Riposta oamenilor

Capitolul XIII - Afecțiune

        Angel, aflându-se în camera ei din interiorul Centrului, încerca să-și facă ordine în gânduri.

        Informațiile pe care le avea indicau că Adrian Malone avea să inițieze atacul în decursul zilei următoare. Doctorul Antoine făcuse toate pregătirile necesare, dar mai rămăseseră încă destule necunoscute, așa că situația era una tensionată. Gardienii și Operatorii Autorizați fuseseră instruiți, iar capcana întinsă, dar ea avea sentimentul că ceva rău urma să se întâmple. Intuiția îi spunea că acest lucru avea legătură, mai mult sau mai puțin, cu decizia pe care ea o luase. O decizie cu care prietenii ei nu ar fi fost de acord.

        Prietenii ei...

        I se părea puțin ciudat să se gândească astfel la ei. Ea era un program, o inteligență artificială creată pentru a veghea asupra omenirii, așa că nu ar fi trebuit să facă diferența între oameni, să ofere anumitor indivizi mai multă sau mai puțină atenție. Și totuși, o făcea. Unii oameni erau mai mult sau mai puțin importanți, în funcție de natura contribuției pe care o aduceau în societate, iar alții pur și simplu însemnau ceva pentru ea, ca entitate cu conștiință de sine și sentimente.

        Acest lucru se datora faptului că doctorul Edward Evans, creatorul codului care stătea la baza programării ei, o înzestrase cu abilitatea de a înțelege și a dezvolta emoții și sentimente. Pentru asta, Angel îi mulțumea bunului doctor, chiar dacă această evoluție îi adusese și câteva neplăceri.

        La moartea doctorului Edward, ea încă mai studia emoțiile și sentimentele prin intermediul lui — doctorul îi fusese avatar cu ajutorul unei brățări care ținea sub control fluxul uriaș de informații, flux care l-ar fi omorât pe bătrân. Sfârșitul brutal al bunicului lui Marc crease confuzia supremă în interiorul ei, trecând-o printr-o miriadă de stări neînțelese și separând-o în două entități distincte. Așa luase naștere cealaltă jumătate a ei, Bael, un program monstru care urmărise să asimileze umanitatea și s-o transforme, cu ajutorul virușilor săi, într-un imperiu de sclavi.

        Marc reușise să-l învingă pe Bael atunci când monstrul pusese definitiv stăpânire pe trupul ei. Conform programului-armă pe care băiatul îl avea în creierul său, și ea ar fi trebuit să fie istorie. Dar ceva — nici acum nu știa ce anume — o salvase. În loc să fie distrusă, fusese doar adormită. Doctorul Antoine reușise să o trezească la ceva timp după lupta cu Bael, apoi îi pusese la dispoziție lumea, pentru a o îndruma pe o cale mai bună.

        Desigur, așa ceva nu se putea face peste noapte, Angel știa prea bine acest lucru, dar apariția Societății Virtuale reprezenta un început promițător. Doar că nu întreaga omenirea întâmpinase inițiativa cu brațele deschise. Oamenii se împărțiseră în două tabere, iar războiul era imposibil de evitat. Știa și acest lucru, iar în calitate de îndrumător al omenirii era de datoria ei să minimalizeze daunele unui conflict. Planul de apărare întocmit de doctorul Antoine era bun, dar nu perfect. În plus, acesta nu lua în calcul supraviețuirea inteligenței artificiale care se afla în mâinile lui Malone.

        Acordase mult timp de gândire acestei probleme, iar în final ajunsese la o concluzie: Jezebel, sora ei, trebuia salvată. Nu doar pentru că nu se făcea cu nimic vinovată de faptul că servea un om odios, ci și pentru că era sora ei, singura inteligență artificială cu care împărțea același cod, exceptându-l pe Bael.

        Apariția lui Jezebel declanșase o schimbare puternică în Angel.

        Pentru Bael, nutrise doar repulsie; dar pentru Jezebel dezvoltase — chiar și aflându-se la distanță, neștiind mai nimic despre ea — un sentiment de atașament care i se păruse la început oarecum ciudat. Îl înțelesese într-un final urmărind relația dintre Simon și Caitlin. Era aceeași formă de iubire pe care o arăta Simon pentru sora lui, sau ea pentru el. Era un sentiment care-i demonstra lui Angel că nu mai era singură, o entitate neînțeleasă printre miliarde de oameni.