Cărările inimilor noastre

Capitolul 2-Jade

Eram la birou. În fața mea erau înșiruite foi cu desene de arhitectură și pixurile mele colorate. Mă gândeam la următorul meu proiect. Îmi
plăcea ceea ce făceam ca arhitect, dar aveam și o dorință ascunsă, să mă îndrăgostesc cu adevărat de cineva care nu mă vrea doar pentru ca sunt fata directorului Spitalului din Paris și a unei profesoare care predă literatura și filozofie la Sorbona.

Am luat foile și le-am pus în sertar. Ziua chiar nu mi începuse chiar așa bine, scăpasem deja puțină cafea pe fusta mea albă preferată.Norocul meu ca Lexie, una dintre cele mai bune prietene era mai mereu cu mine, în ciuda programului ei încărcat pe care îl primea de la tata.

Un moment de neatenție mi-a trebuit și m-am împiedicat, împrăștiind hartille cu notițe și calcule prin birou. Lexie s-a ridicat speriata de pe scaunul din apropiere și a venit la mine:

-Jade,  ești bine?!Tocmai ai căzut destul de rău...

-Sunt bine...am spus eu încercând să-mi ascund durerea de la gleznă.Trebuie sa aduc foile astea acum, altfel o sa am probleme mari cu șeful meu...

-Lasă foile acum, trebuie sa mergi la spital acum, deși sunt doctor, nu pot da un verdict așa pe loc.O voi suna pe Juliet ,cum are și mașină ,ne va fi mai ușor, a vorbit Lexie calm.

Am dat din cap și i-am trimis un mesaj șefului meu în legatură cu accidentul,  el liniștându-mă că totul este în regulă și să revin când mă voi simți mai bine.

Peste 10 minute, sora mea Juliet a ajuns și ne-a aruncat un zâmbet mie și lui Lexie.

-Pe bune,încă te împiedici ca în copilărie...Bine ca nu te-ai lovit mai rău.,a spus Juliet.Să mergem  la spital să vedem ce este cu piciorul tău.

În mașină, am simțit o pe sora mea un pic supărată și enervată.Curiozitatea mă rodea și nu am rezistat sa nu o întreb de ce era așa :

-Juliet,nu ești așa de-obicei, sigur e din cauza mea...

-Poate sunt un pic supărată,dar nu contează ce treburi am eu la spital, ești sora mea mai mică și trebuie sa te protejez,indiferent de ceea ce se întâmplă ,a spus Juliet uitându-se în fata și concentrându-se asupra drumului.

-Este important, am spus eu, ținându-mi fixă glezna.Nu te voi lăsa în pace până nu îmi vei spune.

-Bine, a oftat sora mea.M-ai făcut să pierd o operație foarte interesantă,l-am trimis pe Owen în locul meu, iar șeful operației nu a avut nimic împotrivă.

-Cine a fost șeful operației? a întrebat curioasă Lexie.Callie? Michelle?Christian?Gabriel?Camille?continua Lexie să intrebe.

-Niciunul pe care i-ai enumerat.Fratele tău a fost , Lexie, a scos o tumoare veche de 2 ani, vorbea în față Juliet.

-Trebuia să știu..oricine vrea sa opereze cu el, este o legendă, trebuie sa recunosc ca Ștefan nu este un romantic, dar este al naibii de bun în tot ceea ce face, râdea Lexie.

Când am auzit numele lui Ștefan, ochii mi s-au luminat un pic.Tată mereu vorbea despre el și cât de încântat era să-l aibă în spital.Nu l-am întâlnit niciodată, nu pot zice ca doream nespus de mult acest lucru, dar de când Lexie mi-a zis de el că  a fost olimpic la chimie și un hobby de -al lui este echitația, dorința mi s-a schimbat în a-l întâlni. Toți băieții pe care îi întâlnisem și îmi făcuseră avansuri nu-mi plăceau deloc, mă doreau ori pentru ce erau părinții mei, banii mei ori pentru că arătam ca o păpușa Barbie ,nu pentru caracterul meu și personalitatea mea, ceea ce me enerva nespus.

Iată-ne ajunse în fata spitalului, iar ochii mi-au căzut pe un Mercedes negru ce stătea parcat și strălucea în lumina soarelui.Si eu aveam o mașină scumpă,un BMW M8 albastru, de care eram  foarte mândră. Până la intrare am fost ajutată de Juliet și Lexie,durerea mi se accentua, dar încercam să o ignor.

Când ne-a văzut tata, aproape a înghețat și a venit alergând către noi:

-Ce s-a întâmplat? a întrebat disperat tata, fixându-si privirea către mine și la ochii mei care încercau sa ascundă durerea.

-Domnule Leroy, Jade a căzut,eram de față și am zis sa o aduc cât mai repede aici, a incercat Lexie să-l calmeze pe tata.

-Ca în copilărie...a spus râzând Juliet.

Mi-am întors privirea la Juliet, vrând să o pocnesc.Nu mai eram o fetiță mică,lipsită de experiență, eram adult, eram un arhitect celebru cu multi clienți.

-Haide, draga mea, m-a ajutat tata. Dacă tot am rămas ca tata-fiică, mai vrei o relație de dragoste?

-Nu mai vreau, am spus eu.Nu mai am nevoie de un băiat de care sa fiu legată.

După vorbele astea, nici eu nu mă credeam pe mine. Dorința cea mai arzătoare și ascunsă era sa am pe cineva care sa mă iubească.Fetele de vârsta mea se culca cu tipi și deja au sau au avut relații.Aceste lucruri nu le puteam spune tatei, din cauza reacțiilor lui ciudate și foarte violente.

-Așteaptă aici,m-a așezat tata.Vin imediat cu cineva.

Peste câteva minute, tata a revenit cu o femeie îmbrăcată într-un costum albastru închis de medic.

- Michelle era singura fără operații în momentul acesta, tot ceilalți sunt ocupați.Va avea grijă de tine, draga mea, eu am niște treburi de rezolvat,s-a întors tata.

Am oftat, am sperat ca îl voi cunoaște pe Ștefan,dar mă mulțumeam și cu orice alt medic care avea să-mi controleze glezna.

Într-un final ,m-am ales cu glezna luxată, iar eu am răsuflat ușurată.Am ieșit încet din cabinet și m-am dus direct către Juliet și Lexie care m-au îmbrățișat.

-Ce bine ca este doar luxată..mulțumesc Michelle,a spus Juliet calmă.

Michelle a dat din cap prietenos, și s-a îndreptat către usa din capătul celălalt al holului.Când a deschis ușa, doi medici înalți cu costum de un albastru închis au apărut. Unul dintre ei era mai înalt decât celălalt,dar aceasta diferență se putea observa doar dacă erai atent.

Juliet s-a îndreptat către unul dintre ei,tipând numele lui Owen.Trebuia să-mi fi dat seama ca era iubitul ei, pentru ca Owen avea parul mai roșcat.Eram un pic geloasa pe propria mea soră pentru relația ei, dar cu timpul mă obișnuisem.

-Ștefan,a urlat Lexie după celălalt doctor. Trebuie să cunoști pe cineva.

El a dat din cap și s-a apropiat de mine și de Lexie.Era un bărbat înalt ,cu părul un pic ondulat de culoarea castanei, dar ceea ce mi-a plăcut cel mai mult la el au fost ochii săi,un albastru profund și adânc ,în care deja mă pierdusem.

-Ștefan,ea este Jade, ea este una dintre prietenele mele cele mai bune de care ți am zis,a vorbit Lexie.

-Mi-am dat seama ca este domnișoara Leroy, doar seamănă perfect cu o păpușă Barbie,a spus Ștefan batjocoritor.Văd ca prietena ta nu m-a recunoscut din prima cum face toată lumea, dar nu e o problemă.Sunt Ștefan Durant,a continuat el.

-Deja îmi cunoști numele..am zis eu.Mă bucur că te-am cunoscut ,am spus eu încercând  să-i arat ca pot fi mai mult decât o fată de doctor răsfățată.

Ștefan m-a privit de sus în jos, și desi nu mi-a răspuns și nu a vorbit prea mult m-a făcut roșesc puțin.

-Nesimtitule,a urlat Lexie la el.Nu i de mirare ca nu știi să te comporți.

-Ne mai vedem, a spus Ștefan dându-și ochii peste cap și îndreptându-se în partea opusă a holului.

-Jade,imi pare rău,s-a scuzat Lexie.Fratele meu e un nesimțit ..

-Este în regulă, am încercat să-mi ascund roșeața pe care el mi-o provocase.Atâta timp cât nu întrece măsura voi trece cu vederea.

Nimeni nu mă făcuse să roșesc vreodată,mai ales cineva de sexul opus. Inima îmi bătea tare, încercând să mă gândesc la proiectul pe care îl aveam la birou. Creierul îmi spunea să trec cu vederea ce mi-a spus Ștefan și felul lui de a fi, dar inima mi-a zis să-l cuceresc și să fie al meu.Gândeam greșit, foarte greșit......