Cărările inimilor noastre

Capitolul 48-Jade

Ne întorsesem în Paris și încet-incet mă mutasem cu Ștefan,nu știam cum aveam să îi explic asta lui Lexie.In apartamentul lui Ștefan acum erau erau hainele mele ,unele împrăștiate,cartile mele pentru arhitectură, schițele mele și altele.Stefan se obișnuise cu dezastrul ăsta ambulant, iar rareori mai mergeam pe la mine.

Mă întorsesem și la spital, era un pic ciudat,deoarece nu fusesem câteva saptamâni bune pe acolo, dar m-am scuzat pe faptul că avusesem treabă.Unii dintre colegii lui Ștefan m-au înțeles,dar Juliet și Lexie bănuiau că mă certasem rău cu Ștefan,dar eu negasem din nou acest lucru.Incă mă gândeam cum să îi spun tatei că sunt de ceva timp împreună cu Ștefan și știam că nu avea să îi pice bine.

Știam că Ștefan se pregătea de o operație,iar eu îmi terminasem treaba pe azi.După proiectul din România,seful meu fusese uimit și era mai mândru decât era înainte.Din nou,eram acum în centrul atenției și mereu mă lauda celorlalți colegi, iar eu mă bucuram să văd cum Alice fierbea și nu se putea abține să comenteze, iar ori de câte ori ea se dădea la Stefan,el nici o băga în seamă.

Mi-am inchis laptopul și am pornit către galeria, de deasupra sălii de operație a lui Ștefan.Stiam că opera singur și de aceea am profitat și m-am dus la el.Imi plăcea să îl privesc cum salva vieți,faptul că știa fiecare organ, fiecare caracateristică a lui și știa bine să realizeze fiecare intervenție.Ințelesem că Ștefan opera un bărbat cu cancer la coloana vertebrală,interventie pe care el o mai realizase de câteva ori.Stiam de la tata că tumorile sunt cele mai urate și nașpa lucruri pe care trebuie să le operezi și că o intervenție cu o tumoare durea cel Putin 10 ore.

Îmi luasem o cafea, pentru că știam că o să adorm și îl priveam pe Ștefan.Îi mergeau mâinile ca și cum ar fi pictat sau desenat, dar mi-a plăcut și mai tare cum era atent și la asistente să vadă dacă iși făceau treaba bine.In galerie era o boxă, care spre surprinderea mea era pornită și îl auzeam pe Ștefan cum cerea intrumente și dădea instrucțiuni celorlati.

-Verifică inima și dă-mi foarfeca, te rog, a spus Ștefan.

-Imediat,domnule doctor,a spus o asistentă.

-Acum am scos un sfert din tumoare, mai dă-mi o lanternă mai subțire să văd unde s-a ascuns cealalaltă parte din tumora asta fugară, a vorbit în continuare Ștefan.

Opera de mai bine de 10 ore, iar eu aproape că adormisem de câteva ori bune.Incercam să beau cafeaua, care parcă nu mai avea un gust bun, dar aveam să rezist pentru el.Făcuse atâtea pentru mine și voiam să îi arăt cât de mult îl iubesc și că nu voi mai lăsa să plece vreodată.

într-un final reușise să scoată tumoarea, iar ceasul sălii de operație indica 17 ore.L-am văzut că era așa extenuat, dar și eu eram la fel.Trebuia să fi dormit, dar nu l-am scăpat din priviri.Nu am mai putut și mi-am închis ochii,sprijindu-mă de perete.

-Jade?Ce faci aici?am auzit o voce masculină.

-Ce?!Doamne ,Ștefan,tu erai, am spus căscând.

-Nu îmi spune că m-ai supravegheat timp de 17 ore..

-Ba cred că asta am făcut, am adormit de câteva ori, dar m-am trezit și..

-Trebuia să fi dormit,doamna arhitect.

-Nu,Stefan..Sunt bine,am spus eu căscând din nou.

-Ștefan,lasa-mă jos, ne poate vedea cineva..

-Nu ne vede nimeni,stiu eu o scurtătură secretă până la biroul tău.

Mă Țineam fixă în brațele lui și aproape că adormisem din nou.Intr-un final,nimeni nu ne prinsese și ajunsesem destul de repede până la biroul meu.Stefan mă pusese încet pe canapea și m-a învelit cu o pătură,dar eu l-am tras și nu l-am lăsat să plece.