Cărările inimilor noastre

Capitolul 40-Jade

Unul dintre cele mai proaste sentimente este atunci când simți că ceva ce este al tău vrea să iti fie luat chiar sub privirea ta.Saptamanile astea au fost cele mai coșmar pentru mine.Doamna directoare era de acord, dar cealaltă profesoară,resepectiv Ana,nu îi plăcea nimic din ceea ce făceam.In ultimul timp ne aruncam vorbe și priviri acide, chiar nu îmi permiteam să se mai apropie de Ștefan, după câte îi făcuse.Dacă știam de relația toxică pe care avut-o cu Ana,nici nu luam proiectul,dar acum trebuia chiar să merg și în România.Imi doream de mult să fac asta, dar nu în situația în care relația mea cu Ștefan este în pericol.Privirea pe care i-o aruncam lui Ștefan era destul de vizibilă, dar pur și simplu nu mă puteam abține.Era tot ce aveam, era motivul pentru care eram fericită și împlinită.

Aveam zi liberă,asa că am hotărât să stau acasă.Apartamentul era gol,fără râsetele noastre,fără partidele de sex sălbatice,mai exact fără el.Am luat laptop-ul și m-am uitat din nou la proiectul cu România și la poza lui Ștefan,de când era elev.Am privit câteva minute bune, după care l-am pus ne noptieră.Eram plictisită și nici nu aveam chef să mă uit și să îmi amintesc că aveam să mă văd din nou cu scorpia care îl stricase pe Ștefan.Profesoara lui de chimie, acum directoarei îl incurajase să devină medic, ceea ce ar trebui să îi mulțumesc,pentru că așa l-am cunoscut.Pe scaunul de langa pat era un hanorac roșu care era al lui.L-am luat rapid și l-am îmbrățișat.Imi oferise tot ceea ce voiam iubire, fericire,curaj.Eu nu am crezut niciodată că îl voi cunoaște niciodată pe adevăratul Ștefan.Mereu trăiam cu sentimentul că cineva avea să ne prindă și avea să zică tuturor, primul fiind tata.

La un moment dat, telefonul meu a sunat și cum am văzut ca era Lexie,am răspuns imediat.

-Bună Jade.Esti okay?

-Bună Lexie.Sunt în regulă..

-Nu ești,te încurcă Ana,nu-i așa?

-Mda.Chiar încerc să ajut și parcă ea îmi face munca mai grea..

-Nu mă mir.Acum poți înțelege de ce Ștefan a fost rece cu tine?Crede-mă,il cunosc pe fratele meu a devenit prieten cu tine, doar pentru mine, pentru că nu mai avea încredere în nimeni..

-Ai avut dreptate, Ana încă îl vrea...dar..

-Dar..?a întrebat Lexie mirată la telefon.

-Las-o așa,nu contează.

-Jade,simt că te ascunzi de mine cu ceva, este în regulă,imi poți spune.

-Nu,sunt bine și nu am nimic de ascuns,chiar trebuie să închid,mă sună directoarea.

Am inchis telefonul cu Lexie.O amintisem,pentru că mi-era frică.Nu mă sunase directoarea, pur și simplu o mintisem,iar acum mă simteam prost.Mi-am pus capul pe hanoracul lui, care era acum pe mine.

Când mă uitam la televizor,un mesaj de la un număr necunoscut îmi apare.Poate era un client vechi sau ceva.Mare mi-a fost surprinderea când am văzut că nu era un mesaj și nici o poză, era un video cu mine și cu Ștefan pe holurile din spital cum ne sărutam, ne îmbrățișam și cum eram apropiați.Videoclipul conținea și un mesaj Dacă nu te desparti de el,tatal tău va ști de mică ta aventură cu domnul doctor.Fiti mai atentă, doamna arhitect.

Vai!Era de rău!Cineva ne urmărise și ne filmase într-un moment intim!Dacă afla tata, eram ambii în Belele și Ștefan iși pierdea postul.Nu îmi venea că trebuia să renunț la ceea ce iubeam cel mai mult, adică el.Nu am zis că se va ajunge la asta, dar iată că trebuia să o fac să îmi salvez pielea.

M-am schimbat,m-am urcat în mașină și am plecat rapid către spital,trebuia să îi spun și lui Ștefan.Deja am plâns acasă și am să mai plâng mult timp, dar nu aveam încotro.

-Ștefan,mersi că ai venit.Trebuie să discutăm ceva.

-Bine.

-Cineva pe care ambii îl cunoaștem, știe de noi.

-Adică?Ne-am ascuns cât de bine s-a putut.

-Nu Ștefan, suntem în pericol.Are un video în care ne sărutăm și aproape că ne-o tragem!

-CE?!

-A mai scris că dacă nu mă despart de tine, îi arată tatei..

-Pe bune?Și tu crezi aia?Ar putea fi orice altcineva aia doi.

-Se vede clar că suntem noi doi, mai ales când ne pronunțăm numele în video,boule.

-După câte am clădit,după câte am realizat ,mă lași baltă...a oftat Ștefan.

-Nu,Stefan,chiar îmi pare rău,dar nu pot să te am pe costiintă că ți-ai pierdut cariera la care ai muncit ani grei, am oftat eu.

-Te iubesc, Jade,dar se pare că tu nu o mai faci...

-Vom rămâne prieteni după asta, dar avem nevoie de o pauză...îmi pare rău..

-Nu mie imi pare rău..,a plecat Ștefan trântind ușa.

Nu îmi venea să cred,il pierdusem.Daca afla Ana,sigur l-ar fi dus înapoi în România cu ea.Am dat cu pumnul în masă și am început să plâng,cine avea filmarea,avea să plătească grav pentru treaba asta, dar acum era fericit că parcă îmi pierdusem o parte din mine odată cu plecarea lui.Toate amintirile, toate experiențele,tot,tot se pierduse, pentru că nu fusesem suficient de atenți.Chiar aveam nevoie de o pauză și să nu îl mai văd, pentru că mă simteam ca un nimic.