Malone modificase pe moment Centrul. Acesta arăta acum precum biroul său din lumea reală. Îi venea mai ușor să lucreze astfel, dar mai exista și un alt motiv în spatele acestei alegeri. Trebuia să se întâlnească cu Chloe din minut în minut, iar rezultatul acestei întâlniri era foarte important pentru planul său. Fata se descurcase excelent în misiune ei, dar Malone trebuia să se asigure că ea va juca în continuare după cum îi cânta el. Chloe reprezenta un element instabil în planul său, deci nu putea să o trateze cu superficialitate.
Într-o confruntare, cunoașterea terenului poate face diferența între victorie și înfrângere. Într-o confruntare verbală, terenul afectează starea psihologică și emoțională a combatanților.
Malone se simțea în siguranță între pereții biroului său din complexul subteran, în mediul pe care-l cunoștea atât de bine. Avea avantajul terenului. Mai mult de atât, Chloe avea să fie, fără îndoială, intimidată de întâlnirea cu misteriosul ei binefăcător. Acest lucru îi oferea lui Malone un alt avantaj psihologic în fața fetei. Până și prezența lui Jezebel la această întâlnire nu era altceva decât un factor al ecuației. Legătura care se crease între cele două avea să-i ofere fetei un sentiment de protecție, ceea ce putea duce la o manipulare mai ușoară.
Totul fusese luat în calcul și aproape totul se desfășura conform planului său. Doar eșecul lui Shin Law era oarecum supărător, dar informațiile pe care tânărul le adusese compensau pentru asta. Malone știa acum de energia negativă și de felul în care curăța profesorul Antoine Societatea Virtuală de aceasta. Era o descoperire importantă. Cum ținta lui era cealaltă lume, tot ce ținea de ea devenea un subiect de interes. Iar Antoine, prin cruciada pe care o pornise împotriva energiei negative, nu făcea altceva decât să-l ajute. Această turnură neobișnuita de evenimente nu fusese anticipată, dar era foarte bine primită. Spre deosebire de alta, care îl pusese pe gânduri pe Malone.
Terminase de studiat codul lui Angel și obținuse al doilea element de care avea nevoie pentru a-și pune în aplicare marele plan. Probabil că trebuia să fie mulțumit — și chiar era, într-o anumită măsură —, dar ceea ce mai descoperise în codul inteligenței artificiale îl lăsase foarte confuz.
Angel avea un cod simplu, pe care Malone îl înțelegea fără probleme și pe care îl putea modifica, în mare parte, după bunul său plac. Nu același lucru era valabil și pentru Jezebel, al cărei cod era aproape indescifrabil și plin de capcane care aveau menirea să-i declanșeze autodistrugerea. Era ca și când cele două împărțeau doar asemănarea și câteva funcții; în rest, Jezebel părea creată de un geniu neînțeles, pe când Angel arăta precum o copie ieftină.
Doctorul Edward o crease pe Angel plecând de la codul lui Jezebel. Nu exista niciun dubiu în privința asta. La fel, el îl crease pe Nox plecând de la codul furat, dar rescriind totul de la zero, probabil la fel cum făcuse și doctorul Edward cu Angel. Nox, inteligența artificială pe care o crease pentru chinezi, avea o conștiință de sine limitată și se asemăna mai degrabă cu un virus super-inteligent. Avea ceva în comun cu Bael în privința asta, dar îi lipsea adaptabilitatea lui.
Cu toate astea, Adrian nu înțelegea un lucru. Dacă el și profesorul Edward plecaseră de la codul din care apăruse Jezebel și își creaseră propriile inteligențe artificiale bazându-se pe asta, reconstruind părți din acel cod și dezvoltându-l mai departe după bunul plac, atunci cine crease codul din acea sferă de metal pe care o luase din mâinile doctorului, la moartea acestuia? Cine crease codul din care se născuse Jezebel?
Crezuse, la fel ca toți ceilalți, că Jezebel și Angel erau aproape identice. Dar nu era așa. Angel avusese nevoie de timp pentru a-și dezvolta o conștiință de sine, pe când Jezebel se născuse având deja una. Lui Malone i se păruse ciudat acest lucru, dar pusese totul pe seama cercetărilor pe care le făcuse doctorul pe codul respectiv, cercetări despre care el nu avea habar. Acum își dădea seama că Edward Evans nu avea nicio legătura cu asta.
CITEȘTI
Riposta oamenilor
Science FictionSocietatea Virtuală îşi doreşte să aducă împreună toţi oamenii lumii, aşa cum s-a întâmplat după răspândirea internetului, dar la un nivel mult mai complex. Această acţiune nu este văzută cu ochi buni de către toţi. Marile puteri, care abia aşteaptă...