Cărările inimilor noastre

Capitolul 11-Ștefan

O săptămână mai târziu...

Toată săptămâna am fost ocupat cu operații și cu valul de pacienți ce venea neîncetat.A fost una dintre cele mai grele săptămâni pe care l-am avut, dar singurul lucru bun era acela că ea nu mi se mai strecurase prin minte în timpul operațiilor. Nu o mai văzusem de o săptămână,de când îmi făcuse un interviu tâmpit, ceea ce m-a făcut să mă relaxez și să fiu din nou eu însumi.

Eram în sala de operații.Eu eram șeful operației.Trebuia să operez din nou un pacient cu cancer la măduva spinării.Știam ce trebuia să fac și să nu mai las să se întâmple ceea ce s-a întâmplat cu celălalt pacient pe care îl pierdusem.Asistentele și internii pe care îi luasem cu mine în operație,mă priveau uluiți și așteptau cuminți ordinele și rugămințile mele.

Operația fusese realizată cu succes.M-am bucurat și toată lumea m-a aplaudat.Aveam nevoie de o pauză bine-meritată.Când am intrat intr-o sală dedicate personalului spitalului, colegii mei păreau plictisiți.

-Aș da un milion de euro, să o văd pe sora mea cum se dă la vreun băiat ,râdea Juliet.

-Poate are, poate nu are pe cineva.Sora ta are gusturi mult prea fine și pretențioase la băieți.Toti băieții sunt după ea și este bine că domnul Leroy îi omoară cu bătaia,a continuat Michelle. Ștefan,are Jade pe cineva?

-Ce?De unde să știu dacă are pe cineva?Am lucruri mai importante decât asta.Sigur că am.O făcusem geloasă.Îi puneam porecle.O auzisem când a spus să te călăresc,iar după aceea și-a dat seama și a schimbat vorba.Nu vreau eu să fiu cel omorât de către domnul Leroy.

-Ok,mă gândeam ca știi .Mulțumesc că stai ca un bodyguard,Stefan,măcar așa nu o mai urmăresc toți fraierii, a spus Juliet cu un zâmbet.

-Nu stau ca un bodyguard!am mârâit eu.

-Lăsați-l în pace!a spus Owen.Cum merge studiul cu Alzheimer?L-ai terminat?

Ce studiu?Oh nu, uitasem complet de el!Am fost preocupat de alte treburi și cu gândul la pacostea aia blondă am uitat complet de el.

-Merge foarte bine, am mințit eu.Mai am ceva de lucrat de el și îl termin în puțin timp.Nu a fost ușor,dar am reușit.

-Foarte bine, a adăugat și Gabriel.Chiar ne faci spitalul mândru.

M-am ridicat și m-am scuzat și am plecat în plimbare prin spital pentru a-mi dezmorți picioarele.În momentul actual, spitalul era liniștit și nu era mai nimeni.

În următoarele zile din tura mea, făcusem consultații neurologice și mai făcusem o operație ușoară ce consta în extragerea unei mici tumori din cutia craniană.Nu eram chiar obosit, dar șeful meu mereu insista să plec acasă, pentru că de-obicei nu plecam nici dacă tura mea se încheiase.

Ajuns acasă, mă pusesem din canapeaua din sufragerie și am început sa mă uit pe dosarul cu Alzheimer pe care îl uitasem.Aveam desene împrăștiate pe jos,creioane,pixuri și notițe pregătite.Mă durea capul infernal, dar trebuia să îl fac, ori intram în probleme.

Brusc cineva sunase la ușă.Cine era?Am deschis și am văzut-o în prag pe Jade Leroy,cu un ghiozdan în spate și cu geanta ei de la Channel.

-Ce vrei?am întrebat-o eu sec.

-Ce vreau?Mi-ai promis că mergi cu mine la clubul de echitație.

-Altă dată.Am treabă acum de care am uitat,i-am zis dând să îi închid ușa în față.

-Nu scapi tu așa tu de mine,domnule doctor,mi-a zis ea deschizând ușa astfel încât mi-a lovit nasul din care curgea acum puțin sânge.Îmi răspunzi cu ce vreau eu să aud.