Cărările inimilor noastre

Capitolul 7-Ștefan

Să zicem că mă împrietenisem cu Jade Leroy,doar pentru Lexie,care m-a ajutat enorm când am venit  în Paris  la vârsta de 19 ani.În aceste nouă luni de când o cunoșteam pe Jade,am observat și câteva laturi ale personalității ei grijulie, simpatice,ambițioase,dar în continuare se comporta ca o divă,căreia i se cuvenea totul.

Mereu mă sâcâia și îmi vorbea adesea cât timp eram la spital, despre  lucruri prostesti:

-Doar taci odată!Mă doare deja capul! am vorbit eu disperat si plictisit de trăncalelile lui Jade.

-Si de tine ești plictisit, s-a încruntat la mine.Încetează să mă tratezi de parcă nu m-ai cunoaște,ca la început.Ne cunoaștem de ceva timp,fii mai deschis si mai prietenos,mi-a zâmbit ea.

-Nu am vrut eu sa fiu prieten cu tine, si nici tu cu mine.Dacă vreau te pot trata cum vreau, am mârâit eu.

-Nu juca murdar, domnule Durant.Nu sunt deschisă la relații,doar îl auzi pe tata mereu bombănind despre asta, a vorbit Jade rece.

-Dacă taci, vom vedea dacă pot fi altfel cu tine,domnisoară Leroy,am țintuit-o cu coada ochiului.Acum am treabă cu fisele pentru Alzheimer, te rog frumos să iti vezi de treaba ta acum de arhitect.

Ochii săi mi-au aruncat o privire nervoasă si când am văzut-o ca se apropie,m-am trezit cu o geantă în cap.Ce mai îmi plăcea să o enervez, să mă joc cu ea.Timp de aceste luni,am ținut ascunsă în mine o flacăra care se făcea din ce în ce mai mare cu fiecare dicustia cu ea si cu fiecare zâmbet pe care mi-l oferea.Mă lăsam cumva influențat de fata  șefului meu? Jade îmi provocase sentimente pe care nu le voiam, dar cumva reușeam sa le stăpânesc,fiind focusat pe operații si mai nou pe studiul pentru Alzheimer,pe care domnul Leroy mi l-a dat.

După trei zile..

Intrasem deja în operație si ii multumisem lui Owen că mă rugase să-l ajut la operație.Chiar nu aveam chef de întrebările ei tâmpite,dar mai ales să le răspund în fața colegilor mei.Sțiam că o să mă enerveze după ce ies din operație.Înainte de ea, viața mea era destul de gri si plictisoare,dar Jade a venit și a început puțin cu puțin să mi-o coloreze.Trebuia să o recunosc, dar în mine era o luptă interioară intensă, dar interesantă.

-Ștefan,a zis Owen.Este ceva între tine si Jade?

-Ce?!Nu! Eu cu Jade?Glumă bună!Sunt prieten  cu ea doar pentru că Lexie e prietena ei.Nu sunt genul de om cu relație,am spus eu distras de faptul că deja devenisem foarte apropiat de ea.

-Bine,să mergem să salvăm vieți.

Am dat din cap,pregătit.L-am urmărit pe Owen si am așteptat semnalul lui, când puteam interveni.Nu era o operație ușoară,mai ales că era un pacient în vârstă de 75 de ani,cu cancer la măduva spinării.

Ceasul sălii de operație indica 16 ore.Operam de 16 ore, si nu aveam în cap nicio idee si nu îmi dădeam seama ce puteam face pentru a-mi salva pacientul. Îmi auzeam numele într-un mod disperat si speriat din gura lui Owen,dar pentru prima oară gândul nu mi-era la operație,ci la ea.La Jade Leroy.

-STEFAN!FĂ CEVA!O SĂ MOARĂ!urla disperat Owen.TE ROG!

-Nu am ce să îi fac, am oftat eu frustat de furie.I-am scos doar jumătate din tumoare,cealaltă este ascunsă.Dacă gândul meu nu era la  ea,sigur știam unde să  găsesc cealaltă parte din tumoare.

Aparatele au început să  bibăie puternic și să anunțe decesul pacientului.Am privit trist si supărat cum am provocat moartea unui pacient si  tristețea unei familii îndurerate.

-Domnule Durant?Ce s-a întâmplat ?a întrebat domnul Leroy.

-L-am pierdut..îmi tremura vocea de furie si frustrare.Nu am fost în stare să îi scot tumoarea și...

Jade  si Lexie erau  în spate si mă  priveau îndurerate.Am putut observa ca în ochii lui Jade nu se citea nu numai prietenia noastră forțată, ci si o pasiune ascunsă si închisă, pe care tatăl ei nu o observase.

-Nu fii dezamăgit de tine, Ștefan!Si eu am pierdut pacienți ! Decesele pacienților noștri ne fac mai puternici..Du-te si odihnește-te,m-a consolat șeful meu.

Am dat din cap, cu privirea în jos, enervat de ceea ce se întâmplase.Timp de 9 luni, nu o lăsasem pe Jade să îmi intre în minte și suflet și acum, fix în timpul unei operații importante am permis acest lucru.

-Idiotule! Lașule!Prostule! țipam singur la mine, iar din nervi am îndreptat pumnul spre o oglindă, spărgând-o.Prin cioburile sparte, am observat o persoană feminină cunoscută, cu părul blond.Era Jade.Sigur venise după mine, după ce mă văzuse într-una dintre stările mele proaste.

-Ce faci aici, Stefan?mi-a vorbit ea domol.

-PLEACĂ!AM NEVOIE SĂ FIU SINGUR! am urlat eu.Tocmai ce tipasem la ea,prima oară.

-Nu am să o fac,atâta timp cât pumnul iti sângerează si spargi oglinzi, nu voi pleca,a zis ea hotărâtă.Stau aici până te calmezi.

-Nu ai treabă?Arhitecții ca tine sunt foarte căutați acum.

-Când vine vorba de fratele prietenei mele cele mai bune, care e în stare să strice lucruri prin spital, nu am treabă.Vino aici!m-a privit ea cu ochii ei albaștrii si sinceri.

Mă lăsasem îmblânzit ca un un mustang sălbatic de către un calăreț.M-am așezat lângă ea, iar ea s-a apropiat de mine,pansandu-mi rana, provocată de la oglindă.

-Este în regulă, mi-a soptit ea.Toată lumea face greșeli,domnule Durant.

-Toată lumea face greșeli..inafara  de tine,am spus eu calm.De când te cunosc eu, ai fost mereu o prietenă perfectă.

Jade mi-a zâmbit și și-a pus capul sub bărbia mea.Tot corpul îmi vibra acum,când ea era acum cu mine.Inima îmi bătea tare, dar nu bătea pentru a mă ține pe mine în viață ,ci pentru alticineva,care nu eram eu.