Datorită ție 🔞 Vol 11

Capitolul 21

Tartarus:

Trei luni au trecut de când am lasat-o insarcinata pe Nemesis si tot atâtea de cand vad speranța cum sclipește tare in intuneric.
Nu i-am spus țațoasei mele ca agori mou o sa-mi fie salvarea. De ce? In primul rand,pentru ca nu vreau sa ma incatusez si in al doilea,fiindca nu vreau sa se îngrijoreze. Ceea ce presupune profeția lui Erebus,e cu dus întors.
Cu toate ca sufletul sau curat ii garantează întoarcerea din Tartar,nu imi este tot una fiindca el trebuie sa intre in locul din care nimeni nu a ieșit vreodata,iar necunoscutul asta nu-mi place deloc. Faptul ca l-am văzut doar sărind,dar nu mi s-a arătat si întoarcerea,ma face sa fiu incordat ca un arc. Fiindca nu stiu cu exactitate ce naiba se afla dincolo de porti si nici daca într-adevăr le poți deschide din interior,iar lucrul asta apasa greu pe sufletul meu.
Si cum singurul căruia pot sa ii vorbesc fără sa ma incatusez este Cronos,am urcat in Olimp la cateva zile după ce am lasat-o insarcinata pe Nem si asa am aflat ca el a știut din clipa în care puterea mea s-a revărsat in ea ca am dat naștere unui nou zeu, datorita lui Apollo. Daca eu am văzut profetia datorita puterii de a stapani timpului,Apollo a vazut-o pentru ca e zeul profeției si asa a aflat Cronos ca mi s-a schimbat cursul vietii.
Si vorbind cu el despre lucrul asta,am ajuns la concluzia ca cel mai bine e sa nu povestim nimanui despre profetie,ci sa-i spună el lui Erebus cand o sa fie capabil sa înțeleagă care e menirea lui pe pamant.
Iar daca va întrebați de ce nu spunem nimanui,răspunsul e același ca si in cazul lui Nem. Nu vreau sa ma traga umbrele de pe acum in abis fiindca mai am ceva lucruri de făcut pe pamant,plus ca toata lumea s-a panica daca ar auzi ca agori mou trebuie sa intre dupa mine in cel mai adanc loc de sub Infern.
Cand am aflat ca el imi este eliberarea,m-am simțit binecuvantat si tot o data blestemat. Sa știi ca baiatul tău trebuie sa te scoată din Iad nu e un sentiment deloc plăcut sau usor. Se simte precum o piatra colosala ce apasa pe suflet. Imi este frica pentru el sa nu rămână cu mine blocat acolo,dar Cronos m-a făcut sa înțeleg ca Erebus nu e un copil oarecare. E exact ca Sirius. Un zeu absolut ce vine cu o profetie in spate si pe care cu siguranta o s-o ducă la bun sfârșit.
Mi-a povestit cum nici lui nu i-a fost ușor sa stie dinainte ca Sirius urma sa intre in haos. Mi-a spus ca uneori simtea ca înnebunea fiindca de cate ori privea in viitorul ei imaginile deveneau la un moment dat blurate,iar faptul ca nu stia cu exactitate cum se termina lupta il aducea de multe ori la disperare. Si il inteleg. Nici el nu putea sa dezvăluie tot ce stia,iar sfârșitul le era aproape. Insa Sirius a fost intr-atat de puternica incat i-a făcut fata zeului cel dintâi,asa ca m-a indemnat sa gandesc pozitiv și sa nu-mi pierd speranta.
Ceea ce e un lucru greu de facut,pentru ca e vorba de baiatul meu,dar nu este un lucru imposibil. Pana la urma noi facem din imposibil,posibil,iar agori mou e la randul lui un Chronis. Ar trebui sa fie imposibil sa nu reușească sa ma scoată din abis,nu?
Acum,de cand profeția a luat naștere si privesc in față,vad un altfel de viitor. Imaginile ce pana nu de mult imi era blurate,acum sunt scoase din ceata si le vad foarte clar.
I-am vazut nașterea lui Erebus si m-am vazut pe mine tras în adancuri,iar o data cu aceasta imagine am înțeles de ce plătesc prețul suprem. Fiindca soarta nu are puterea de a ma omorî,dar hotaraste sa ma inchida pentru dezechilibrul pe care am sa-l produc in balanta universului. Dar nu am cum sa nu-l fac cand sunt pus în situația de a alege între mine și nestematele mele.
După cum știm,un zeu hotaraste sa se nasca de obicei când are 4 sau 5 luni,în schimb băiatului meu nu i se da posibilitatea asta fiindcă Nem e sortita sa piardă sarcina peste câteva săptămâni,iar eu nu pot sa permit un asemenea lucru cand am puterea de a impiedica o asemenea nenorocire.
Faptul ca Erebus o consuma neincetat pe Nem de energie,mai rau decât faceam eu cand mama era insarcinata cu mine,o aduce pe psychi mou in pragul in care ajunge sa cada la propriu din picioare. Erebus de trei luni absoarbe intr-una energia din ea,iar eu trebuie sa o încarc din ora în ora pe Nemesis cu puterea din mine fiindca ea nu e o zeita absoluta.
Asa am ajuns sa nu mai dorm noaptea doar ca sa nu o scap din ochi. Imi este frica sa nu i se facă intr-atat de rau incat sa nu aibă forta necesara sa-mi ceara ajutorul sau in cel mai rau caz,sa nu extragă Erebus atat de multa putere din ea incat sa o consume cu totul.
E o situație foarte delicata,iar dacă eu sunt stresat,ea e foarte speriata si lucrul asta nu face altceva decât sa o slăbească si mai tare. In loc sa pună kg pe ea,a ajuns sa fie la fel de slaba precum e biscuitele-n dunga.
Pateras a încercat intr-o zi sa ma linisteasca cand nu mai știam cum sa o tin pe Nem pe linia de plutire si mi-a spus ca lucrul asta la pățit și mama cand era insarcinata cu mine,doar ca la ea nu a fost chiar atat de rau cum e in cazul lui Nem. Sincer...nu m-a liniștit,de asta continui sa fiu non-stop cu ochii pe ea si ma stresez maxim cu toate ca știu faptul ca Erebus nu reuseste sa o consume intr-atat incat sa mi-o omoare,dar tot stau cu frica in san fiindca nu vreau sa i se facă rău si sa nu fiu pe faza. Pentru ca inafara de puterea ce o trage din mine,Nemesis nu se hrănește cu nimic altceva. Incerc sa găsesc si alte modalități de a o pune pe picioare,dar orice încercare este un eșec total.
Daca o oblig sa manance,vomita. Daca ii aduc ambrozie pura din Olimp,mai ca nu-si da ochii peste cap de la aroma ei. Am încercat sa fac si cu schimbul si l-am lăsat pe pateras sa o hrănească cu puterea din el. M-am gândit ca poate o s-o ajute daca e alta aroma sau alta energie,dar tot nu a funcționat. L-am pus și pe Chaos sa faca acelasi lucru si tot degeaba. Orice am face pentru ea,tot e mai mult lesinata decât conștientă de ceea ce se întâmplă în jurul ei.
Clatin incet din cap si oftez cand ma gândesc ca oricat de mult mi-as dori sa o ajut,e sortit esecului,apoi ma incordez ca un arc cand un urlet înspăimântător ii părăsește buzele. Ma ridic intr-o secunda in genunchi pe saltea si o prind de umeri. Incep sa o scutur ca sa o trezesc din somn,dar in loc sa deschidă ochii,isi strange pleoapele cu putere.
-Nem! Trezeste-te!ii cer si las un val de energie sa-i patrunda pe sub piele.
Strange mai tare din pleoape,iar respiratia ii devine sacadat si pielea mai rece decat gheata.
-Nem!!!urlu cand vad buzele cum i se învinetesc. Trezeste-te!!!
Incepe sa se zvarcoleasca si de data asta un tipat chinuit ii zgârie gatlejul cand ii iese din adancul pieptului,iar inima mi se opreste pentru cateva secunde in piept.
-Futu-i!!!!injur si inca un val de energie las sa iasa din mine. Deschide ochii!!! Acum!!!ii ordon in timp ce-mi las vocea haraita sa-i patrunda in minte.
Deschide ochii ca la comanda și ma priveste speriata. Imi bag bratele pe sub spatele ei si o ridic cu grija in fund,apoi o lipesc de pieptul meu si las caldura sa radieze din mine.
-Tar...suspina.
-Shhh...vorbim după ce te liniștești,ii șoptesc si incep sa o mangai cu o mana pe spate.
Ii absorb frica ce i-a înghețat sangele in vene si ma supraincalzesc ca sa înlocuiesc raceala din trupul ei cu fierbinteala ce imi face sangele sa-mi dea in clocot.
-Pe întreg Tartarul...am avut un coșmar...ofteaza dupa cateva minute in care am stat în tăcere.
-Ce coșmar?intreb si imi bag nasul in parul ei.
Isi lipeste obrazul de pieptul meu si inspira adanc. Inca un val de energie las sa-i intre pe sub piele încercând sa ii redau vitalitatea.
-Un băiețel,sopteste si ma blochez pentru o clipa. Un băiețel brunet cu ochi verzi si irizații galbene,continua si ii simt lacrimile cum ajung pe pielea mea. Era al nostru,Tar...stiu ca era al nostru,imi zice suspinând si ridica incet privirea spre mine.
-Si ce facea de ai urlat in halul in care ai facut-o?intreb incet si ii sterg usor lacrimile de pe obrajii.
Ochii angelici sclipesc,dar intr-un mod dureros,iar cand vrea sa imi povestească,buza de jos incepe sa-i tremure,iar din gura nu ii ies cuvinte pe care sa le înțeleg,fiindca plansul in care bufneste le face sa sune înecate.
-Calmeaza-te Nem...daca nu poți sa îmi spui...pot sa intru in mintea ta ca sa vad despre ce e vorba,ii zic si clatina incet din cap.
Isi musca buza de jos si încearcă sa-si regleze respiratia,iar eu ii dau tot timpul de care are nevoie pentru a-si reveni. Cand incepe din nou sa vorbeasca,imi spune cuvintele dintr-o singura suflere,apoi se pune din nou pe bocit.
-A sarit in Tartar.
Cand ii aud răspunsul simt cum ma lovește fulgerul lui Zeus direct in moalele capului.
Impietresc,fiindca eu nu i-am spus lui Nem nici ce avem și nici ce o sa faca,Erebus. Nu i-am spus absolut nimic,dar se pare ca agori mou trimite semnale. Un lucru ce mie îmi suna atat de cunoscut...
Folosește aceeași tehnica pe care o foloseam eu si stiu ca o poate face din cauza puterii mele ce ii curge prin vene.
Erebus nu e un simplu zeu si nu e doar unul absolut. E un zeu prin venele caruia curge abisul si puterea mea toata. Intuneric,umbre si timp ii stau la dispoziție micuțului meu.
Oftez subtil cand ma gândesc ce profetie o sa atârne de umerii lui dupa ce o sa se nască și o lipesc mai tare pe Nem de pieptul meu cand incepe sa tremure.
-Totul o sa fie bine,Nem...
-O zici de parca e un fapt,raspunde suspinând.
-O sa fie bine,psychi mou...insist si scrasneste putin din dinti.
-Sigur...cine dracu știe când o sa fie bine???intreaba pe un ton iritat.
„Eu stiu. Si cu toate ca nu iti pot spune,o sa vina și pentru tine momentul în care ai sa aflii. Ai sa înțelegi de ce sunt tras in adancuri,pentru ca n-am cum sa aleg între voi și mine. Am sa bag destula putere in tine incat sa-l poți aduce pe micut pe lume si am sa va salvezi pe amandoi de la pieire.”