau doar câteva dintre întrebările care roiau în mintea ei și nu-i dădeau pace.

        La dracu', Laoteng, ce mi-ai făcut? se întrebă.

        Își dorise atât de mult să stea departe de astfel de lucruri... Acum, însă, ar fi preferat să fie alături de prietenii ei, să-i poată ajuta într-un fel sau altul. La cum mergeau lucrurile în competiție, alternativa aceasta nu i se mai părea chiar atât de rea.

        Înainte ca Laoteng să-i ofere conducerea Dragonilor, nici nu dorise să audă despre alăturarea ei în rândul Gardienilor. Acum... ceva se schimbase. Perspectiva ei asupra lucrurilor se schimbase. Gardienii luptau pentru siguranța oamenilor, puteau fi considerați soldați ai Statelor Unite, luptători care-și dedicaseră viața patriei. Și ea avusese un asemenea vis la un moment dat. Dar incidentul cu Bael îi arătase partea mai puțin plăcută a unei astfel de vieți. Nu se simțise pregătită pentru asemenea sacrificii, motiv pentru care refuzase să se alăture Gardienilor atunci când Laoteng venise cu propunerea. Și crezuse că decizia ei avea să fie definitivă.