Datorită ție 🔞 Vol 11

Capitolul 10

Tartarus:
In urma cu 10 ani...
 
 Au înnebunit nebunii,iar casa freamătă din cauza durerii ce apasa greu pe umerii fiecărui membru in parte.
Toata lumea e in agonie de cand Nyx a fost rapita si le simt frica cum le patrunde pana in maduva oaselor din cauza faptului ca nici un zeu nu ii simte energia. De cateva ore ai mei au aflat ca Hera si Hefaistos s-au gândit sa o chinui pe Nyx pe motiv ca nu pot atinge soarele.
Blochez toate emotiile negative ce le simt ca plutesc in aer atunci cand ma intind pe saltea si inchid ochii. Ma gândesc la Nyx si las umbrele sa ma învăluie. Vortexul se creaza imediat in mintea mea,iar intunericul ma acaparează total in cateva secunde. Devin una cu el,iar prin fata ochilor incep sa mi se deruleze imagini din prezentul si viitorul de mâine a lui Nyx.
Vad ca e inchisa intr-o pestera si chinuita de Hera in timp ce Hefaistos priveste scena cu un zambet bolnav pe buze,iar inima mi se blocheaza in piept cand o aud cum urla de durere si respiratia mi se poticneste in gat.
O clipa...o singura clipa mi-ar fi de ajuns ca sa-i spulber pe amandoi si sa arunc grota asta in aer,dar din păcate trebuie sa imi infranez aceasta dorinta macabra. In asemenea cazuri chiar trebuie sa gandesc rational si sa nu ma las ghidat de suflet,fiindca eu nu am dreptul sa intervin in viata nimănui. Fiecare trebuie sa-si ducă crucea si sa-si urmeze firul destinului. Existenta mea se rezuma la a pastra echilibrul. De a ma asigura ca totul e bine și sa i-au masuri doar atunci cand întreaga populație de pe Terra e sub amenințarea vreunui dezastru. In rest nu am voie sa intervin in viata nimănui.
Inspir si expir adanc încercând astfel sa ma calmez,apoi trec dincolo de usa din fier si colind prin galeriile ce par a fi interminabile cu urletele lui Nyx in minte.
Injur ca la usa cortului cand teroarea ma lovesc cu o asemenea forta,iar durerea ce mi-o provoacă imi face instant o gaura in piept. Tot ce simt in clipa asta e de nedescris.
Asemenea trairi n-am mai simtit decat in ziua in care Styx mi-a încasat fulgerul. Acelasi chin si aceeasi vinovăție apasa si acum pe umerii mei din cauza faptului ca,deși detin o putere inegalabila si chiar am capacitatea de a o ajuta pe Nyx,totuși nu pot sa o fac. Asta e lucrul ce-l urăsc si-l detest la mine. Puterea asta a mea e ca o sabie cu doua tăișuri,iar in momente de cumpana ajunge sa ma exaspereze.
Neputinta imi face sangele sa clocotească cu ciuda in vene,iar furia efectiv ajunge intr-o clipa sa ma copleșească. Agonia incepe sa ma devasteze si ma incarc cu regrete pentru ca nu o pot scapa din mana celor doi si ma frustrez pentru ca nici nu imi este permis sa le spun alor mei tot ce stiu despre Nyx.
Marai furios pentru ca,deși detin puterea suprema ce imi oferă într-adevăr multe avantaje,nu imi permite sa fac tot ce vreau. Daca ar fi dupa mine in clipa de fata le-as curma viata celor doi pentru chinul ce il abat asupra ei. Insa dezavantajul putererii face sa nu-mi pot duce dorintele morbide la bun sfârșit.
Las o înjurătură grosolana sa imi părăsească buzele atunci cand gasesc o ieșire si imi dau seama ca ma aflu la dracu in praznic. Dupa priveliștea ce mi se deschide în fata ochilor realizez ca suntem pe insula Andros,dar sunt ferm convins ca aceste galerii sunt conectate si cu altele din subteran ce te pot scoate in diferite părți ale Greciei.
Cavernele asta interminabile ce sunt ascunse de ochiul uman și folosite de catre zei drept refugiu cand viata le este amenințată cu moartea,sunt precum un labirint sub pamant,iar pe deasupra mai sunt și vrăjite. De ce? Pentru ca doar asa pot pune o bariera intre ei si cel ce le devine pradator. Vraja ascunde pe oricine intra in ele,de aceea nimeni nu o poate simți pe Nyx. Protecția grotei neutralizează magia celor ce patrund in adancuri.
Mai las cateva înjurături sa mi se desprinda de pe buze in timp ce mintea imi gândește la foc automat și încerc sa găsesc o soluție pentru a o salva pe Nyx din ghearele Herei. Inchid ochii cu întrebările ce mi se tot invart prin minte,iar cand ii deschid,ma ridic in capul oaselor si imi frec fata cu palmele intr-un gest disperat.
Ma dau jos din pat cu mintea imprastiata in toate direcțiile si ies afara din dormitor. Traversez golul,iar cand ajung in fata scărilor,Nem se repede plângând spre mine.
-Tar!imi tipa numele si ma aplec,apoi o ridic in brate si o strang la pieptul meu.
-Psychi mou...soptesc si simt cum ma rup in mii de bucati cand ii vad lacrimile de pe obraji.
-Ajut-o...imi cere suspinând. Stiu ca poți sa o faci.
„Mda...pot sa o fac,dar nu imi este permis. Un lucru pe care tu nu ai cum sa-l intelegi. Cel puțin nu acum pentru ca inca esti micuta.”
-Te rog,Tar...nu ii lasa sa-i facă rău!ma implora cu ochii arzandu-i dureros din cauza chinului ce-i curge prin vene.
Imi strang un brat mai tare in jurul ei,iar cu mana libera ii cuprind usor ceafa in palma,apoi ii lipesc fruntea de a mea.
-Nyx o sa fie bine,o asigur,dar incepe sa plângă mai tare.
-Ai sa o salvezi?intreaba cu voce inecata.
-Nu eu...dar am sa ii ajut sa o găsească,raspund incet si vad speranța cum sclipește deodata in ochii ei.
„E prima data cand o vad atat de focusata si pe alti membrii inafara de mine si de pateras,iar lucrul asta dacă ar fi imtr-o alta circumstanță chiar m-ar bucura,insa acum nu ma pot concentra pe acest lucru fiindca am alte mai importante de făcut. Iar unul dintre ele e următorul: ce naiba sa zic sau sa fac ca restul sa se prindă unde e ascunsa,Nyx?”
Oftez cand mintea mi-o ia din nou razna si cauta soluții pentru problema mea,iar in timpul asta ii eliberez lui Nem ceafa si ii sterg lacrimile,dupa cobor treptele iar cand ajung in living ma izbesc de un zid dureros ce vine din partea alor mei.
Valurile de chin ce le strabat lor trupul imi accentuează mie mai mult suferinta ce deja a ajuns sa ma consume intr-un mod infernal,iar cand le vad si calvarul din priviri,simt cum o gheara incepe sa ma sfasie in mii de bucăți pe dinauntru.
Trec printre ei si o las pe Nemesis pe canapea,apoi ma uit la fiecare in parte si povara ca nu le pot spune ceea ce știu imi aduce o amareala pe buze in locul cuvintelor ce ar trebuie sa mi se dezlipească de pe ele ca sa le alung suferinta si sa-i eliberez de teroarea ce le curge tuturor prin vene.
Dacă as putea sa le spun direct ceea ce știu,frica lor s-ar evapora instant,dar asa...
„Asa încerc sa găsesc o alta cale de a le da de înțeles unde trebuie sa caute. Daca as putea sa le zic pe șleau tot ce stiu ar fi prea simplu,iar pentru mine cuvântul simplu nu exista in vocabular. La mine totul trebuie sa fie al naibii de complicat.”
Incerc sa inspir cand atmosfera devine de-a dreptul apăsătoare in timp ce contninui sa caut o rezolvare,doar ca oricât adanc as încerca să trag aer in piept simt ca nu imi e suficient. Ma chinui sa fac fata presiunii si chinului ce imi apasa precum un bolovan pe piept,iar la un moment dat cand totul in jur o ia razna,ajung sa imi pun auzul putin pe pauza fiindca bocetele lui Iris devin de-a dreptul isterice si starnesc la randul lor alte plansete in randul celorlalte fete,iar in glasul lui Hades ajung sa simt frica cum se împletește cu furia cand jumatatea i se zguduie la piept din cauza suspinelor si amenințările incep sa curgă lanț de pe buzele lui.
Rasuflu usurat cand in living isi face apariția Apollo si imi cere sa ies cu el pana afara,iar cand pasesc dincolo de pragul ușii trag o gura mare de aer in plamani. Coboram treptele in tacere,iar privirea imi cade imediat pe mana lui atunci cand pocneste din degete.
-Pastreaza-l,ii spun cand face sa apara lantul ce i l-am dat lui Nyx.
-Nu am nevoie,raspunde si pentru o fractiune de secunda ma gândesc la viitorul lui Apollo si milioane de imagini imi trec prin fata ochilor,printre care și una in care vad o micuta brunetica cum e tinuta protectiv in brate de către zeu imediat ce aceasta e adusa pe lume de către Nyx.
„Thavma...”
-Tu nu...raspund si isi arcuiește o sprânceană in așteptarea răspunsului,insa eu n-am de gând sa ii ofer unul.
-Cine o sa-l poate?
Miracolul,as vrea sa-i raspund.
-Ai sa știi ce ai de făcut cu el,Apollo cand o sa vina momentul potrivit,ii spun in schimb.
Simt cateva valuri de furie cum ies din el dupa ce ii dau un răspuns ce nu l-a ajutat cu absolut nimic,apoi hotărăște sa schimbe subiectul si imi cere un favor ce ma pune in aceeași situație ca si întrebarea lui de mai devreme.
-Stiu ca nu poți sa îmi spui locul exact,dar da-mi un indiciu,imi cere si las aerul sa iasa subtil printre buzele mele.
Neputinta din nou imi inunda venele si ajung încă o data sa-mi disprețuiesc abilitatea de a vedea atat în trecut cat si-n viitor.
-Stii ca imi e interzis sa o fac,Apollo,raspund pe un ton egal.
-Stiu,dar e vorba de Nyx. Cateaua aia o poate omorî in orice clipa,maraie la mine si cateva fulgere incep sa-i joace pe piele,apoi unul trosneste intr-un brad ce se afla la cativa zeci de metrii in fata noastra si il face praf.
„Stiu foarte bine prin ce trece Nyx...am vazut-o si i-am simtit chinul,dar mai știu si faptul ca o sa fie bine intr-un final iar impreuna o sa aveți o fetita. Ahhh...ce dracu sa fac?? Inca nu am găsit un răspuns la cum sa ii ajut pe ai mei fara sa dezechilibrez balanta,dar cred ca nici macar nu exista o soluție în cazul asta. Daca ar fi existat alte cai de a fenta putin soarta si de a le da alor mei o mana de ajutor,cu siguranță mintea mea  mea ar fi gasit-o pana acum...dar asa...”
Inspir si expir adanc in timp ce incerc sa găsesc tot felul de ocolisuri si ma gandesc sa nu ii dau un răspuns exact,dar totuși sa fie un indiciu destul de bun pentru a putea ajunge la Nyx. Iar dupa ce cuvintele mi se desprind de pe buze sa sper ca umbrele nu o sa apara ca sa ma inlantuie.
-Zi-mi!imi cere din nou,doar ca de data asta nu o mai face pe un ton marait,ci pe unul al naibii de calm,deși îl simt cum fierbe pe interior din cauza nervilor.
-Cauta în Grecia,dar nu la suprafata. Atat iti pot spune.
Se opreste in loc si ii aud rotitele cum deja incep sa i se invart in cap,apoi ridica o mana in aer si face o armura sa apara pe trupul lui,dupa un arc sclipitor intre degete si dispare fără sa-mi mai zică un cuvant,iar eu rămân locului cand vad intunericul cu se apropie de mine si oftez resemnat.
Umbrele se reped furioase in direcția mea,iar cand incep sa urce pe corpul meu,inchid ochii si imi musc cu putere buza de jos. Urlu in mine cand mi se înfășoară in jurul bratului stang si imi marchează pielea.
După prima dunga ce mi-au lasat-o pe încheietura mâinii drepte in urma cu mulți ani atunci cand i-am arat lui pateras amintirea ce o aveam cu Nem încă de dinainte sa se nască,umbrele n-au mai apărut sa imi lase si alte urme. E drept ca m-am abținut si am încercat sa evit pe cat posibil curiozitățile alor mei despre viitor si in mare parte am reușit,pentru ca atunci cand deveneau mai insistenți ma luam si plecam de langa ei fiindca oricum nici nu prea aveam ce sa le zic. Deși am colindat prin viețile lor,nu le-am luat la purificat pe fiecare in parte deodarece eu cautam un singur răspuns. Ma intereseaza in mod special ce se întâmplă cu mine peste câțiva ani fiindca n-am reușit sa ma lămuresc cu imaginile din viitorul meu. Insa in orice viitor m-as uita,ma lovesc la un moment dat de aceeași problema. Totul devine neclare.
Cat despre umbrele ce imi marchează acum pentru a doua oara pielea ce pot sa va zic sigur e ca n-am sa raman doar cu aceste doua dungi. M-am văzut pe mine cel din viitor cat sunt de incatusat,iar lucrul asta imi da de înțeles ca oricat mi-as impune eu acum sa nu dezvalui anumite lucruri,o sa existe momente în care n-am sa ma pot abține si tot am sa o fac.
In lupta ce se da tot timpul în mine atunci cand vine vorba de dezvaluit ceea ce știu,se pare ca la final o sa câștige sufletul. Oricat de cerebral imi doresc sa fiu,pe viitor se pare ca nu am nici o șansă de a rezista in fata tentației si am sa divulg lucruri ce nu o sa apartina timpului prezent. Iar motivul pentru care o fac este? Bine-nteles ca iubirea nesfarsita ce le-o port. Ea e cea ce o sa ma faca sa cedez chiar daca lucrul asta înseamnă să ma pun singur in lanturi,dar pentru varianta mea din viitor nu pare sa conteze lucrul asta. Din câte mi-am dat seama,de dragul lor am sa ajung sa ma las incatusat de buna voie doar ca sa ii liniștesc sau sa le bucur lor sufletul.
„Pai si atunci ce ar mai fi de spus in situația asta? Hmmm...cred ca ar mai fi de zis un singur lucru si anume: Datorita iubirii ajungem sa ne comportam irational,dar sincer nu-mi pare rău. Am sa-mi asum riscurile pentru ca vreau sa ii știu pe toti bine chiar daca fericirea lor o sa ajungă sa ma traga pe mine tot mai mult adanc in abisul plin cu umbre.”