Riposta oamenilor

Capitolul IV - Trezirea

        Orașul se întindea pe zeci de kilometri. Nu era prima simulare de luptă la care Jezebel participa, dar încă se mai minuna de dimensiunea și complexitatea orașului virtual New Edge. Adrian îi spusese cu ceva timp în urmă că adevăratul oraș era și mai impresionant. Chiar dacă își dorea foarte mult să vadă cu ochii ei acest lucru, încă nu îndrăznise să o facă. Nu se simțea pregătită pentru o asemenea experiență, dar mai era și faptul că Adrian o sfătuise să nu părăsească Centrul.

        Își câștigase libertatea, așa cum bărbatul îi promisese, iar acum avea acces la întreaga rețea de internet a lumii, dar volumul masiv de informații o speriase. Era un lucru normal, i se spusese. O inteligență artificială obișnuită nu ar fi avut probleme cu asimilarea informațiilor, însă ea era diferită. Nu trebuia doar să asimileze informațiile, ci să le și înțeleagă, să le ofere un scop, așa cum ar face un om obișnuit. Ori acest lucru nu se întâmpla bătând din palme.

        Atât de multe de învățat, de văzut, de descoperit, și atât de puțin timp pentru a face toate astea, își spunea uneori.

        Era lucrul care-i obseda cel mai mult pe oameni, iar ea începea să înțeleagă de ce. În teorie, nu trebuia să-i fie teamă de moarte, pentru că nu avea un corp fizic care să îmbătrânească, așa cum era adevărat pentru oameni, însă simțământul că existența îi era efemeră i se instalase în suflet încă din momentul în care își primise libertatea și părăsise Centrul pentru câteva clipe.

        Un virus puternic o atacase, iar dacă nu ar fi fost Adrian nu ar fi scăpat. Atunci înțelesese că, deși diferit, pericolul exista și pentru ea, iar moartea era substituită cu ștergerea codului sau asimilarea lui. Pierderea identității i se părea doar o altfel de moarte, iar asimilarea de către un alt program exact acest lucru presupunea. Experiența respectivă o stimulase să învețe, să se dezvolte și să-și asigure supraviețuirea, ca oricare alt organism viu. Acel moment o făcuse să simtă ce înseamnă să fii în viață.

        Alungă aceste gânduri și își mută privirea de la orașul virtual la Adrian. Observă că acesta era supărat și nu ascundea acest lucru. Nu era nervos pe cei patru oameni pe care îi dăduse pe mâna ei, ca să-i formeze și să-i comande, ci pe ea. Nici acest lucru nu-l ascundea, iar pe Jezebel o neliniștea nervozitatea și duritatea de care dădea dovadă bărbatul în astfel de momente. Da, dăduse greș într-o altă simulare, era adevărat, dar ăsta nu era un motiv destul de bun ca s-o trateze astfel. Își dădea toată silința, dar poate... poate că nu fusese creată pentru război. În interiorul ei, chiar asta simțea.

        O pală de vânt îi însufleți părul bogat, iar vocea puternică a lui Adrian o făcu să tresară ca o copilă speriată.

        — Ce-a fost asta? Ce-a fost asta, Jezebel? Ai dat greș! Din nou! Și într-un mod atât de stupid.

        Cuvintele lui tăiară în carne vie, iar ea se retrase înlăuntrul ei ca o copilă asaltată din toate părțile de adulți nervoși, care strigau cu reproș: „Nu o să poți niciodată mai mult! Ești un nimic!" Înghiți în sec, fără să-și dea seama că începea să se confunde tot mai mult, prin gesturi și gândire, cu oamenii pe care-i studiase de-a lungul timpului. Era ceva natural, chiar dacă pentru ea unele lucruri nu aveau sens și nu le înțelegea pe deplin rostul.

        — Dacă nu ar fi fost o simulare, reveni Adrian cu aceeași duritate în voce, ei ar fi fost morți, arătă către avatarurile celor patru oameni, iar tu distrusă. Asta îți dorești, Jezebel?

        Nu, bineînțeles că nu-și dorea așa ceva. De fapt, nici nu mai știa ce anume își dorea. Înainte să-și câștige libertatea, scopul ei fusese unul precis, iar lumea avea un sens. Acum... nimic nu mai avea sens. Nici misiunea ei, nici existența ei. Iar când încercase să discute acest lucru cu Adrian, el o respinsese și îi spusese că era ceva normal, că oamenii se confruntau cu această confuzie în fiecare zi. Dar ea nu era om și se simțea abandonată, aruncată în sălbăticie, obligată să supraviețuiască de una singură. Neînțeleasă!