Riposta oamenilor

Capitolul XVIII - Îngerul de Cristal

        Ușile liftului se deschiseră silențios, dezvăluind un coridor larg luminat excesiv. Misael cercetă cu privirea împrejurimile. Nu se vedea picior de Operator Autorizat prin zonă. Aceștia fie fuseseră chemați în altă parte, fie părăsiseră lumea virtuală. Nici roboți nu se zăreau, ceea ce era bine. Părăsi liftul cu obișnuita-i lenevie.

        Cu cât întâmpina mai puține probleme pe drum, cu atât avea să-și îndeplinească mai repede misiunea. Ocolul pe care-l făcuse pentru a le salva pe Jezebel și Ishtar îl întârziase destul de mult. Dacă cei de la Centru nu-și dăduseră seama deja că era un un agent inamic, aveau să o facă foarte curând. Atunci, misiunea lui avea să devină mult mai dificilă.

        Culoarul îl conduse la încăperea unde se afla Centrul. Camera era goală. Cum Angel dispăruse, Operatorii nu mai aveau niciun motiv să păzească Centrul. Planul său se bazase pe un asemenea curs de acțiune, chiar dacă era pregătit să înfrunte orice fel de rezistență. Se antrenase un timp îndelungat pentru acest moment, așa că nu avea niciun motiv de îngrijorare.

        Misael accesă inventarul și scoase o capsulă identică cu cea pe care o folosise pentru a chema Manticore-ul. O aruncă în fața lui, iar aceasta se sparse în mii de bucăți la contactul cu podeaua metalică, eliberând un zgomot asemănător cu cel al sticlei zdrobite. Precum în cazul unei fumigene, fumul negru acoperi zona și o ascunse privirilor. Câteva secunde mai târziu, fumul se risipi, dezvăluind un tigru de mărimea unui om. Avea colți mari, precum pisicile saber-tooth, și blana precum coaja unei portocale.

        Cu mișcări de felină, cunoscându-și deja misiunea, tigrul păși către sfera de metal din mijlocul încăperii. Misael se întoarse în loc, zâmbind apăsat, și dădu să plece. Nu avea rost să urmărească scena. Tigrul era un virus foarte puternic, dezvoltat de Adrian. Virusul urma să pună stăpânire pe Centru și să reducă orașul New Edge la stadiul de ruină. Acesta era primul pas către prăbușirea Statelor Unite.

        O bubuitură înfundată îi opri retragerea și-i șterse zâmbetul de pe chip. Misael ridică privirea către tavan, arborând un aer contemplativ. Alte trei bubuituri îi ajunseră la urechi într-o succesiune rapidă, mai puternice ca prima. Simțurile sale intrară în alertă. Pericol! Execută o săritură în spate care-l scoase din încăperea Centrului. Tavanul se contorsionă puternic în locul unde se găsise cu câteva momente în urmă, apoi explodă. O sferă roșie-portocalie lovi podeaua, iar Misael fu aruncat pe spate de către unda de șoc eliberată în momentul impactului.

        Temperatura deveni brusc insuportabilă.

        Misael sări în picioare aproape instantaneu. Căută cu rapiditate anomalia, găsind-o într-un final în forma unui uriaș. Flăcările dansau în jurul trupului bronzat, oferind iluzia că acesta ar deține opt brațe, iar chipul îl avea mutilat, cu un singur ochi căscându-se dintr-un gol precum o crevasă. Într-una din mâini ținea o katana, iar în cealaltă se zbătea tigrul, ca un șoarece prins în capcană.

        — Ai fost o pisică foarte rea, vorbi slutul cu o voce răgușită.

        Își luă avânt și aruncă tigrul în aer, apoi îl despărți pe din două cu o lovitură de katana extrem de rapidă. Mâța supradimensionată se sparse în miliarde de pixeli portocalii și dispăru în neant, eliberând un răget sfâșietor, plin de disperare.

        — Vulcanix? se arătă surprins Misael de apariția neașteptată a zeului. Cum e posibil așa ceva? Ești un produs al jocului Last of the Heroes, nu ar trebui să exiști în această realitate.

        — Și tu ești un Gardian, Misael, un slujitor al Societății Virtuale, și totuși încerci să distrugi Centrul pe care ai jurat să-l protejezi cu propria viață, îi replică zeul focului. Se pare că amândoi sfidăm legile normalului.