Datorită ție 🔞 Vol 11

Capitolul 24

Tartarus:

„Cum naiba sa se întâmple una ca asta?"
Cu întrebarea asta in minte incep sa ma plimb ca nebunul prin camera,iar din cauza stresului imi prind pandantivul de la gat intre degete si încep sa ma joc cu el. E un tic ce il am atunci când simt ca situația imi scapa de sub control,exact asa cum face pateras cu brățara ce o are la mana.
-Mortii ma-sii...injur suparat printre dinti cand întrebarea continua sa răsune in mintea mea.
In timp ce ma invart ca un coi intr-o căldare incercand sa înțeleg cum naiba de s-a ajuns la o asemenea problema în viitor,imaginea cu Erebus imi apare ca de nicăieri in minte si imi pune gandurile pe pauza. Ma opresc ca la comanda in fata comodei cand o idee imi da prin cap si scot un pix si o foaie din sertar.
Gatul incepe sa-mi arda pe masura ce-i scriu biletelul,la fel si pieptul si ochii din cap. Lacrimile amare vor sa imi cada pe obraji,dar nu le las sa o facă. Continui sa scriu și imi musc cu putere buza de jos ca sa nu incep sa urlu din cauza haosului ce se dezlănțuie inauntrul meu. Toate emotiile ce mi se amesteca in piept abia imi mai lasa inima sa bata,iar durerea ce deja face ravagii in mine devine de nestavilit cu fiecare cuvânt ce il scriu pe foaie,ajungând ca la final sa-mi oprească pentru cateva secunde inima de tot in piept cand inchei biletul destinat băiatului meu.
Arunc pixul in sertar dupa ce termin de scris tot ce am pe suflet,apoi caut un plic si bag foaia inauntru,dupa pocnesc din degete si ajung in dormitorul alor mei. Cu pasi mari ma indrept spre dressing,iar cand intru inautru,deschid larg usile de la un dulap ce ii aparține lui pateras si imi dau jos lantul de la gat. Inchid ochii in timp ce strang pandantivul sub forma de triunghi intre degete si las puterea sa-mi intre in sfera neagra ce exista în mijlocul pandantivului in timp ce de pe buzele mele se desprinde cu repeziciune o vraja. Simt parti dinauntrul meu cum se desprind din mine atunci cand vraja este gata,iar cand deschid ochii si dau sa bag lantul intr-un buzunar al unui sacou de-a lui pateras,amețesc si ma prind cu cealalta mana de cap.
Trag aer adanc in plamani,in timp ce amorteala imi cuprinde trupul si ma face sa gandesc in reluare,dar cu toate astea ma forțez sa ma misc si bag mana într-un buzunar la întâmplare si dau drumul lanțului inauntru,apoi pocnesc repede din degete si ajung in livingul din casa ce o împart cu Eros,iar cand decorul devine in totalitate clar,genunchii imi cedează si cad ca secerat pe podea.
-Eros...
Corpul incepe sa-mi intre in convulsii imediat după ce reusesc sa strig dupa fratele meu,iar cand ajunge langa mine,se prăbușește la randul lui în genunchi si imi prinde strans umerii in palme.
Valuri de energie imi baga pe sub piele,iar toată aceasta scena ma întoarce în timp. O face exact in ziua in care tot corpul mi-a cedat la o săptămână după ce Styx se întorsese din grădinile Elizee,iar fratele meu a fost acolo pentru mine ca sa ma ajute sa depășesc acel episod dureros.
-Ce naiba s-a întâmplat?ma intreaba speriat când puterea lui reușește sa imi potolească intr-un final spasmele.
-Multe,raspund cu greu.
Ma ajuta sa ma ridic de jos si imi mut privirea din ochii lui pentru o clipa.
-Am nevoie de ajutorul tău,soptesc si imi cobor ochii pe plicul ce il tin strâns intre degete.
-Spune-mi ce trebuie sa fac,imi cere fără sa stea o clipa pe gânduri.
Zambesc cu amărăciune.
„As vrea sa faci multe si cu siguranta orice ti-as cere ai duce la bun sfârșit,dar din nou sunt limitat din cauza puterii mele...insa daca ai știi ce urmeaza sa se abata asupra noastră sunt absolut convins ca ai face si pe dracu in patru doar ca sa oprești dezastrul."
Oftez din cauza gândului ce mi se tot plimba prin minte pentru ca reuseste putin sa ma amețească de cap.
"Sper sa nu fie adevărata variantă a viitorului,cea pe care am vazut-o de curând..."
-Vreau sa păstrezi plicul asta undeva unde sa nu-l găsească nimeni,spun cand reusesc sa-mi fac ordine în minte. Iar atunci cand...dau sa continui,dar ma opresc si inghit in sec fiindca vorbele nu vor sa mi se desprinda de pe buze. Cand...incerc din nou,insa nici de data asta nu-mi duc cuvintele la capat.
Eros imi smulge dintre degete plicul cand vede ca ma tot impotmolesc dupa cuvântul „cand" si isi coboara privirea pe el.
-Erebus...sopteste,iar numele i se desprinde cu o anumita incarcatura de pe buze cand il citește.
Una ce imi provoacă un fior pe sirea spinării si ma cutremura pe picioare.
-Chiar ai sa dispari...continua cu glas frant si ridica privirea deodata in a mea,iar abisurile incep sa mocneasca de durere. Cand?ma intreaba disperat.
Imi trec degetele prin par agitat si il privesc cu parere de rau pentru ca nu ii pot răspunde.
-Sa-mi bag pula!urla atat de tare ca peretii casei incep sa se zguduie.
Ma reped spre el cand il vad ca vrea sa lase durerea sa-i părăsească trupul si il îmbrățișez strans la pieptul meu.
„Oare cata teroare mai sunt în stare sa indur? De mic o fac,dar in ultima vreme reuseste sa ma arda intr-atat de mult incat abia mai reușesc sa respir cum trebuie."
Incep sa marai cand simt chinul cum ne curge amandurora prin vene si in cateva clipe ajunge de nesuportat.
-Eros! Asculta-ma!ii cer haraind in ureche și il strang mai tare la pieptul meu încercând astfel sa il tin conectat in clipa prezenta ca sa nu-l las sa se piardă in durere.
Dacă l-as lasa sa dea afara tot ce simte acum cu siguranta fratele meu ar arunca o buna parte din pamant in aer.
-Stiai de mic ca ai sa dispari,nu?intreaba,dar in loc de răspuns il lipesc mai tare de pieptul meu. Nu exista o cale de a te salva?
„Ba da,doar ca nu s-a nascut inca..."
-O sa fie bine,raspund in schimb. Ai încredere în mine,ii cer si înjurături incep sa se despinda incontinuu de pe buzele lui.
Se smuceste din bratele mele ca sa se elibereze si incepe sa-si treacă disperat degetele prin șuvițele argintii ce ii ajung pana in dreptul maxilarului.
Ma sfredeleste cu privirea lui intunecata preț de câteva clipe,apoi se repede spre mine si imi prinde fata in maini. Isi lipeste fruntea de-a mea ei lacrimile incep sa-i joace in priviri.
-Am încredere în tine,Tar, spune cu tristețe. Stiu ca ai sa faci cumva sa te întorci,doar esti titanul absolut al timpului,nu? Insa...întrebarea mea este: cand ai s-o faci,hm? Cat timp ai sa lipsești de langa noi?vrea sa știe și ridic nestiutor din umeri.
Pufneste iritat si ii înțeleg reacția. De-a lungul timpului niciodata nu i-am dat un răspuns concret,insa acum si daca as putea sa i-l zic,n-as sti sa o fac pentru ca nici macar eu nu cunosc răspunsul la acesta întrebare.
In loc de cuvinte ca sa-l liniștesc,ii prind la randul meu fata in maini si ridic buzele,apoi il sarut pe frunte.
-Nu pune întrebări cărora nu le pot oferi un răspuns,ii cer privindu-l cu intensitate in ochii ce ii scanteiaza de durere. Insa trecând peste întrebări lipsite de răspuns,crede-ma,Eros...la final o sa fie bine,soptesc si din nou il sarut pe frunte. Se agapo,agapi(te iubesc,iubire),continui si bufneste deodata intr-un ras lipsit de veselie.
-Serios? De unde naiba ai mai scos-o si pe asta?ma intreaba ironic.
Se desprinde de mine si clatina a lehamite din cap.
-Nebun...mormaie in barba.
-Pai nu ești tu numit dupa zeul iubirii?intreb si ii fac smechereste cu ochiul,mulțumind in gand oricui pentru ca am reușit sa destind putin atmosfera apăsătoare dintre noi.
Isi impreuneaza bratele la piept,iar ochii de cuart ma fixeaza cu o asemenea intensitate si iubire încât sufletul mi se încălzește instant.
-Ba da...dar sa nu-mi mai zici asa niciodata,imi cere si imi dau teatral ochii peste cap.
-Bine...agapi,soptesc si pun accent pe ultimul cuvânt.
Maraie si ma reped spre el doar ca sa-i dau un bobarnac peste nas ca sa-i schimb mai mult starea de rahat din care nu de mult am ieșit si incepe sa ma injure pe un ton enervat.
Chicotesc rautacios si ii mai dau un bobarnac.
-Vrei sa-ti rup capul,Tar?se rasteste iritat.
-Nu!surad si fac doi pași în spate. Hai sa merge acasă,continui si ridic o mana in aer. Nemesis cu siguranță a terminat de mâncat.
Se repede spre mine ca un fulger si nu ma misc doar ca sa-l las sa-si facă de cap.
Imi da la randul lui un bobarnac peste nas cand se opreste in fata mea si bufnesc in ras.
-Esti un mare ticalos!imi zice pe un ton supărat.
-Te oftici?intreb chicotind.
-Imi vine sa-ti rup capul!se rasteste.
-Si ce te tine?intreb pe un ton menit sa il provoace.
Ofteaza.
Starea de spirit din nou i se schimba și ma priveste din nou cu o candoare ce-mi înmoaie sufletul.
-Iubirea...sopteste. Te iubesc prea mult...iar in curând tu...
Isi inclesteaza maxilarul cand se opreste din vorbit fiindca am crezut ca i-am luat gandul de la dezastrul ce se apropie de noi si imi trec disperat o palma peste fata.
-Fir-ar sa fie!!!marai ca scos din minti cand ochii lui din nou se umezesc. Totul o sa fie bine!!!!urlu deodata la el cand vad chinul cum reuseste sa-i impietreasca trăsăturile feței. Intelegi ca totul o sa fie totul bine?intreb înnebunit de durere fiindca nu mai suport sa citesc teroarea in ochii nimănui.
„E prea mult! Atat chinul din prezent,cat si cel din viitor. Totul devine de-a dreptul insuportabil. Ne apropiem cu pasi repezi de dezastru,dar cum naiba sa le spun si lor ca ceea ce urmeaza sa se întâmple nu este sfarsitul? Ce as putea sa fac ca sa-i liniștesc in condițiile în care nu le pot zice nimic? Si cum dracu sa fac ca sa impiedic dezastrul ce il provoacă dispariția mea? Fiindca varianta viitorului ce tocmai am vazut-o nu mi-a plăcut absolut deloc."