Datorită ție 🔞 Vol 11

Capitolul 40

Erebus:

Pun ultimul jurnal citit în cutia de langa pat,apoi pocnesc din degete si o sigilez.
Ma intind pe saltea si imi bag o mana sub cap,dupa imi fixez ochii pe un punct inexistent din tavan si fac un rezumat la tot ce am citit în ultimele luni.
Durere...asta e cuvântul la care se rezuma in mare parte poveștile scrise de mama,chiar daca mereu tine sa-i mulțumească lui pateras pentru binecuvântarea ce i-a pus-o în brate atunci cand m-a conectat la puterea lui ca mama sa mă poată naste. O cred cand zice ca sunt totul ei,dar eu imi doresc sa o vad zambind din tot sufletul,nu cu bucati ce am reușit sa le lipesc cât de cât în toti anii ăștia. De fapt...imi doresc ca sa fim cu totii bine,iar lucrul asta e posibil doar daca pateras se intoarce acasă si am promis ca am sa-l scot de acolo insa nu stiu cum deocamdata,insa știu ca intr-o zi am sa o fac. Stiu ca eu sunt cel ce trebuie sa-l scoata din adancuri. Pentru ca simt o chemare spre acel lor.
„Pe toti zeii! Abia aștept sa te scot din locul ala,pateras! Abia aștept sa fim compleți si abia aștept sa te vad in carne si oase. Nu mai vreau sa te vad în poze și nici prin ochii celorlalți."
-Vreau sa te simt,soptesc privind pierdut spre tavan. Vreau sa te aud si vreau sa știu cum vibreaza energia inauntrul tău atunci cand esti prin preajma mea.
Inspir brusc cand simt rana de pe inima cum incepe sa ma usture,apoi gem de durere cand incepe sa ma arda.
-Vezi?intreb soptit. De asta știu ca eu sunt cel ce trebuie sa te elibereze. Cumva rana vie ce imi sângerează pe interior imi da de înțeles ca eu sunt salvarea ta si tu din nou a mea,pateras...
Ma ridic in capul oaselor cand fierbinteala din piept imi urca in gat si intredeschid buzele ca sa respir cum trebuie.
Sunt mai bine de 8 ani de când pateras e inchis in Tartar,iar de câțiva ani încoace am înțeles și eu cum trebuie de ce el se afla acolo și nu e langa noi. Insa,in ziua in care am priceput motivul cap coada,decaderea lui a devenit o obsesie pentru mine. Oricât as incerca sa ma distrag si pentru un minut de la găsirea unei soluții,nu pot. Indiferent ce fac,gandul imi zboară la el. Am dezvoltat cred si o noua abilitate pentru ca atunci cand mama sau restul vorbesc cu mine,eu chiar le răspund in timp ce mintea mea continuă să lucreze,încercând sa găsească o cale de a ajunge la titanul ce mi-a dat viata si care m-a legat de puterea lui.
Sunt un zeu. Unul absolut,dar puterea mea se împletește cu a lui pateras,iar ce simt eu,e mult peste ce simte mama. Sunt un fel de Chaos,doar ca mie puterea nu imi ia mintile. Pe mine ma impinge de la spate sa fac ceva. Imi vorbeste. Imi sopteste intr-una ca timpul se apropie si poate ar trebui sa ma înnebunească de cap umbrele ce imi vorbesc neîncetat in minte,insa pe mine ma ajuta sa raman focusat. Faptul ca de câțiva ani încoace au început sa-mi susure la urechi ca timpul se apropie,imi da clar de înțeles ca eliberarea lui pateras e la cativa pasi in fata mea...sau poate e închiderea mea? Hmmm...nu stiu,dar vreau sa cred ca am sa-l eliberez,altfel ai mei o sa se afunde si mai tare in Iad in cazul in care rămân alături de pateras închis in Tartar.
Imi sterg lacrima ce imi curge incet pe obraz cand ma gândesc la ziua in care o sa scape din adancuri si ma intorc pe burta. Pocnesc din degete si in fata mea apare un caiet ce are inauntru un pix.
E un jurnal. Am urmat exemplul mamei de cand am învățat sa scriu,iar de vreo jumătate de an încoace m-am hotărât sa imi pun si eu gandurile pe foaie.
Deschid caietul acolo unde este pixul si incep sa pun pe hârtie tot ce simt.
Scriu toate trăirile si sentimentele.
Ma descarc.

„Asa...sa continui de unde am rămas,nu?
Pai...voiam sa iti spun ca,deși te știu din amintirile celor din casa si din poze sau videoclipuri,ma emoționez pana in maduva oaselor atunci cand il vad pe pappoús. Stii de ce? Pentru ca tu semeni cel mai bine cu el. Felul în care ochii lui chihlimbarii ma scalda in flacari de iubire,ma trimit automat cu gândul la tine,iar privirea lui arzătoare e aceeași cu cea ce am vazut-o de foarte multe ori prin ochii mamei atunci cand o priveai tu la randul tău cu iubirea nesfârșită ce am înțeles tot de la ea ca iți curge prin vene.
Insa...asa cum iti spuneam si data trecuta,am un of,iar dacă tot am început sa deschid cutia pandorei si iti ziceam ce ma doare,știi ce greutate mai apasa pe umerii mei? Faptul ca si la scoala la fel ca la gradinita,atat copii cat si învățătoarea ma intreaba despre tine. Dar daca la gradinita,mama a ales sa nu ma mai duca fiindca nu imi placea absolut deloc,la scoala deși am constatat ca nu am nevoie de ea,trebuie sa merg. Si da...stiu ca te-ar bufni rasul daca m-ai auzi. Mi-a spus Eros ca atat voi,cat si mama,aveați o problema cu mersul la scoala. Ei bine...si eu o am. Puterea ce imi curge prin vene ma ajuta sa gandesc cu o viteza fulgerătoare,iar problemele le rezolv in mai puțin de o fractiune de secunda,insa cand i-am spus mamei ca nu e nevoie sa merg la scoala,a sărit pappoús cu gura pe mine.
Titanul mi-a zis ca am scăpat de gradinita,dar de imi place sau nu trebuie sa merg la scoala si ca trebuie sa mi-o termin. Ma întreb...oare daca ai fi aici,tu ce ai spune? Ai fii de-acord cu el sau cu mine?
Chiar nu știu dacă ai fi sau nu de-acord cu mine,dar de un lucru sunt ferm convins. Stii care e acela?
Faptul ca intr-un final am sa te scot din Tartar. Pentru ca iubirea absoluta învinge mereu. Ea trece dincolo de granite si tot ea reușește sa facă din imposibil,posibil. Iar eu te iubesc mult,pateras. O fac la nesfârșit.

Semnat,Erebus...micutul zeu pentru care te-ai lăsat inghitit de intuneric,doar ca el sa poată straluci."

*****

Pun pixul in caiet,apoi il inchid si il bag cu grija in sertarul noptierei. Ma intind pe o parte si trag patura subțire peste mine. Pocnesc din degete,iar lumina se stinge,insa razele lunii ce trec prin ferestrele mari ale camerei,risipesc bezna si mangaie usor rama cu poza lui pateras ce o am pe noptiera.
Imi bag o mana sub cap si imi țintesc ochii pe fotografia ce o privesc de câțiva ani de zile în fiecare noapte pana cand adorm si oftez din tot sufletul.
-Stii ca acusi vine ziua mea?intreb incet si incep sa-mi ronțăi buza de jos. Știi ca sunt câteva zile pe an în care mastile de pe chipul fiecărui membru crapa si se vede clar pe fata lor dorul dupa tine si suferinta ce o poarta in sufletul lor? Dar stii ca pe mine ma doare înzecit,fiindca tu nu ești aici din cauza mea? De asta și rana din piept se crestează mai tare in astfel de zile. Mai ales când vine ziua ta si coboram cu totii in adancurile,continui soptit si lacrimile le simt cum imi pătează usor obrajii. Cred ca ceea ce urmeaza sa-ti spun,cu siguranta știi si tu,dar am sa o fac oricum. Vreau sa te asigur ca nimeni nu te-a uitat pateras. Ca toți continua sa te iubească și le este dor de tine. Si mie îmi este,chiar daca nu te cunosc personal. De iubit nu mai are rost sa-ti spun,nu? Fiindcă probabil o simti si tu legatura dintre noi.
Inspir de cateva ori si ma pun pe burta. Ma sprijin pe coate si imi prind capul în mâini. Continui sa privesc fotografia si un zambet trist imi curbeaza buzele.
-Te-am văzut prin ochii mamei cat de curajos ai fost în ziua in care ea m-a născut. Si eu vreau sa fiu cand cresc mare la fel de curajos si puternic precum esti tu,pateras. Pentru ca da,mama are dreptate când spune ca sunt bucățică rupta din tine,dar eu vreau sa iti seman întrutotul. Si vreau sa iti vad ochii cum iti sclipesc de mândrie atunci cand ai sa vorbești sau ai sa te uiți la mine,asa cum ii stralucesc lui pappoús cand vorbeste despre noi,dar in special despre voi. Despre zeii si zeițele lui. Vreau sa fii mândru ca sunt agori sou,pateras si sper sa te fac atunci cand am sa găsesc calea de a te scoate din Tartar.
„Fiindca am sa o gasesc. Chiar daca ar fi ultimul lucru pe care am sa-l fac in viata asta a mea de nemuritor. Am promis ca am sa te eliberez,dar daca n-am sa o fac,am sa ajung exact lângă tine. Insa...sincer sa fiu imi suna mai bine prima varianta. Sper ca timpul ce se apropie și de care imi vorbesc umbrele sa fie cel in care eu am sa găsesc portita ta de scapare. Fiindca tare mult imi doresc sa te strâng în brate,pateras."