Datorită ție 🔞 Vol 11

Capitolul 47

 Tartarus:

Binecuvântat?
Fără urma de indoiala.
Implinit?
Absolut.
Fericit?
Pe deplin,iar de astăzi am sa ma infrupt din fericire pentru eternitate.
„Pe intreg Tartarul cat am mai tânjit după el! In toti anii ăștia m-am hranit cu amintirea lui din ziua in care s-a născut și cu momentele în care l-am tras in visul lui Nemesis o data la ceva timp.”
Amintirile au fost cele ce mi-au cusut sufletul cu mii de ațe atunci cand dorul de ai mei mi-l sfâșia in mii de bucăți.
Datorita lor eu nu m-am pierdut in chin si nu m-am lăsat inghitit de intuneric.
El,psychi mou si toti ai nostrii sunt cei ce m-au ținut ancorat in realitate,așteptând si tânjind dupa ziua in care știam ca am sa fiu eliberat. Iar acum...uite-l aici. La mine in brate. Alinandu-mi ranile si făcându-mă sa ma simt din nou ca-n Rai.
-Hai sa mergem acasă,pateras,imi sopteste la ureche. Cu siguranță o sa înnebunească nebunii cand o sa te vadă,chicoteste dar o face cu emoție in glas.
-Zici?surad si se retrage putin cat privirile din nou sa ni se întâlnească.
-Daca iti spun...abia astept sa vad ce fețe o sa faca cand o sa te vada!exclama incantat.
-Sa vezi ce o sa le cadă fata cand o sa audă ca tu esti cel ce m-a eliberat,spun si imi trântește un ranjet criminal,parca mândru nevoie mare de isprava ce-a făcut-o.
Dar isprava lui,este Raiul pentru mine si sunt mândru de el. Al naibii de mândru. Pentru tot curajul și toată puterea de care a dat dovada. Pentru ca a riscat neștiind ce naiba se afla aici jos,fiindca locul asta nu e descris în nici o carte asa cum este de fapt în realitate.
Imi lipesc buzele de fruntea lui si murmur exact ceea ce simt. Faptul ca sunt fericit ca m-a găsit si ca a avut curajul sa se arunce dincolo de prăpastie. Ca si-a dus profeția la bun sfârșit si ca sunt mândru ca e baiatul meu. Ii mai spun si ca il iubesc ca un nebun si ca i-am dus dorul in toti anii ăștia. Imi cer si iertate pentru ca nu am avut cum sa ies singur de aici,dar ii si spun ca sunt fericit ca el a putut sa facă imposibilul,posibil.
Ma prinde usor de mana cand ma indrept de spate si ma priveste printre lacrimi.
Zambesc bland.
-Se agapo,agori mou.
Inghite cu greu,iar o lacrima ii curge pe la coltul ochilor.
-De astăzi si pana la sfârșitul eternității am sa iti spun si am sa-ti arat in fiecare zi cât de mult te iubesc,sufletul meu micut.
De emoție buza de jos incepe sa ii tremure si se abține sa bufnesca in plans. Ma aplec si il ridic in brate,apoi il stang cu putere la pieptul meu si din nou il sarut pe frunte.
Imi inlantuie gatul si imi indrept pasii spre intunericul din coltul camerei.
-Ce ai de gând sa faci prima data cand ajungi acasă?ma intreaba in timp ce trec prin stratul dens de umbre si fum.
Chicotesc.
-Ce vrei sa facem?raspund in schimb.
Ochii îi sclipesc imediat de fericire cand imi aude întrebarea si il privesc cu drag.
„Oricat de dor mi-ar fi de țațoasa mea sau de restul,pe primul loc este el. Daca isi dorește ceva anume sa facem inainte sa dau ochii cu ceilalți,am sa ma supun dorințelor lui. E agori mou. Nestemata mea. Sufletul meu micut. E totul meu si începând de astăzi o sa-mi bucure la propriu fiecare clipa din eternitate.”
-Vreau sa ii pregătim o surpriza mamei,raspunde cand trec dincolo de stratul dens de intuneric. Asta in cazul in care încă mai doarme. Am citit pe o placuta ca aici timpul se distorsionează si curge altfel,insa habar nu am cat mi-a luat sa ajung la tine,dar sa știi ca ai fost inchis in celalalt capăt al labirintului.
-Asta nu e o problema agori mou,zic si ma ridic de la sol.
O fac pana la limita ce imi e permisa,adică cu doar câțiva centimetri mai jos de bariera ce tine labirintul inchis si vad o mulțime de rascruci intr-o spirala ce pare nesfârșită.
-Cum ai găsit drumul spre mine?intreb si imi țintesc ochii pe chipul lui angelic.
-Am fost atras de puterea ta. Picioarele m-au purtat singure spre tine.
-Hmmm...mormai meditativ si ma las in jos.
Cand ating pământul cu tălpile,tasnesc din loc ca un fulger. As putea sa ma transform din nou in umbra. Ar fi mai rapid ca sa găsim calea spre porti,dar sunt prea infometat si nu vreau sa-mi pierd controlul. Am facut-o cu umbrele și e destul pentru moment. Daca ma transform am sa tânjesc dupa mai multa putere ca sa-mi domolesc foamea și cu siguranță as lasa puterea absoluta sa trosneasca in tot ce ma înconjoară. Iar daca in urma cu ani de zile spuneam ca am sa inghit la propriu locul asta,astăzi chiar am ocazia sa o fac,insa am sa-mi pun pofta in cui. Nu pot distruge o regiune. As da din nou balanta peste cap si chiar nu vreau sa mai plătesc cu ani din viata mea ca sa simt gustul răzbunării pentru cateva clipe.
„Poate mi-ar oferi răzbunarea cateva momente de fericire,dar nimic nu se compara cu bucuria absoluta din care am sa gust o data ce ajung langa ai mei.”
-Crezi ca o sa ii dam vreodată de capat?intreaba micutul si incuviintez din cap. De unde ești atat de sigur?
-Pentru ca marchez drumul. La fiecare colt trasez o linie intunecata pe peretele de bronz. Pana acum nu am trecut de doua ori prin același loc.
-Oh! Esti tare! Eu la asa ceva nu m-am gândit...
-Nici nu aveai nevoie sa o faci,din moment ce erai atras de mine.
Aproba pe tacute din cap,apoi mijeste usor ochii si priveste atent în fata.
-Avem musafiri,sopteste.
-Ii simt,raspund si deși îmi e foarte foame de putere,las umbrele sa iasa din mine.
Mai sunt câțiva metri pana sa trebuiască sa cotim stanga si simt ca-s exact după colt. La o numărătoare rapida sunt in jur de zece giganti ce isi intorc ochii lipsiți de caldura spre noi atunci cand ne simt.
-Putereaaaa...haraie unul dintre ei si întunericul incepe sa-mi pulseze mai tare prin vene.
-Daca nu vreti sa muriti,va dau un sfat. Nu-mi stati in cale,marai amenințător.
-Nu cred ca o sa te asculte,pateras...din câte mi-am dat eu seama nu prea au creier,spune micutul meu zeu.
-Prea bine atunci,ranjesc larg si las intunericul sa iasa mai mult la suprafata.
Namilele se reped spre noi cand umbrele incep sa-mi imbrace pielea din cap pana-n picioare si rad cu raceala.
-Chiar ca sunt prosti,constat iar micutul meu chicoteste.
-Ti-am zis eu,surade si las puterea sa ma copleșească.
Intunericul obscur in care ne aflam deja,devine intr-o clipa o bezna totala,iar umbrele se unduiesc prin ea precum niște serpi de fum ce se îndreaptă spre pieptul fiecăruia dintre ei si musca din piele,inainte de a se infinge in inima fiecăruia.
Urletele lor fac pamantul sa se zguduie sub noi si ii vad pe toți cum isi baga barbia în piept,apoi se holbează cu o privire tampa la pielea ce o au gaurita. Cateva clipe mai tarziu genunchii le cedează,iar cand fac contact cu solul,o fac cu un bubuit asurzitor.
Înainte ca puterea sa trosneasca in ei,umbrele se înfrupta pana la ultima picatura din magia ce le curge prin vene și scot limba printre dinti cand gustul puterii ajunge pe buzele mele,apoi mi-o trec usor peste ele in timp ce uriașii dispar unul câte unul din fata mea.
Ma încarc cu puterea ce o extrag umbrele înainte ca gigantii sa moara,iar cand drumul e liber,las intunericul sa-mi intre înapoi pe sub piele,apoi imi strang micutul la piept si ma pun din nou in miscare.
-Ai sa omori tot ce prinzi in cale?ma intreaba si ridic usor din umeri.
-Daca nu îmi iau avertismentul in serios,bine-nțeles ca am sa o fac,agori mou.
Se uita atent la chipul meu cand imi aude răspunsul si sprâncenele mi se arcuiesc usor.
-Ce s-a întâmplat,mikro mou psychi?
Surade.
-Imi place cum ma alinți,spune si ii fac cu ochiul.
-Pentru ca ești un alintat,chicotesc. Imi aduci aminte de un blond cu ochi de tăciune.
Rade.
-Serios? Iti aduc aminte de Eros?intreaba privindu-ma amuzant.
-Da. Nu semeni la aspect cu el,dar de mic a fost un alintat si un răsfățat exact ca tine. Cred ca si acum e la fel,imi dau cu presupusul deși sunt absolut convins ca fratele meu nu s-a schimbat prea mult in ultimii ani.
-Poate...ingaima si zambetul i se șterge de pe buze. Poate ar fi asa cum zici tu,dar eu nu l-am văzut niciodată intr-o asemenea postura,imi zice si sprâncenele mi se ridica de surprindere. El...se opreste si inghite cu greu.
-Ce e cu el?intreb repede si inima imi scapa o bătaie cand mintea mi-o ia imediat pe aratura si imi fabrica tot felul de scenarii care mai de care mai macabre. E totul bine?
-Hm?spune privindu-ma putin chiorâș.
-Ce e cu Eros? E totul bine?intreb din nou.
-Ah! Da! N-are nici o durere fizica dacă asta vrei sa afli. In schimb nimeni din casa nu e bine,pateras. De cand cu dispariția ta,atmosfera a fost de cand ma stiu una apăsătoare,sopteste si inspir profund.
-Nu am sa regret nici o clipa ceea ce am făcut,agori mou,indiferent de chinul ce l-am lăsat in sufletele tuturor. Intotdeauna tu si mama ta o sa fiți pe primul loc in viata mea. O sa fiți inaintea tuturor si am sa va aleg la nesfârșit,indiferent de preturile ce ar trebui sa le plătesc dacă viata o sa-mi mai pună bete-n roate.
-Stiu...doar ca...imi doresc sa nu mai trebuiască sa plătești nici unul,pateras.
Întind capul si imi lipesc buzele de un obraz de-al lui in timp ce cu o mana il mangai incet pe spate si iau asupra mea frica ce incepe sa-i curga prin vene.
-Nimic nu e sigur pe lumea asta,Erebus. Eu imi doresc sa imi petrec eternitatea alături de voi și familia noastră de nebuni,dar...daca vreodată am sa fiu din nou pus in situația de a alege între mine și voi,fii sigur, mikro mou psychi ca am sa te alegi întotdeauna pe tine și pe mama ta.
Ochii angelici se intuneca si il strang mai tare in brate.
-Nu plange micutul meu zeu. Avem o eternitate la dispoziție ca sa ne bucuram unul de prezenta celuilalt. Nu stiu daca soarta o sa ne mai aibă placerea bolnava de a se juca cu noi intr-un mod infernal,dar indiferent de ce ne rezerva viitorul,noi trebuie sa ne bucuram întotdeauna de prezent. Ai înțeles?intreb incet si încuviințeaza usor din cap. Bun! Acum,spune-mi ce surpriza vrei sa pregătim pentru,psychi mou in cazul in care avem noroc si afara o sa fie încă noapte atunci cand iesim de aici?
Cade pe gânduri și zambesc larg cand scoate limba pe la coltul gurii in timp ce se concentrează.
„Pe toti zeii! Il ador!!! Al meu...”

*****