Cărările inimilor noastre

Capitolul 15-Jade

Ziua de ieri a trecut a foarte repede.Îl văzusem pe Ștefan cu un mic zâmbet pe buze.Trebuie să o recunosc, dar dacă ar zâmbi mai mult ar fi mult mai chipeș decât este.Gândurile pe care le avusesem în dimineața aceea lângă el, nu mi-au trecut și pătrundeau și mai adânc în suflet și în inimă.Aveam senzația că nu mă simțeam în siguranță în propriul meu apartament, deși locuiam singură.Atâta timp cât eram cu el, chiar dacă mă enerva, eram mai bine și pur și simplu ideile îmi veneau mai repede când era în preajma mea.Trebuia să merg la birou, pentru că nu fusesem de 2 zile, ceea ce îl cam înfuriase pe șeful meu.

Odată ajunsă acolo, m-am întâlnit cu Lilly, care m-a asaltat cu întrebări.

-Hey, ce faci?Ai asistat la operația lui Ștefan?A fost și Christian acolo?

-Sunt bine, mersi. Da, am stat pe tot parcursul operației,că nu aveam ce face.Nu îmi spune că ești după Christian, i-am spus eu râzând.

-Poate puțin, până la urmă dacă este prietenul cel mai bun al lui Ștefan, sigur că e deștept,a continuat ea.Te împaci mai bine cu Ștefan?

-Să zicem, mai are momente morocănoase și ursuze, dar am început deja să le ignor.Uneori își mai schimbă personalitatea, am spus eu.

-Nu cred, te-ai îndrăgostit de fratele lui Lexie?

-Eu?!Glumești!Eu și el suntem doar prieteni, m-am încruntat.Ce treaba să am eu cu el, când el nu vrea relație și nici eu?

Iară te minți Jade!Recunoaște că vrei să îl sufoci, să îl enervezi și să stea numai cu tine, când nu are operații și când nu e la spital.

-Bine, bine, am înțeles idea, a spus Lilly brusc când l-a zărit pe domnul Margot.

-Ce faceți aici ?LA TREABĂ!!Nu am nevoie de arhitecți leneși!s-a răstit șeful meu la noi.

Speriate de reacția violentă a domnului Margot, ambele ne-am dus în birouri și am început lucrul.Priveam insistentă proiectul cu modernizarea sălii de sport și a claselor din școala din România.Momentan nu eram preocupată de acest proiect, îmi luasem altul cu construirea unei clădiri dedicate unor magazine de încălțăminte și îmbrăcăminte.Chiar doream să îl termin odată și să mă apuc de proiectul ăla și să îl iau și pe Ștefan cu mine.Poate așa, aveam să îl descopăr pe cel din liceu...Lexie îmi spusese că fusese unul dintre cei mai buni din promoția lui și că era chiar olimpic la chimie.

Dintr-o dată, îl văd pe Jack cum se apropie de biroul meu, deschide ușa și se uită insistent la mine.

-Ce faci cu porcăria asta?a zis el luând proiectul cu școala din România.România e o țară atât de proastă, alt proiect nu ai?

-În primul rând, cine dracu te-a băgat în seamă?În al doilea rând, nu îmi jigni alegerile.În al treilea rând, dacă nu pleci, îl apelez pe tata și îi spun că îmi faci avansuri și nu cred că vrei asta, i-am vorbit eu hotărâtă.

-Fă asta.Oricum nu ai face asta din frică, a spus el apropiindu-se de mine prea mult, încât m-a făcut să mă simt inconfortabil.

-Așa faci, bine, am zis eu, dându-i una între picioare.Altă dată, știi ce pe cine voi suna?

-P-P-Pe cine?a mormăit el speriat.

-Pe domnul Durant, care este prieten cu tata și care te va snopi mai rău decât tata ar face-o.Așa că valea.

A dat din cap și a ieșit rapid pe ușa ca un cățel speriat.Când a deschis ușa, am zărit-o pe Alice, cum mă privea răutăcios.

-De ce nu îl vrei pe Jack?Este bogat, este arhitect, are bani...

-De ce ai venit la mine?Ca să mă enervezi sau să te dai mândră cu ceva?i-am răspuns eu tăios.

-Nah. De când ești bună prietenă cu domnul Durant?Nu cumva era frumosul ăla cu ochi albaștri care a venit să îl ridice pe picioare pe Jack?m-a privit Alice.Am auzit ca pe el îl suni să îți protejezi fundul.

-Și dacă sunt prietenă bună cu el, e fix ultimul lucru care te interesează.Și dacă crezi că va pune ochii pe tine, ia-ți adio de la ideea asta.El nu se uită la femei ca tine, am privit-o și eu de parcă aș fi vrut să o omor.

-Te-ai făcut mai rea în ultimul timp, dragă Jade.Se pare că nu putem avea o discuție civilizată, așa că voi pleca.

-Foarte bine, am mormăit eu.Să te duci dracu!am șoptit, sperând să nu mă fi auzit.

Colegii mei îmi provocaseră o mie de nervi și deja tranpirasem și nu mă simțeam deloc bine.Gândurile mi se mai liniștesc când văd un mesaj de la Ștefan cu Ce faci blondo?Îți ies calculele de arhitect? M-am amuzat puțin și chipul meu palid obosit și nervos a devenit luminos și zâmbitor.I-am răspuns că îmi ies și sunt bine.M-am apucat din nou de lucru, respectiv de ales mobila și culoarea clădirii atât pe interior cât și pe exterior.Mai apoi, am început să îmi schițez și să desenez planul clădirii care ieșise destul de bine.Nu era ușor, dar chiar îmi plăcea ceea ce fac, dar de când l-am cunoscut pe domnul Durant, nu mi-am schimbat doar perspectiva de gândire, ci m-am schimbat cu totul.

Am terminat târziu lucrul și m-am întors obosită acasă.Odată ajunsă acasă m-am schimbat și mi-am făcut ceva de mâncare.Am ieșit pe balcon și am privit visătoare Turnul Eiffel cum sclipea.Se potrivea perfect cu cerul întunecat,era ca o pată de lumină pe întunericul cerului infinit.Mâine aveam să mă întâlnesc cu Ștefan la clubul de echitație și ardeam de nerăbdare să îl văd cum călărește.Dacă tata ar afla că sunt un pic îndrăgostită de el, am intra ambii în belele...

Am stat și am mai citat câteva pagini dintr-o carte pentru arhitectură și după aceea m-am pus în pat, obosită din cauza zilei pe care o avusesem.Am adormit imediat și am așteptat nerăbdătoare ziua de mâine.