Riposta oamenilor

Capitolul V - Gratiile unei cuști invizibile

        Operațiunea fusese un succes. Se aflau în clădirea virtuală Center Tower, controlând în totalitate parterul acesteia și căile de acces. Jezebel revenise la adevărata ei înfățișare și privea în jur la Operatorii doborâți. Nu fusese o luptă ușoară, dar elementul surpriză îi ajutase.

        Imediat ce primise accesul în turn cu prizonierul ei, Orcus, ceilalți trei membri ai echipei, Enlil, Zhurong și Rán, se strecuraseră înăuntru și începuseră să doboare Operatorii Autorizați. Chiar la timp, pentru că abilitatea ei de copiere își atinsese limita, forțând-o să revină la forma reală. În acel moment distrusese cătușele lui Orcus și, împreună cu el, se alăturase debandadei. Iar de acolo se dezlănțuise tot iadul.

        Până aici totul se desfășurase perfect, dar știa că dacă nu ar fi fost vorba de o simulare, ceea ce făcuse depășea cu mult nivelul de pericol acceptat pentru o astfel de operațiune.

        — Ai înnebunit? mârâi Rán și se apropie cu repeziciune de ea, oprindu-se la câțiva centimetri. Ochii ei de aur prinseseră o sclipire portocalie și parcă aruncau flăcări. Vrei să ne omori pe toți? Ce-a fost în capul tău?

        — Totul a mers exact cum am plănuit, spuse Jezebel și dădu să-i întoarcă spatele.

        Dar Rán o prinse de braț și o smuci, continuându-și nervoasă protestele.

        — De data asta. Dar data viitoare? Ce-o să fie atunci?

        — O să fie ce-o să fie, îi răspunse Jezebel în doi peri și își eliberă cu agresivitate brațul din strânsoarea mâinii ei.

        — Nu meriți să conduci echipa asta, îi aruncă Rán cu dispreț. Toate planurile tale, toate încercările tale de a duce o simulare la bun sfârșit au dat greș până acum. Ești o greșeală. Echipa asta e o greșeală!

        Deci despre asta era vorba.

        Jezebel ar fi trebuit să se aștepte la așa ceva din partea ei. Femeia își arătase antipatia față de ea încă de la început, iar după ce reușise să se strecoare în patul lui Adrian încercase chiar să-l convingă că nu avea nevoie de ajutorul unei inteligențe artificiale pentru a-și atinge țelul. Fără succes, desigur, dar pentru Jezebel gestul contase. Rán credea că avea o anumită putere acum, dar adevărul era că știa prea puține despre omul pe care-și imagina că-l controlează, într-un fel sau altul, prin puterea ei de seducție.

        Adrian n-o alesese pentru trupul grațios cu forme desăvârșite, ci pentru dorința ei de a se ridica deasupra tuturor, de a-și atinge scopul indiferent de mijloacele la care trebuia să apeleze. La sfârșitul zilei, Mina Lechtev, pe numele ei adevărat, era doar o unealtă în planul bărbatului, la fel ca toți ceilalți. O unealtă de care acesta se folosea în orice mod credea el de cuviință.

        Furia lui Jezebel se transformă încet în milă pentru Mina. Nu mai analizase niciodată lucrurile astfel, așa că noua percepție o surprinse din nou. Întotdeauna văzuse în femeia din fața ei o persoană enervantă, care încercase în nenumărate rânduri să scape de ea. Abia acum își dădea seama că, la fel ca Adrian, Mina își urmărea doar propriile interese. Datorită formelor ispititoare cu care fusese înzestrată, și care îi ofereau un fel de irezistibilitate în fața bărbaților, suferea de un complex de superioritate.

        Femeia era frumoasă, Jezebel trebuia să recunoască asta, și era mai ales geloasă pe părul ei lung și negru, ușor ondulat, care părea la fel de natural chiar și în lumea virtuală, dar, la sfârșitul zilei, Mina era doar un pește într-un ocean suprapopulat. Bărbații vedeau în ea o cucerire, un nume pe o listă. Desigur, pentru Mina nu părea să conteze acest lucru, nu cât timp obținea ceea ce-și dorea. Fiecare supraviețuia așa cum putea, iar Jezebel știa că viața femeii nu fusese una ușoară, dar asta nu schimba cu nimic faptul că ea nu era obligată să-i accepte comportamentul.