Riposta oamenilor

Capitolul XXII - Castelul de iluzii

        Liu o găsi pe Caitlin acolo unde o lăsase, lângă patul de spital al tatălui ei. Nici nu se aștepta să fie altfel.

        Tânărul îi înțelegea durerea. Tatăl fetei primise trei gloanțe în piept și ajunsese pe masa de operații în stare critică. Doctorii făcuseră tot ce era posibil, acum ținea doar de puterea bărbatului și de dorința lui de supraviețuire. Tasherii erau puternici și încăpățânați, așa că și Liu se încăpățâna să creadă că Vagner avea să fie pe picioarele sale în timp record.

        Cu toate astea, știa că lucrurile puteau foarte bine să se îndrepte în direcția opusă. De multe ori, viața oferea surprize neplăcute. Liu se temea de o astfel de surpriză. O eventuală moarte a lui Vagner însemna o lovitură dură pentru toți, dar pentru Caitlin putea să fie sfârșitul. O cunoștea îndeajuns de bine cât să știe ce se întâmpla în sufletul ei. Era prea calmă, ceea ce însemna că se retrăsese în interior și suferea în tăcere. Nu era bine, iar el ar fi dat orice s-o ajute. Dar nu știa cum.

        Caitlin era dificilă de felul ei, aflase asta încă din prima zi. Pe atunci, amândoi erau jucători noi în LOTH. Fuseseră recrutați de către un jucător veteran pentru o misiune pe echipe. Nu schimbaseră decât două vorbe înainte de startul misiunii. La acel moment, judecând-o doar după atitudinea bățoasă pe care o avea, blonda i se păruse o râzgâiată înfumurată. Nimic nou în asta, serverele jocurilor erau pline de astfel de persoane.

        Totuși, pe parcursul misiunii își schimbase puțin părerea. Tot o mai considera enervantă, însă felul în care fata lupta îi dezvăluise și alte lucruri despre ea. Blonda era o novice într-ale jocurilor, făcea greșeală după greșeală și se arunca în mijlocul acțiunii cu capul înainte, fără să asculte de conducătorul misiunii. Era un dezastru.

        Dar nu se dădea bătută și nici nu se lăsa descurajată de comentariile răutăcioase ale coechipierilor ei. Avea în ea o voință de oțel și o încăpățânare de catâr. Asta trezise în Liu curiozitatea, iar dacă ar fi fost motan, ar fi murit demult.

        După acea misiune, ceilalți jucători nu-și doriseră să mai audă de Sayuri. Nu și Liu. El o abordase pe fată și îi ceruse să se antreneze împreună. Propunerea lui nu fusese deloc bine-primită, fata vărsându-și toți nervii pe el, lăsându-l cu gura căscată și mai confuz ca niciodată.

        Hotărâse s-o lase în pace. Doar că, în seara respectivă, îi revenise în minte ceea ce se întâmplase în acea misiune. Ceilalți jucători făcuseră glume misogine pe seama fetei și nu numai. Chiar și el zâmbise de câteva ori la acele glume nepotrivite, chiar dacă se ținuse departe de jocul lor. Purtarea ei nu i se mai păruse anormală. Fata ținuse înăuntrul ei toate acele lucruri, toată furia, iar când el îi sugerase să se antreneze împreună, ea crezuse probabil că o lua peste picior. Se simțise prost că nu îi luase apărarea.

        A doua zi o contactase și reînnoise invitația de a se antrena împreună, având grijă să-și ceară mai întâi scuze. Blonda nu-i acceptase propunerea. Liu nu insistase, dar avusese grijă să-și reînnoiască oferta în fiecare zi. Iar până la urmă reușise s-o convingă să-i accepte scuzele.

        Din acel moment fuseseră de nedespărțit în lumea virtuală. Liu o învățase tot ce știa, iar ea îl ajutase să obțină obiecte rare și să devină mai puternic. O frumoasă prietenie se legase între ei, una care atrăsese și alte persoane asemeni lor. Ceva mai târziu, împreună cu Sonia, Misael și Jadna, înființaseră ghilda Dragonii Zburători.

        Cum se cunoșteau deja de ceva timp, într-o discuție banală ieșise la iveală faptul că locuiau în același oraș, așa că întâlnirea față în față fusese inevitabilă. Liu bănuia că Sonia conspirase ca lucrurile să se întâmple astfel. Nu o confruntase niciodată în legătură cu asta — nici nu avea de ce, pentru că îi convenea situația —, dar își cunoștea mama destul de bine.