Datorită ție 🔞 Vol 11

Capitolul 28

Nemesis:

Dupa ce il adorm pe Erebus,il pun în pătuț si cu ochii în lacrimi ma indrept spre baie.
Intru inauntru si ma opresc in fata chiuvetei. Imi strang degetele pe marginea ei atunci cand imi fixez privirea in oglinda si nu ma recunosc. Sunt doua săptămâni de când Tar nu mai e langa mine si tot atatea de cand amarul se citește pe chipul meu.
Deși sunt o zeita,iar ridurile sau apariția firelor albe de par nu intra in discuție,eu tot arat diferit. Chiar daca nu s-a schimbat nimic la mine fizic,supărarea imi înăsprește trăsăturile. Faptul ca nu mai sunt fericita pe deplin se vede perfect pe fata mea si in ochii mei. Singura sclipire ce imi mai luminează chipul apare atunci cand imi tin in brate micutul. El e singurul ce reuseste sa pună si zambete pe buzele mele,dar in majoritatea timpului,inca am impresia ca aerul nu-mi mai ajunge in plamani.
Ma sufoc in lipsa lui.
„Cum sa respir fără tine???”
Imi duc o mana la gura ca sa inabus un suspin,apoi ma intorc pe calcaie si pocnesc din degete. Fac hainele sa dispara de pe mine inainte de a intra în cabina de dus,iar dupa ce dau drumul la apa,torn o cantitate enorma de gel de dus de-al lui,Tartarus.
Am început sa fac asta de cateva seri înainte de culcare. Sa ma spal cu gelul lui a devenit un fel de ritual ce ma ajuta sau cel puțin imi lasa impresia ca o face,pentru ca ajungând sa ii port parfumul pe piele imi da senzația ca i-am stat in brate.
Ies din dus cand sunt gata,iar dupa ce ma sterg cu un prosop,revin in dormitor si deschid o usa de la dulap. Trag pe mine un tricoul negru de-al lui Tar,apoi o pereche de pantaloni scurți ce se leagă cu snur in talie și fără nici un zgomot inchid us,dupa i-au de pe comoda parfumul lui si ma dau cu el. Cand pun sticluță înapoi la locul ei,prind între degete rama foto de pe comoda si lacrimi mute imi brăzdează imediat obrajii cand privesc fotografia din interior.
Poza in care apar eu si Tar e facuta anul trecut în Ajunul Craciunului. Eu eram imbracata intr-o rochiță de craciunita,iar Tar intr-o pereche de blugi negri,o camasa albastra inchisa la culoare si o căciulă de Mos Crăciun pe cap. Ma îmbrățisa strans pe la spate,iar amandoi priveam cu zambetul pe buze spre obiectiv.
„Eram atat de fericiți...”
Pun poza la loc atunci cand degetele incep sa-mi tremure si gândul imi zboară la promisiunea ce i-am facut-o in urma cu doua săptămâni.
Chiar daca fizic nu mai este aici,Tar trăiește,iar eu i-am promis ca am sa raman puternica in lipsa lui. Si i-am mai promis ca am sa-l iubesc la nesfârșit,pentru ca dincolo de separarea asta,intr-un final am speranța ca o sa ne regăsim. Nu stiu peste cat timp o sa fie posibil lucrul asta,dar indiferent ca vor trece ani sau milenii,eu am sa continui sa-l iubesc cu aceeași intensitate.
Aprob cu o miscare a capului gandurile ce mi se invart prin minte si continui sa le alimentez.
„In toata durerea ce mi-o provoacă dorul de el,trebuie sa găsesc puterea de a rezista. Tartarus inca e in viata,iar intr-o zi o sa se întoarcă la mine si la Erebus. E imposibil ca titanul meu sa nu facă ceva ca sa iasa din locul ala inchis tuturor sufletelor ce intra in el,dar in acelasi timp trebuie sa caut și eu soluții. Poate exista vreo sansa sa-l scot chiar eu de acolo. Da! Asta trebuie sa faci,Nemesis! Trebuie sa găsești soluții,nu sa bocesti! Plansul nu ajuta la nimic!”
-Da...trebuie sa caut soluții si trebuie sa-mi forțez mintea sa devina din nou prietena mea,soptesc in timp ce ma întorc pe calcaie si imi indrept pasii spre pat.
Il iau pe Erebus din pătuț si il pun pe saltea,apoi ma intind langa el si trag patura subțire peste amandoi.
-Trebuie sa fiu tare...sa incetez sa imi mai plang de mila,continui in timp ce mangai căpșorul lui Erebus. Tartarus o sa se întoarcă la noi...dar pana atunci,tu micutule nu ai nevoie de o mama depresiva. Trebuie sa vad speranța dincolo de dezastru si poate nu o sa-mi iasa tot timpul...poate uneori am sa mai cad în durere...dar promit ca n-am sa o fac in fiecare zi. Inainte de toate,tu esti cel prioritar in viata mea,restul...restul au căzut pe locul doi o data cu venirea ta pe lume.
„De asta trebuie sa găsesc o cale de a-mi regasi cumva echilibrul. Pentru ca tatal tău a luptat ca tu sa te poți naste,iar eu sa raman in viata si trebuie sa fac cumva sa merite sacrificiul lui. Trebuie sa găsesc puterea ce Tar zicea ca zace in mine,dar pana atunci tu ai sa fii cel ce imi da forta de a rămâne pe linia de plutire. Pentru ca tu reușești sa-mi pansezi puțin ranile din suflet si sunt sigura ca amintirea ta face același lucru si cu sufletul lui Tar. Tu...Erebus Chronis,esti binecuvantarea ce reuseste sa ne aline putin chinul ce il provoacă Iadul in care am decazut.”
Ma intind si il sarut pe frunte atunci cand se misca putin,iar cand deschide ochii si verdele din ai lui se reflecta în al meu,zambesc.
-Tu micutule,esti forta mea. Esti cel ce e capabil sa imi dea putere. Promit sa ma mobilizez cat mai repede si sa am grija de tine asa cum trebuie. Ne e greu in Iad,dar pana la urma noi facem parte din familia,Chronis,nu? Familia ce e capabila sa faca din imposibil,posibil. Iar cand posibilul o sa se producă pe deplin atunci cand tatăl tău o sa se întoarcă la noi...o sa obligam Raiul sa ne primească pentru eternitate inauntrul lui,dar dacă totuși soarta o sa se împotrivească,considerând ca nu il meritam pe deplin...nu e nici o problema micutule zeu. O sa ne creăm propriul Paradis in care o sa locuim pana la sfarsit.