Cărările inimilor noastre

Capitolul 16-Jade

Era dimineață.Ceasul deșteptător suna neîntrerupt,iar eu m-am trezit.Când am luat telefonul și am oprit alarma am văzut că era 10.Eram în întârziere și ÎI promisesem lui Ștefan că nu voi întârzia.Era o problemă...

M-am dat jos din pat imediat,m-am spălat pe dinți și pe față.Dar aveam încă o problemă, nu îmi găseam hainele de echitație pe care le cumpărasem special și îl vedeam pe Ștefan cum era plini de nervi din cauza mea.Telefonul a început să sune și văzând că era Ștefan,i-am răspuns și l-am pus pe difuzori timp ce eu căutam disperată hainele.

-Ai uitat cumva?m-a întrebat Ștefan calm.

-Nu,desteptule,nu am uitat.Nu îmi găsesc hainele de echitație și în plus m-am trezit și târziu,m-am plâns eu.

-Bineînțeles,să nu întârzie domnișoara Leroy vreodată?a spus el ironic.Cautăți în continuare îmbrăcămintea,vin eu după tine.

-Bine,multumesc,m-am scuzat eu jenată.Nu știu ce este cu mine în ultimul timp...

Ba bineînțeles că știu.Mereu sunt așa în preajma lui, mai ales după ce sentimentele mele pentru el creșteau din ce în ce mai tare și îmi umbla prin gânduri tot timpul.

Într-un final am găsit echipamentul și m-am îmbrăcat rapid.Aveam niște cizme negre,o bluză albă pe care o puteam face decoltată și niște pantaloni albaștri.Mai pe scurt, outfit-ul ăsta îmi arăta formele și oricare bărbat m-ar fi văzut, cu siguranță ar fi bălit sau leșinat pe jos.Nu știu dacă puteam reuși lucrul ăsta și Cu Ștefan,care îmi rezista ușor.

Am coborât din blocul meu cu 4 etaje și i-am zărit Mercedesul negru care mă aștepta.Am urcat rapid în mașină și l-am salutat.

Doamne!Avea un tricou negru care îi accentua corpul bine-lucrat, iar pantalonii ăia îi stăteau așa bine pe el.Nu era el care bălea la mine, ci eu la el.Părea schimbat față de medicul ursuz și morocănos pe care îl știam.

-Ești pregătită?m-a întrebat el.

-Cum să nu,de-abia aștept.Mai ales o să par interesantă dacă fac echitație.

-Mda,nu o să fie ușor.Dar după cum te știu eu vei învața repede, ai un caracter puternic,m-a privit el.

-Ăsta e unul dintre lucrurile frumoase pe care mi l-ai spus vreodată, Ștefan.Nu îmi este dor deloc de celălat Ștefan.

S-a uitat la mine ciudat și a devenit atent din nou la drumul până la clubul de echitație.La un moment dat la radio s-a auzit melodia mea preferată Firework de Katty Perry.Nu m-am putut abține și am început să o fredonez, iar mai apoi să o cânt.Nu aveam cine știe ce voce, dar nici insportabilă nu eram.

-Oprește-te,mă doare capul,s-a văicărit Ștefan.

-Nu,n-am să o fac,am spus eu continuând să o cânt.

-OPREȘTE-TE!a urlat el prin mașină și dându-se cu capul de volan, astfel încât mașina claxona încontinuu.

-Suntem la semafor, o să creadă lumea că ești un șofer handicapat care claxonezi fără motiv,i-am spus eu sperând să îl potolesc.

-Da,sunt un șofer handicapat din cauza cuiva care cântă de zici că e beat.

-Ce nesimțit ești,i-am spus dându-i una peste cap.Tocmai cânt te lăudam că ești mai ok...

-Eu, să fiu ok cu tine ? Nu ai să vezi , mi - răspuns Ștefan.

M-am strâmbat la el și ne- am continuat de drum . Uneori mi-as fi dorit să nu îl văd că se comportă ca un cap de bou, dar mă mulțumeam și așa.