Datorită ție 🔞 Vol 11

Capitolul 48

Nemesis:
 
-Psychi mou...ii aud vocea soptita și deschid incet ochii.
Titanul pe care nu l-am mai văzut de 10 ani în viata reala,sta aplecat deasupra mea și ma priveste cu atat de multa intensitate incat un fior imi strabate tot corpul si ma face sa ma cutremur în pat.
Imi infasor bratele in jurul gatului sau si il trag spre mine.
-Tar...imi e atat de dor de tine,spun cu glas frant,iar o data cu vocea mi se frânge si inima.
Imi privesc jumatatea ce doar in vis o mai pot face si incremenesc cand ochii lui se aprind.
„Ceva e diferit...e foarte diferit de celelalte vise in care mi-a mai apărut de-a lungul anilor.”
Inima mi se oprește cand amalgamul de emoții explodează in pieptul meu,la fel si respiratia ce imi rămâne blocata in gat in timp ce ii privesc trasaturile sălbatice si inconfundabile.
Incep sa vibrez,iar undele ies din interior și provoaca la exterior fulgere de lumina ce incep sa-mi joace pe piele.
Imi trec degetele tremurand prin parul negru ce ii ajunge pana la umeri si ochii mi se umplu de lacrimi.
Continua sa stea nemișcat si in tacere,in timp ce eu imi cobor degetele si incep sa-i mangai obrajii,apoi ii conturez linia dura a maxilarului.
„Totul pare atat de real. Mult prea real pentru un vis. Pana si inima i-o aud cum ii bate cu putere in piept.”
Înăuntrul meu incepe sa se dea o lupta între sentimente contradictorii ce se ciocnesc cap in cap și inghit cu dificultate nodul ce mi se formează în gat din cauza emoțiilor.
Fericirea se lupta cu teama,iubirea cu neîncrederea si confuzia cu speranța.
Tot haosul de emoții dinauntrul meu ma da peste cap,dar ce imi pune capac este mirosul pielii lui. Cand ispir adanc si ajunge sa-mi gâdile nările știu ca tot ce trăiesc nu e un vis.
-Tar...esti aici,asa-i?intreb cu voce tremurand. Nu visez,nu? Spune-mi ca nu visez,fiindca te simt al naibii de real.
Zambeste si o face în felul lui mortal ce mie îmi da funcțiile peste cap.
-Psychi mou...surade si in secunda doi ma ridic in capul oaselor,apoi ma arunc asupra lui.
-Pe intreg Tartarul!exclam atunci cand bratele lui puternice se strang in jurul taliei mele.
Lacrimile de fericire imi împânzesc imediat privirea si imi curg siroaie pe obraji atunci cand clipesc.
-E acea zi?intreb plangand.
-Da,Nem...e acea zi,raspunde soptit.
-Nu pot sa cred!ma smiorcai. Nu pot sa cred ca ești aici,Tar!
Ma indept puțin de spate ca privirile sa ni se întâlnească din nou si clipesc des ca imaginea sa-mi devina clara.
Ii prind din nou obrajii in palme si incep sa-l mangai. Caldura ce radiază din corpul lui imi mangaie mie pielea si inima incepe sa-mi bata atat de repede incat am impresia ca in curând urmeaza sa mi-o ia la sanatoasa dacă nu ma liniștesc putin.
-Dar cum?pun întrebarea ce mi se invarte incontinuu prin cap. Cum ai reușit sa scapi?
Ochii lui chihlimbarii devin atat de incandescenti,încât imi lasa impresia ca privesc in inima plina de lava fierbinte a unui vulcan.
-Am fost salvat,sopteste si lacrimile din nou imi incetoseaza privirea,iar chipul il vad incetosat.
-Salvat? Cum? De cine? In toti anii ăștia am cautat o cale de a putea intra dupa tine fără sa rămânem blocați inauntru si n-am găsit niciuna.
Ma mangaie usor pe spate,apoi imi șterge incet lacrimile.
-Cine te-a scos de acolo,Tar?intreb soptit.
-Eu mama,aud vocea lui Erebus undeva în spatele meu si ochii mi se maresc in cap din cauza socului.
Am fost atat de prinsa in emotiile mele,incat nu l-am simțit pe Erebus in dormitor.
Intorc capul in reluare si il vad pe micut cum sta lipit cu spatele de geam și cu mâinile încrucișate la piept. Ne zâmbește in timp ce mie groaza incepe sa-mi fuga prin vene.
„Cum adică el a fost cel ce l-a salvat?”
Ma uit la micut nedumerita si deși ar trebui sa ma bucur ca amandoi sunt aici si sunt bine,nu pot.
-Cum adică tu?intreb si vocea imi trădează grav frica ce imi face sangele sa-mi tremure in vene.
„Micutul meu zeu a fost in Tartar?”
-Linisteste-te psychi mou,imi cere Tar si din nou incepe sa ma mangaie pe spate.
-Da mama...calmeaza-te. Nu am pățit nimic si ti l-am adus acasă pe pateras. Ar trebui sa sari în sus de fericire,nu sa plângi,zice si schițează un mic zambet. Plus ca uite,imi atrage atenția arătând spre aranjamentele florale ce sunt puse peste tot pe podeaua camerei.
Si pe alea abia acum le vad.
Inspir si expir prelung ca sa calmez tornada de emoții ce face ravagii in pieptul meu,iar Erebus se apropie incet de noi. Se urca în pat si isi trece cate un brat pe dupa gatul fiecăruia.
-In sfarsit a venit acea zis,mama...spune privindu-ma adanc in ochi. Pateras e aici,continua si buzele lui se curbeaza intr-un zambet larg. Totul de azi înainte o sa fie perfect. Suntem din nou compleți.
Bufnesc direct în plans cand il aud si intind capul,apoi il sarut pe frunte cu lacrimile curgandu-mi intr-una pe obraji.
-Nem...nu mai plânge...ma roagă Tar,iar eu fac exact pe dos.
Incep sa plang in hohote si titanul meu imi cuprinde obrajii în palme,apoi imi intoarce capul spre el și isi lipeste buzele de ale mele.
„Aer...aerul meu...”
In timp ce ma saruta,eu incep sa respir prin el si imediat ma liniștesc.
-Ne vedem mai târziu,chicoteste micutul zeu si il simt cum se da jos din pat.
Gura lui Tar apasa mai tare pe a mea cand Erebus iese din dormitor si sarutul se schimba. Devine dintr-o data salbatic si brutal. Incepe sa ma muste de buze si lumea mi se da complet peste cap. Si asa eram data din cauza faptului ca a apărut peste noapte în dormitor,dar acum sunt coplesita complet de tot ceea ce stârnește în mine.
Toate senzațiile ce in lipsa lui au amortit si intr-un final au adormit,acum se trezesc la viata cu o asemenea forta incat ma amețesc de cap.
-Se agapo,spun printre sărutări si geme.
Intr-o clipa ajung intinsa pe spate,iar el își face loc intre coapsele mele si vine deasupra mea.
Se sprijină pe palme si se apleaca sa ma sarute. Incep sa tremur cand gustul lui imi ajunge in sistem,apoi icnesc cand imi musca din nou fără nici o reținere buza de jos.
-Se agapo ateleíota,psychi mou,murmura si isi trece incet limba peste buza ce tocmai a muscat-o.
Cateva lacrimi imi curg pe la coltul ochilor cand ii aud vocea intunecata si profunda,iar el isi trece limba pe obrajii mei ca sa le aduce.
-Mi-a fost atat de dor de tine,țațoaso,continua pe un ton soptit si ragusit. Datorita ție si amintirii tale,nu mi-am pierdut mintile,Nem. Datorita lui,Erebus am continuat sa sper. Si datorita alor nostrii mi-am găsit puterea de a rezista in adancurile Tartarului.
Inima mi-o ia din nou razna si ma agat cu putere de gatul lui,apoi il lipesc de mine încercând astfel sa ii alin durerile cu o îmbrățișare.
-Sunt bine Nem...acum sunt bine,ma asigura cu toate ca nu mi s-a desprins nici o întrebare de pe buze.
„Si eu sunt bine acum. A fost bine si atunci cand mi-a apărut în vis si tare ma roade curiozitatea sa-l intreb cum de a facut lucrul asta posibil,dar imi e frica de posibilitatea unui răspuns ce ar putea sa strice vraja dintre noi,asa ca o las balta pentru moment si ma bucur de îmbrățișarea lui. Fiindca in bratele sale,eu ma simt perfect.”
Asa cum stam strans îmbrățișați,emotiile se aprinde cu forta in mine si incep sa-mi arda toate insecuritate cu care am trăit în ultimii 10 ani.
Frica,teama,chinul,durerea,teroarea le simt cum se fac scrum si dispar de pe umerii mei precum cenusa-n vânt. Ma simt din nou ușoară si ma bucur ca pot din nou sa respir. O fac prin el. Prin jumatatea sufletului meu si o fac in voie fiindca o data ce s-a întors,n-am sa-l mai las sa-mi scape printre degete indiferent de ce mai urmează pe viitor sa ne pună destinul in cale.
 
 
 
*****

Tartarus:

Nemesis:

Erebus: