Datorită ție 🔞 Vol 11

Capitolul 14

Nemesis:
In urma cu cinci ani...

Deschid ochii brusc cand simt o mângâiere calda pe obrajii mei,iar chipul lui Tartarus apare ca prin ceata in fata mea.
-Tar...soptesc cu voce ragusita.
Clipesc de cateva ori ca imaginea sa-mi devina complet clara,iar cand privesc in jur vad ca suntem tot in Tartar.
-Am murit?intreb si clatina din cap. Ce s-a întâmplat?continui si incerc sa ma ridic de jos. Cat timp am pierdut contactul cu realitatea?zic si isi strecoară un brat pe sub genunchii mei,iar celalalt pe sub umeri și ma strange la pipetul lui,apoi se ridica in picioare si incepe sa ma legene.
-Mai bine de o ora ai fost lesinata,sopteste cu glas frant. Oricata energie am băgat în tine n-ai dat nici un semn de viata.
-Aha...raspund înghițind cu dificultate si imi tintesc ochii pe haul nesfârșit. Ce s-a întâmplat acolo,Tar? De ce m-am aprins?intreb din nou.
-Ai obținut o noua abilitate. Una ce te-a consumat intr-atat de mult incat mi-ai stat lesinata mai bine de o ora.
Ma incrunt cand il aud.
-Noua abilitate? Si asta ce mai înseamnă?intreb,nebăgand in seama faptul ca imi spune pentru a doua oara cat timp am fost lesinata.
„Stiu ca e grav sa nu-mi revin imediat,mai ales dacă baga putere in mine si nu deschid ochii. Asta înseamnă ca o ora am stat la limita dintre viata si moarte. Probabil dacă baga pateras putere in mine rezultatul era diferit,cum a fost în cazul lui Chaos cand a lesinat din cauza lui Tar atunci cand titan meu nici macar nu se născuse inca,dar reușise sa-l traga la nivel energetic pe Chaos in universul lui."
Intorc capul spre el cand se pune în miscare si imi arcuiesc o sprânceană in așteptarea răspunsului in timp ce el incepe sa se plimbe aproape de marginea prapastiei.
-Ai vazut-o vreodata pe Hera cum creează arcuri de lumina?intreaba si ma incrunt fiindca nu ma așteptam la un răspuns sub forma de întrebare si mai ales nu ma așteptam sa o aducă pe sora noastra Hera in discuție.
-Aaa...nu,raspund confuza.
-Asta ai făcut tu când ai sărit în hau. Ai format arcuri de lumina.
In urma răspunsului sau nu stiu daca sa ma bucur sau sa ma sperii cand aud ce-mi spune. Faptul ca am dezvoltat o abilitate noua nu stiu daca ma incanta sau nu.
-Cum naiba am reusit sa fac asa ceva?intreb si Tartarus ridica din umeri.
-Cred ca frica de a nu ma pierde te-a împins dincolo de limite. Ai ajuns sa faci din imposibil posibil,Nem.
„Iar asta înseamnă că as putea sa ii fiu intr-un fel de folos? Dacă as știi ce ne așteaptă poate abilitatea asta ne-ar ajuta cu ceva. As vrea sa-l intreb daca exista posibilitatea asta,dar nu vreau sa mai fie incatusat cu încă un lanț din cauza unui răspuns ce nu aparține prezentului."
-Nem...nu te mai gândi acolo.
Soapta lui ma scoate din ganduri si imi țintesc privirea in a lui.
-Si ce ai vrea sa fac?intreb supărată.
-Sa trăim fiecare clipa ca si cum ar fi ultima,psychi mou. Daca stam cu frică să știi ca asta nu se mai poate numi viata. Dacă e sa se întâmple la un moment dat ceva,vreau sa ne bucuram de fiecare secunda petrecuta impreuna pana sa se produca dezastrul. Vreau sa ne facem amintiri cat sa ne ajungă pentru o eternitate,Nem...
Inima incepe sa-mi tremure in piept datorita rugamintii lui,iar din cauza emoțiilor ce se starnesc in mine,imi prind buza de jos intre dinti si incep sa o rontai cu putere.
-Te vreau,Nem...am nevoie de tine. Am nevoie de zambetul tău în fiecare zi și vreau sa te fac fericita in fiecare secunda. Imi doresc sa ne bucuram unul de celalalt in fiecare clipa. Poti sa-mi faci pe plac?intreaba si ochii mi se umezesc.
Suspin si el ofteaza.
-Te rog,psychi mou. Nu știm exact ce ne aduce ziua de mâine,dar hai sa o trăim pe cea de astazi ca si cum ar fi ultima. Vrei?
Ma uit în ochii lui intunecati si fac exact același lucru pe care il face el atunci cand ma priveste intens. Imi tipăresc chipul lui in minte.
Ma gândesc la ceea ce mi-a spus si cu toate ca nu-mi convine,ajung totusi sa-i dau dreptate.
„Dar daca la final totul o sa fie bine? Dacă pana la urma o sa găsim o cale de a evita o nenorocire? Pana la urma viitorul e incert,dar daca totusi o sa se abata un dezastru asupra noastra,vreau sa trăiesc pana atunci fiecare clipa bucurandu-ma de prezenta lui. Pana la urma asta fac și oamenii. Daca n-am fi fost nemuritori,singurul lucru sigur din viata noastra de pamanteni ar fi fost moartea. Ea e singura certitudine din viata unui om,dar asta nu înseamnă ca muritorii nu isi mai trăiesc viata si se întreabă zilnic oare cand o sa le vina sfârșitul,nu? Ei se pun noaptea la somn cu alarma activata chiar daca n-au certitudinea ca a doua zi chiar o s-o mai audă ca sa se trezească si cu toate astea tot o fac. Cum ei trăiesc fiecare zi cu speranța că mâine vine una nou,asa am sa fac și eu. Am sa ma oblig sa traiesc fiecare clipa cu speranța că mâine o sa ma trezesc tot in bratele lui. Insa daca pana la urma o sa vina ziua in care el nu o sa mai fie,vreau ca pana atunci sa ne creăm cele mai frumoase amintiri,dupa cu siguranta am sa-mi pierd controlul si am sa fac ca toți dracii,dar in intunericul ce o sa se abata asupra noastra chiar o sa avem nevoie sa ne hrănim sufletul cu amintiri. Exact asa cum a făcut Cronos cand Rhea a dispărut de langa el timp de milenii."
-Ai dreptate,ingaim cu greu din cauza faptului ca am gura uscata.
-De murit nu am sa mor,Nem,ma asigura si deși lucrul asta ar trebui sa ma faca sa rasuflu usurata,pe mine nu face altceva decât sa ma cutremure in bratele lui.
Ma uit repede la intunericul dens din fata mea si las cateva injuraturi sa mi se despinda de pe buze.
-Linisteste-te,nu o sa-mi faca nimic de data asta fiindcă deja ti-am spus lucrul asta. Nu poate sa ma incatuseze de doua ori pentru același lucru,dacă il zic aceleași persoane,înțelegi?
Nu răspund,in schimb oftez dureros. Ma uit la el cu disperare cand imi amintesc momentul în care a fost tras in adancuri si aerul mi se blocheaza in gat. Incep sa-mi musc buza de jos si ochii mi se umplu de lacrimi cand imaginile cu el inghitit de intuneric mi se conturează perfect in minte si suspin cand simt chinul cum mai are puțin și-mi rupe pieptul din cauza faptului ca acum știu ce se intampla cu el. Ma sperie îngrozitor gandul ca puterea il condamna la o eternitate in abis dacă nu isi tine gura.
-Asta e o nebunie,Tar...soptesc plângând.
Ma strange mai tare in brate si intinde capul,apoi isi lipeste fruntea de a mea. Privește adanc in ochii mei si știu ca vede cat sunt de distrusa sufletește,iar avalansa de emoții ce se starnesc inauntrul meu,ma tulbura si ma înnebunește de durere efectiv. Mintea mea nebuna ma indeamna sa ma gândesc la viitor si n-am cum sa nu ma inspaimant cand gandul imi fuge imediat in direcția aia si nu știu ce naiba ne așteaptă mâine sau peste o săptămână ori o luna. Nu stiu daca o sa rezistam dezastrului si ma întreb oare cat timp ne-a mai rămas impreuna,iar frica asta de necunoscut ma inspaimanta rau de tot. Am zis ca trebuie sa trăim în prezent,dar nu pot sa pun pe pauza tot ce coace mintea mea in clipa de fata,pentru ca e de-a dreptul sinistru,iar teroarea pura din ochii lui ce încearcă sa o ascundă de mine,ma îngrozește si mai mult. Buzele incep sa-mi tremure si un suspin ascutit mi se desprinde de pe ele numai din cauza gândului ca am sa-l pierd.
-Asa este,psychi mou. E o nebunie,confirma cu glas frant.
Ma saruta pe vârful nasului si abia îl mai vad prin ceata lacrimilor.
- Dar indiferent ce o sa ne aducă nebunia asta,eu am sa te iubesc indiferent de spațiu sau timp,Nem,sopteste,iar valuri de durere imi strabat corpul intr-o clipa,facandu-ma sa tremur in bratele lui. Am sa o fac indiferent de loc,psychi mou si am sa te iubesc la nesfârșit,continua,apoi isi lipeste buzele de ale mele si pune toată iubirea lui in sarut.
Imi da gura de aer de care am nevoie sa ca trăiesc si ii raspund cum aceeași iubire pe care el mi-o declara. Pentru o clipa mintea mi se golește de orice gând si savurez atat buzele lui cat si gustul. Ma bucur de toata iubirea nesfârșită ce ne leaga si un gând pozitiv rasare in mintea mea,precum lumina in intuneric.
„Indiferent de ce o sa se abata asupra noastra,nimic pe lumea asta nu poate rupe sau distruge ceea ce avem.Suntem legați intr-atat de puternic unul de celalalt incat suntem indestructibili."
Iar in urma gândului chiar ajung sa-i dau pe deplin dreptate lui Tartarus. Pana la urma nu contează ce ne aduce ziua de mâine,noi o avem pe cea de astazi. Decât sa trăim cu frica zilei de mâine,mai bine sa ne-o petrecem pe cea de astăzi ca si cum ar fi ultima,iar daca ajungem la un moment dat si in infern,sunt sigura ca o sa găsim o cale de a ieși impreuna din el. Pana la urma facem parte din familia,Chronis,cea ce e capabila sa faca din imposibil,posibil.
-Anexartítos chórou í chrónou tha synechíso na se agapó,Tar ateleíota.(Indiferent de spațiu sau timp,eu am sa continui sa te iubesc,Tar la nesfârșit),soptesc peste buzele lui si incep sa-l sarut cu înflăcărare.
„Iubirea pana la urma e un risc,la fel cum insasi viata este,nu? Iar pentru iubire esti in stare sa riști multe,pana si propria viata daca e nevoie,asa-i? Si cu toții știm ca orice decizie pe care o iei este un risc,nu? Atat in cazul muritorilor,cat si in cazul nostru. Dar in viata trebuie sa-ti asumi riscurile intr-un fel sau altul. Iar unul dintre cele mai mari riscuri este sa te lași complet dus de val. Sau cum ar zice,Seth: sa te pierzi in nebunie si sa trăiești fiecare clipa la intensitate maxima. Si exact asta urmeaza sa facem si noi,pentru ca,în cazul familiei noastre s-a demonstrat de cateva ori ca pana și eternitatea nu ne este garantata.Cativa au fost la un pas de moarte,ca sa nu mai aduc aminte de mai marii zei primordiali ce la un moment dat sub o forma sau alta au disparut. Uneori lucrurile trebuie sa se intample fiindca despre asta e viata. Despre schimbare. Dar indiferent de ce ne rezerva soarta mie si lui Tar,cea mai buna opțiune pentru noi este sa ne lasam complet dusi de val,altfel o s-o luam razna mai devreme decât trebuie si chiar nu cred ca e indicat. Cea mai bună soluție este sa lasam trecutul și ceea ce știm exact acolo unde le este locul  si sa nu ne gândim cu frica la viitor. Important e cum ne trăim ziua de astazi,iar noi alegem sa ne bucuram la maxim de prezent. Stiu ca nu o sa fie un lucru usor,dar nici imposibil. Insa trebuie sa facem fiecare clipa sa conteze. Fiindca nu stiu cand o sa vina momentul în care o sa pășim in ape tulburi si nici cand o sa ne cufundam in intunericul absolut,dar pana o sa ajungem sa stam fata in fata cu dezastrul,vreau sa imi dau voie sa respir. Nu imi doresc sa atrag de pe acum nenorocirea in viata mea. Acum,în momentul de fata,tot ce contează este ca e langa mine. Dupa,cand nu o sa mai fie habar nu am ce o sa fac. Nu stiu cum am sa reacționez cand nenorocirea o sa se produca,dar am speranța că intr-un final tot o sa găsim o cale de-a o scoate noi la capat."