Riposta oamenilor

Capitolul VIII - Dragonul și Fecioara

        În inima orașului Senaria exista o tavernă care nu ducea niciodată lipsă de clienți. Proprietarul, un jucător pe nume BigRed, era singurul om care deținea licența pentru a comercializa tutun și băutură — din cele care aveau același gust și efect precum cele din realitate, dar care, spre deosebire de acestea, nu provocau dependență și nici nu acționau nociv asupra organismului.

        Faptul că BigRed era un Gardian, prin urmare o persoană autorizată, era un lucru cunoscut printre jucători. Inițiativa îi aparținuse, fiind un fumător înrăit în lumea reală. Desigur, clienții tavernei, pentru a putea achiziționa astfel de comodități, trebuiau să fi trecut pragul majoratului, iar cum Angel putea să verifice ușor datele jucătorilor, nimeni nu avea cum să înșele sistemul. Taverna era, mai mult decât orice altceva, un loc al celor măcinați de vicii, dar și un loc în care jucătorii maturi se puteau întâlni în liniște.

        Din acest motiv, taverna „Strigoiul Mahmur" nu trăgea niciodată obloanele. Și tot din acest motiv, BigRed reprezenta principala sursă de informații a Gardienilor, pentru că, așa cum se știe, atunci când băutura începe să-și facă efectul, oamenii devin foarte vorbăreți. Zvonuri, legende, informații despre hackeri și multe altele, toate ajungeau la urechile lui BigRed, iar el le trimitea mai departe la Centru, acolo unde informațiile erau sortate și analizate.

        Deși se gândise la asta în nenumărate rânduri, Laoteng ajunsese la concluzia că nu ar fi putut să facă ceea ce făcea BigRed. Nu avea darul lui de a se băga pe sub pielea oamenilor și nici răbdarea să le asculte ofurile sau destăinuirile tainice. Lui îi plăcea acțiunea, lupta, iureșul confruntărilor, așa că postul de conducător al Gardienilor i se potrivea mult mai bine. Trebuia totuși să recunoască faptul că nutrea un respect deosebit pentru BigRed și munca lui, motiv pentru care se înțelesese întotdeauna foarte bine cu acesta.

        Atunci când BigRed dădu cu ochii de Laoteng în taverna sa, părăsi barul și se îndreptă cu zâmbetul pe buze către masa la care se așezase liderul Gardienilor.

        — Să chem pe cineva să-ți aducă o bere?

        Laoteng respinse oferta cu un gest al mâinii, apoi îl privi pe BigRed cum se așază pe scaunul tapisat. Avatarul bărbatului era un munte de om — foarte aproape de felul în care arăta și în lumea reală — cu părul de un roșcat murdar și chipul colțuros, ca de soldat. BigRed oferea o imagine extrem de înfricoșătoare necunoscuților, dar în spatele aparențelor se ascundea un om cu suflet de aur.

        — Atunci poate vrei un trabuc, insistă BigRed cu amabilitățile și îi întinse lui Laoteng tabachera dichisită, ca să-și aleagă unul. Liderul Gardienilor respinse vehement și această ofertă. Cum dorești, ridică din umeri bărbatul. Dar sper că nu te deranjează dacă îmi aprind eu unul.

        — Nu, bineînțeles că nu.

        BigRed își aprinse trabucul și pufăi de câteva ori. Apoi întrebă:

        — Treburi oficiale sau distracție?

        — Cred că puțin din amândouă, răspunse Laoteng după un moment de ezitare. Trebuie să mă întâlnesc cu o veche cunoștință, dar între timp mi-ar plăcea să aflu dacă ai mai auzit ceva interesant.

        — Mi-e teamă că nu am aflat nimic nou, spuse BigRed după ce pufăi o dată. Cu toate că ar fi o chestie care mi-a atras atenția, dar nu pot să-mi dau seama dacă e ceva real sau doar o farsă.

        — De obicei din astfel de lucruri aflăm informații prețioase, îl îmboldi Laoteng.

        — Așa este, dar asta sună prea a... fabulație. Sau să-i spun fabricație?