Riposta oamenilor

Capitolul XXXIII - Război pe două fronturi

        Fabrica arăta de parcă s-ar fi putut prăbuși în orice moment. Nu se zărea nicio mișcare, dar Mavrone era sigur că ajunsese unde trebuie. Urmase firimiturile lăsate în urmă de răpitori și găsise cuibul de viespi. Liniștea era doar la suprafață și nu prevestea nimic bun. Învățase de-a lungul timpului să aprecieze corect situațiile de genul acesta.

        Îi plăcuse dintotdeauna munca de detectiv, iar reputația sa era impecabilă. Noua slujbă din cadrul DSAC îi furase plăcerea investigațiilor de teren, dar redevenise cel de odinioară imediat ce doctorul Antoine îl însărcinase cu găsirea nepoatei senatorului. Detectivul din el ieșise la suprafață ca după o vacanță prelungită, își contactase vechile cunoștințe și interogase martorii oculari cu aceeași duritate și eficiență care-i adusese porecla „Buldogul". Și se simțise bine în pielea personajului de altă dată.

        Poate că a sosit timpul pentru o schimbare, își zise.

        Departamentul DSAC reprezenta o ramură importantă a proiectului Societății Virtuale, motiv pentru care foarte mulți oameni își doreau o asociere, dar Mavrone ajunsese la concluzia că asemenea lucruri nu erau pentru el. Aștepta cu nerăbdare ca evenimentele actuale să ajungă la o concluzie, ca să-și poată anunța superiorii de decizia luată. Era mult mai incitant, din punctul lui de vedere, să rezolve enigme decât să inventeze povești care să ascundă greșelile clasei conducătoare.

        Până atunci, însă, avea o misiune de îndeplinit, una cât se poate de importantă. Și trebuia să o ducă la bun sfârșit cât mai repede cu putință. Siguranța Statelor Unite ale Americii, și poate chiar a întregii lumi, depindea de asta.

        Un bărbat vânjos, în echipament militar de ultimă generație, alunecă precum o umbră pe lângă perete și se așeză lângă el. Mavrone nu-i dădu timp să răsufle.

        — Care e situația, Jhon?

        Bărbatul răspunse cu o voce ușor hârșâită.

        — Nu există mișcare pe acoperiș și nici în jurul fabricii, domnule. Dacă inamicul se află aici, se ascunde înăuntru.

        — Ai și vești bune?

        — Cred că am găsit mașina pe care o căutam.

        — Și nepoata senatorului?

        — Duba era goală. Putem afla mai multe după ce o trimitem la sediu pentru a fi dezasamblată și verificată piesă cu piesă.

        Mavrone se încruntă. Oamenii lui Malone acționau prostește, fără pic de logică. Mai întâi răpeau în plină zi fiica unui om de stat, apoi se ascundeau într-o fabrică abandonată de la marginea orașului, fără să-și acopere în vreun fel urmele. Ori era vorba de o capcană, ori pur și simplu nu-i interesa dacă erau găsiți. Dacă a doua variantă era cea adevărată, atunci Chloe Sanders se afla în pericol.

        — Domnule, care sunt ordinele dumneavoastră? întrebă Jhon.

        Mavrone se gândi puțin, apoi spuse:

        — Tu și echipa ta o să mergeți la rampa de acces pentru camioane, iar eu o să-mi duc oamenii la intrarea principală. Ține un canal deschis tot timpul și raportează dacă întâlnești inamicul. La semnalul meu, luăm cu asalt fabrica.

        — Am înțeles! zise Jhon și făcu stânga-mprejur, împărțind deja ordine.

        Mavrone avea încredere în mica sa trupă de comando, cu toții fiind soldați antrenați de către Tasher. Dacă situația devenea tensionată, nu și-ar fi dorit alți camarazi de arme.