Datorită ție 🔞 Vol 11

Capitolul 26

Nemesis:

-Nuuuu!!!!urlu atat de tare cand vad umbrele cum il inghit pe Tartarus,incat rămân fără glas.
Incep sa plang cu suspine si dau sa strig din nou cand intunericul dens din fata mea incepe sa trosneasca,dar imi iese doar un gâjâit,iar in urma lui simt cum corzile vocale incep sa ma usture si gatul incepe sa-mi arda.
Cu ochii împăienjeniți din cauza lacrimilor urmăresc si ultima umbra de intuneric cum dispare din fata mea,apoi inchid ochii si strang tare din pleoape. Imi dau capul pe spate,iar dezastrul ce il simt cum face prăpăd in mine imi provoacă suspine prelungi si dese in timp ce inima imi bate cu durere,iar sangele imi pulseaza in urechi si pieptul mi se rupe în doua cand sufletul se sfasie in mine. Prin tot chinul ce s-a declanșat in mine,aud vag cateva voci,iar cand simt o atingere ușoară pe mana,deschid ochii si vad ca prin ceata chipul impietrit de durere al surorii mele,Styx.
Fără sa-mi zică un cuvant,pune un prosop pe micutul zeu din bratele mele si cu blandete il ridica la pieptul ei.
Ultima imagine cu Tartarus imi apare in minte,iar iubirea ce a stralucit in ochii lui cand si-a tinut baiatul in brate imi face sufletul sa tremure. Incep sa bocesc mai tare cand in mintea mea rasuna cuvintele lui,iar trupul mi se cutremura din cauza durerii.
„Cum sa fiu puternica in lipsa ta? Habar nu am cum sa fac asta,Tar! Si da...stiu ca ti-am promis si am sa găsesc intr-un final o cale de a ma tine de juramat,dar nu de frica de a nu ajunge langa tine in Tartar,ci pentru ca trebuie. Sunt obligat sa devin puternica pentru,Erebus. Chiar daca vreau sau nu,situația ma obliga sa ma pun cat mai repede pe picioare. Oricat de greu ar fi chinul,intr-un fel sau altul trebuie sa găsesc solutia de a-l face suportabil,altfel am sa innebunesc,iar Erebus nu are nevoie de asa ceva ci de o mama cu toate țiglele pe casa. Trebuie sa raman lucida,nu sa las durerea sa ma sufoce. Dar cum sa o fac? Cum sa ma mențin pe linia de plutire,cand eu in momentul asta simt cum ma inec intr-un ocean al durerii?”
Din cauza întrebărilor ce mi se invart prin cap si a agoniei ce imi cuprinde atat trupul cat si sufletul,mai scap un urlet gatuit atunci cand pateras ma învelește intr-un prosop. Ma scoate din cada si ma strange la pieptul lui,iar eu inchid din nou ochii strâns si las lacrimile amare sa-mi păteze obraji.
Incep sa plang in hohote cand pateras ma lipeste mai tare de pieptul lui si ma saruta apasat pe frunte. Deschid ochii tulburi si clipesc de cateva ori ca imaginea sa-mi devina clara,iar cand privirile ni se întâlnesc si ii vad ochii cum ard de durere si chin,simt cum ma dezintegrez din cauza agoniei. Si stiu...stiu ca si-ar dori sa pună capat Iadului,insa știe la fel de bine ca mine ca lucrul asta e imposibil. Chiar daca suntem zei,exista unele situații în care puterea nu ne folosește la absolut nimic. Ca de exemplu momentul de fata.
Nimeni nu imi poate aduce jumatatea înapoi si nici nu-mi poate alina sufletul asa cum ar face-o,Tar. Doar el poate sa ma vindece si ma intreb oare cand o sa vina ziua in care am sa fiu lipita la loc?
Incep sa clatin frenetic din cap atunci cand nu gasesc raspuns la întrebare si din nou incep sa suspin pentru ca habar nu am cand o sa se întoarcă jumatatea mea ca sa pună capăt chinului.
„De ce??? De ce trebuie sa trecem prin asa ceva??? Ce dracu am făcut ca sa meritam una ca asta?”
Imi musc cu putere buza de jos ca sa nu urlu si incerc sa trag adanc aer in piept ca sa ma liniștesc,dar n-am nici o șansă ca sa reușesc,fiindca gandul la Tartarus si la faptul ca s-a condamnat singur la intuneric ca sa ne salveze pe noi ma înnebunește efectiv de cap.
Scrasnesc din dinti cand sentimentele mi se amesteca intre ele si incep sa-mi apese greu pe piept,iar un geamăt chinuitor imi reverbereaza in gat imediat ce amalgamul de emoții incep sa faca ravagii inauntrul meu si un urlet frant mi se desprinde de pe buze cand simt cum in pieptul meu se face o ditamai gaura.
Bratele lui pateras ma strang mai tare la pieptul lui cand trupul incepe sa-mi intre in convulsii si il aud cum ofteaza din tot sufletul. Deschid ochii cand pocneste din degete si in cateva secunde ajungem cu totii in living.
Imi trec privirea peste fiecare membru in parte,iar chipurile lor îndurerate si suspinele infundate,imi alimentează mai tare durerea si vacarmul infernal ce il simt pe interior.
Izbucnesc intr-un hohot mut de plâns când Styx vine in fata mea,iar pateras ma lasa jos din brate ca sa-mi iau micutul de la pieptul surorii mele. Insa atunci cand ating parchetul cu tălpile,titanul isi înfășoară bratele strans in jurul taliei mele si ma lipeste cu spatele de pieptul lui ca sa se asigure ca nu ma fac una cu podeaua.
Cu degetele tremurand imi strang mai bine prosopul in jurul meu,apoi imi iau micutul zeu in brate si il strang cu grija la piept.
-Pe toti zeii...spun printre sughițuri. Cat esti de frumos...continui privindu-i chipul ce moștenește frumusețea sălbatică si intunecata a tatălui sau.
Incep sa respir întrerupt cand ma gândesc la Tartarus si la faptul ca el nu e aici ca sa se bucure de micutul zeu si ma inec cand prin cap imi trec imagini cu el chinuit in cele mai cumplite moduri posibile si imposibile.
-Shhh...imi sopteste pateras la ureche. Respira, koritsáki mou.
-Cum?intreb cu voce tremurând. Cum sa o fac in...ma opresc la mijlocul propoziției cand incep sa ma inec din cauza suspinelor,iar durerea ce imi rupe pieptul reuseste sa imi taie răsuflarea pentru cateva clipe.
Incep sa trag cat mai mult aer in plamani ca sa-mi reglez respiratia,iar cand reușesc cat de cat sa ma calmez,reiau ce voiam sa zic.
-Cum sa o fac in lipsa lui? Dacă trupul meu o face din instinct asta nu înseamnă ca eu trăiesc,pateras...
-Nu spune asta koritsáki mou...sopteste si ii simt durerea in glas,dar nu am cum sa nu o spun cand asta e adevărul.
-Tar,era aerul meu,iar acum...acum nu știu cum sa trăiesc în lipsa lui,zic cu vocea tremurandu-mi îngrozitor de tare.
La fel de tare precum imi tremura si genunchii,iar dacă bratele lui pateras nu ar fi strânse in jurul meu,cu siguranță as fi fost pe jos în clipa asta. Insa,incerc sa-mi controlez pe cat de mult posibil tremurul corpului,in special al bratelor pentru ca il am pe Erebus in brate si nu vreau sa-l scap. Iar intr-o oare care masura reușesc sa o faca,dar știu ca nu o sa fie pentru mult timp,fiindca trupul imi e foarte obosit și am nevoie sa ma intind putin in pat. Am nevoie sa imi trag sufletul putin si sa incerc sa-mi reduc si mintea la tacere altfel am sa scap de sub control,iar reacția mea cu siguranță nu o sa fie in ton cu promisiunea ce i-am făcut-o lui Tar.
Trebuie sa găsesc o cale pentru a pune putina pauza la tot,altfel am sa explodez. Deja simt presiunea din mine cum incepe sa mi se adune toata in piept,iar in scurt timp am sa bubui daca nu reușesc sa-mi trag pentru o clipa sufletul.
-Pat...soptesc si inchid ochii ca sa nu le mai vad chipurile transfigurate de durere alor mei.
Aud pocnetul lui pateras din degete,apoi simt vortexul cum imi vâjâie pe la urechile in timp ce decorul se schimba și deschid ochii cand parfumul fostului dormitor ma invalui. Ma desprind de pateras si cu pasi mici ma indrept spre pat fără sa privesc in stanga sau in dreapta,iar dupa ce il pun pe micut pe saltea,ma intind si eu langa el. Incep sa-l mangai pe un obraz si zambesc printre lacrimi cand isi deschide ochișorii verzi.
-Se agapo,soptesc plângând,dar intr-o oare care masura o fac de fericire pentru ca prezenta lui reușește sa-mi aline putin ranile ce mi s-au crestat pe suflet si pe inima o data cu dispariția tatălui sau.
Cumva...micutul chiar reușește sa răzbată tot chinul din interiorul meu ca sa-mi dea putina putere pentru a ma menține pe linia de plutire.
„Speranta si puterea despre care vorbea,Tar. Pe toti zeii!! Se referea la Erebus? Sa fie el puntea dintre noi? Exista posibilitatea ca micutul nostru sa reușească sa ne unească fizic inapoi?”

*****