Datorită ție 🔞 Vol 11

Capitolul 44

Erebus:

Cand imaginea devine clara si ajung in Tartar,privesc fără nici o teama dincolo de prăpastie.
Bezna e densa. Intunericul se misca incet precum valurile marii intr-o zi calma de vara,iar umbrele nu se agita deloc. Totul e în perfecta stare si armonie.
-Sa vad dacă o sa mai fie asa liniște și dupa ce am sa ma las inghitit de intuneric,ranjesc in coltul gurii si fac cativa pasi in spate ca sa imi pot lua avant.
Trag aer adanc in piept cand ma opresc la cativa metrii depărtare de prăpastie,apoi incep sa fug,iar cuvintele din profetie se desprind cu repeziciune de pe buzele mele.
-Usile se deschid pentru oricine,dar se inchid pentru totdeauna în fata celor pangariti. O data ce intri in abis,viata se da complet peste cap. Lumina de sus devine intunericul de jos,iar Raiul se transforma in Iad. Stralucirea zilei,devine negura nopții si doar cel fără de pacat e ferit de toate nenorocirile pentru a putea salva un suflet condamnat. Iar eu...Erebus Chronis,fiul lui Nemesis si a lui Tartarus Chronis,am sa urmez calea purtând in suflet doar intenții pure si n-am sa ma abat deloc de la ea!strig in timp ce sar dincolo de prăpastie,iar un bubuit asurzitor se aude în întuneric,apoi il vad cum se despica si ma lasa sa cad în hăul nesfârșit. Pateras??urlu cand intunericul dens ma înconjoară din toate părțile,iar vocea mea reverbereaza prin el in zeci de ecouri,insa nu primesc nici un răspuns.
In căderea mea libera ce pare nesfârșită,incep sa tremur la un moment dat,dar nu de frica,ci de frig. Cu cât ma adâncesc mai mult cu atat aerul rece și umed devine tot mai înghețat. Dintii incep sa-mi clantane in gura,iar ca sa-mi opresc tremurul corpului,imi prind umerii cu bratele si ma îmbrățișez singur.
Nu stiu cat timp durează căderea mea libera,dar la un moment dat,încetinesc cand trec printr-un strat foarte gros de bezna si imi dau seama că cel mai probabil urmeaza chiar sa ajung in adancul,Tartarului.
Se spune ca zona asta e cea mai adanca a abisului. Ca e atat de adanca sub Infern,precum e pamantul sub cer.
Cand trec dincolo de stratul gros de intuneric,ceea ce vad înainte ca picioarele sa atingă pamantul,e un labirint nesfârșit ce are zidurile foarte inalte si groase,iar deasupra lor exista o cupola intunecata. E o bariera ce este strabatuta de fulgere electrice și care impiedica ieșirea celor aflați dincolo de ea.
Aterizez in picioare in fata a doua uși enorme făcute din bronz,ce au pe ele tot felul de simboluri si glífe.
Intind mana,iar cand ating materialul rece,un fior imi strabate sirea spinării si ma cutremura pe picioare.
Inima incepe sa-mi bata cu putere cand ușile se deschid foarte puțin inaintea mea,iar pielea mi se înfioară cand de dincolo de ele se aud niște racneste neomenesti.
Inghit in sec si imi oblig picioarele se sa pună în miscare. Trec dincolo de porti si de protecția intunecata,iar in fata mea se deschide labirintul nesfârșit pe care l-am văzut mai devreme cand eram în cădere libera.
Am in fata trei căi de acces,dar instinctul imi spune sa o aleg pe cea din dreapta.
Fără sa stau pe gânduri,ma las condus de ceea ce-mi dictează sufletul si trec dincolo de zidurile groase și inalte. Pasesc pe aleea umbroasa fără sa scot un sunet si incerc sa imi pun gandurile in ordine,fiindca in capul meu e o harababura totala.
„Cum am sa îl găsesc pe pateras in labirintul asta ce are început,dar n-are sfarsit? Cat o sa-mi ia pana am sa dau de el? Dacă pana in zori nu apar acasă,ai mei o s-o ia razna! Nici macar nu le-am lăsat vreun biletel in care sa-i anunt ce am de gând sa fac si cu siguranță daca o sa vrea vreunul sa-mi simta energia o sa se lovească de bariera Tartarului. O sa pateasca si in cazul meu la fel ca în a lui pateras. O sa se izbească de un zid cand o sa incerce sa-mi simta energia.”
Pierdut prin ganduri,nici nu realizez pe unde merg,dar se pare ca picioarele mele stiu ce cale sa urmeze,fiindca atunci cand imi revin in simturi,ma trezesc în fata unei statuete enorme ce aduce cu o mana uriasa. Una ce tine intre degete o balanta,iar in talerul din dreapta e o pana alba si in cel din stânga e o umbra neagra. Balanta sta perfect in echilibru si ma apropii de ea ca sa citesc mesajul de pe plăcuta ce se afla la baza statuetei.
 
„Aici timpul trece diferit,in functie de chinul la care ești supus. Clipele de bucurie pot fi rare și scurte,in timp ce teroarea poate fi lunga,înceată si foarte chinuitoare.
Mai poate exista ceva de prețuit intr-o lume ce se vrea a fi moarta? Sau durerea nu te mai lasa sa vezi calea strălucitoare ce te poartă spre eliberare?”
 
-Calea...soptesc si incep sa ma uit în toate părțile.
Sunt la o răscruce de drumuri,iar de aici labirintul se lărgește si se mărește mai tare.
Prin toate portile ce stau deschise in fata mea,vad ca una sclipește intr-un fel diferit de restul si ma îndrept spre ea fara sa gandesc,iar atunci cand trec dincolo de porțile din bronz,o lumina alba rasare de nicăieri si formează un scut in jurul meu precum o carapace.
-Deci asta e calea,surad larg si pasesc pe cărarea pietruita.
Merg in liniște prin labirint fără sa am o direcție anume sau sa tin minte locurile prin care am trecut,pentru ca simt,iar la nivel de subconștient stiu ca n-am cum sa ma rătăcesc. Picioarele mele stiu exact încotro sa meargă. Zici ca sunt tras spre pateras de firul invizibil ce ne leagă sufletele intre ele si ne unește inimile chiar daca nu l-am văzut niciodată in carne si oase.
Cu cât merg mai mult,cu atât simt ca ma apropii de nucleul puternic ce face aerul sa trosneasca tot mai tare in jurul meu,dar la un moment dat ma opresc cand un alt răcnet neomenesc răzbate prin întunericul înecăcios ce ma înconjoară si rasuna cu putere in urechile mele.
-Ce dracu?soptesc in timp ce pasii mi se îndreaptă spre un colt al labirintului.
Cotesc stanga si casc ochii cand in fata mea la cativa metrii se deschide o alta răscruce de drumuri,dar de data asta nu mai e nici o statuie ci o gramada de giganti si ciclopi.
 Impietresc cand ii vad împărțiți in doua tabere. Se spinteca din priviri si strang cu putere între degete armele ce le au în posesie.
-Vai de mine...continui tot in șoaptă,doar ca ma aud si toti întorc ochii spre mine.
Privirile giganților vibreaza intr-un albastru electrizant,iar nuanta e atat de rece incat imi ridica parul pe ceafa. In schimb ciclopii ma privesc cu un singur ochi ce il au in frunte,dar care arde intr-o nuanta intunecata. Inghit cu dificultate cand ambele tabere se uita la mine cu priviri înfometate,iar unii dintre ei o fac cu o asemenea intensitate incat imi lasa impresia ca poftesc sa-mi devoreze sufletul,nu doar carnea de pe oase sau eternul ce-mi fuge prin vene.
-Un nou suflet,spune rânjind cu răutate unul dintre giganti si vad saliva altuia cum ii curge pe la coltul buzelor.
-Îhhh...spun stambandu-ma din nas.
Ii privesc cu sila in timp ce ei se uita la mine cu pofta,dar cand un urlet se desprinde de pe buzele unui ciclop,sangele îngheață in mine si ma indrept imediat de spate. Vreau sa fac un pas înapoi,dar picioarele nu ma asculta,asa ca ma oblig sa merg înainte,fiindca asta imi e calea. Incep sa fug printre picioarele monstruozitatilor si ma feresc din calea loviturilor ce vor sa mi le aplice. O zbughesc spre poarta din stânga cu ei pe urmele mele si desi pasul il fac foarte mare,se misca extrem de greu in comparație cu mine. Sunt greoi din cauza înălțimii exagerate pe care o au.
Cu inima batandu-mi in gat urmez calea ce o am de străbătut,iar din cand in cand mai arunc cate o privire peste umăr. Tip cand un gigant se apleaca spre mine,iar urletul lui grotesc strapunge aerul si se izbeste cu putere de scutul meu.
-Pe intreg Tartarullll!!!zbier cand unul dintre ciclopi arunca cu un ciocan dupa mine.
Fac ochii cat cepele si ma aștept ca ciocanul sa ma spulbere,fiindca in clipa asta am pe ambele părți ziduri si n-am unde naiba sa ma ascund,dar mare imi e surpriza cand la impactul cu scutul ce ma înconjoară,ciocanul ricoseaza si se întoarce cu o viteza fulger spre gloata de uriasi ce o am pe urmele mele.
Incetinesc cand imi dau seama ca într-adevăr sunt protejat total de scutul ce il am in jurul meu,iar cand ma opresc in loc,un zambet trufaș imi apare pe buze.
-Mai,mai,mai...daca nu sunt invincibil atunci cine este,hm?intreb pe un ton putin arogant,iar de ciuda un gigant incearca sa ma atace,dar cand loveste scutul,e aruncat în aer si aterizează dincolo de unul dintre zidurile ce ne înconjoară.
Chicotesc si trec relaxat printre picioarele lor. Incep sa ma lovească cu tot ce au in maini,dar o data ce arma e îndepărtată spre câmpul magnetic ce tine pericolul la distanta de mine,atat arma ce imi loveste scutul cat si posesorul ei sunt azvârliti peste gard.
-Cap mare si creier cat o nuca,rad in barba cand vad cat sunt de prosti și imi continui mai departe drumul.
Cu ochii pironiti pe calea ce sufletul ma indeamna sa o urmez,incep sa simt tot mai tare magnitudinea nucleul de putere ce se afla undeva prin acest labirint,iar pe cum pasesc si ma apropii tot mai mult de aceasta putere colosala,incep sa-i simt gustul dulceag pe buze.
-Pateras!!!!tip fericit cand ii recunosc notele de elixir si incep sa fug.
Tentele dulci din putere imi seamana enorm de mult cu cele din energia lui pappoús,iar supradoze de adrenalina incep sa-mi pompeze prin vene pe masura ce inima mea isi dublează bataile,iar nerăbdarea creste in mine si atinge un nivel atat de ridicat incat interiorul incepe sa-mi vibreze.
Ochii imi fug in toate direcțiile cand trec prin dreptul camerelor ce se deschid in labirint o data la cateva sute de metrii si incep sa cotesc cand dupa un colt cand dupa altul.
Arunc un ochi in spate sa vad dacă mai e cineva pe urmele mele,dar drumul in urma mea e liber.
Mijesc putin ochii,pentru ca nu imi aduc aminte când i-am auzit ultima data in spatele meu si am impresia ca totul merge prea bine. Mult prea bine pentru adancurile Tartarului.
„Hmmm...nu stiu ce sa zic...dar cred ca n-ar fi cazul sa ma îndoiesc acum,nu? Pana la urma calea a facut in asa fel încât sa fiu in siguranță si purtat cu grija spre pateras.”
Nu stau sa mai cântăresc acum nimic si grăbesc mai tare pasul cand oceanul de intuneric din jurul meu incepe atat de tare sa vibreze,incat cateva fulgere din cupolă se aprind atunci cand se ciocnesc intre ele si scantei trosnesc cu putere in umbrelele din jurul meu.
 Un vârtej de energie se ridica la cateva sute de metrii in fata mea,iar aerul incepe sa vibreze din cauza magnetismului ce se formează în jurul câmpului de putere ce deja incepe sa-mi zvacneasca si mie prin vene.
„E pateras...si e a naibii de aproape.”
Iute precum un fulger tasnesc spre porțile ce le zăresc la cateva sute de metrii in fata mea si cu cat sunt mai aproape de ele,vad cum se deschid usor.
Puterea ce e dincolo de ele o simt pe pielea mea si fara sa stau pe gânduri,trec dincolo de porti si zambesc fiindca stiu ca am ajuns la final.
Cum pasesc dincolo de porțile din bronz,aerul se schimba brusc si devine de-a dreptul înecăcios si aproape irespirabil.
Imi trag gulerul tricoului peste nas și cu pasi hotărâti pasesc prin noul labirint in care am intrat,doar ca e diferit fata de celalalt.
Prin intunericul obscur vad cum sunt camere și pe o parte si pe alta,insa la o distanta mult mai mica fata de celelalte,iar zidurile si arcadele ce te lasa sa pătrunzi in celelalte încăperi au gravate pe ele niște simboluri ce sclipesc intr-o nuanta de argintiu.
Habar nu am cat merg prin bezna,dar la un moment dat aud un vuiet puternic si mijesc ochii in timp ce imi duc mainile la urechi. Cu cat ma apropii mai mult de un colt al labirintului,cateva raze de lumina se intevad prin intunericul dens precum melasa,iar cand cotesc stanga si inaintez mai mult,vad lumina cum devine mai puternica,dar și urletele devin mult mai sonore.
Cand reușesc si trec dincolo de norul intinecat si gros de fum, ajung intr-o încăpere complet luminata si ma opresc in loc ca trasnit cand vad imaginea din fata ochilor.
„L-am găsit! Dar nu e singur,iar pe deasupra mai e și incatusat. Ei acum e acum...am urmat calea si m-a condus într-adevăr la el,dar dacă pana aici drumul a fost destul de simplu și ușor...habar nu am cum o sa fie de acum in colo,fiindca n-am nici cea mai vaga idee cum as putea sa-l scot pe pateras din lanțuri si nici cum sa-l scap de umbre. Pfff...Hai Erebus...sa te vad de ce ești în stare,teroristule!”