Adevăruri ascunse

Capitolul 2- Traume

-Perspectiva lui Lorian-

Îl omor cu mâna mea dacă îl prind vreodată în fața mea. De ce trebuie să sufere femeile din cauza bărbaților?!

Jur pe ce am mai sfânt, că nu mă voi transforma în astfel de animale care nu merită denumirea de bărbați. O privesc cu regret și mă simt plin de tristețe...Și eu am avut un trecut plin de traume și drame. Mai beau și eu un pahar.

—Ce ai pățit? Ești bine? Așa mult te-a afectat ce am spus? Spune ea gingaș și inocent ca un copil privindu-mă cu ochii aceia căprui care simt că îmi fură mințile.

Din greșeală, surâd fără să vreau. Aoleu acum cum mă scuz? Sper să nu își dea seama că îmi place de ea. De când am văzut-o mi-a plăcut și îmi place din ce în ce mai mult de ea, mai ales când aflu lucruri noi despre ea.

—Mă gândeam la copilăria mea și... și eu am trecut prin multe tragedii.

Oare pot să trec peste? Să fiu mai bine măcar un pic, și să nu mă mai înfuri aiurea pe Mike când se ia la bătaie cu golanii de pe străzi? Mă pregătesc să îi spun, așa că trag aer în piept și încep.

—Când aveam patru ani "tatăl meu", fac ghilimelele de rigoare din mâini, a venit beat acasă și căuta motiv de ceartă cu mama. Eu eram pe hol și îi auzeam...

Fiecare moment! Fiecare bătaie a inimii mele care voia să nu mai bată atunci! Voia să moară! Voia liniște! Voia o liniște totală! Fiecare strigăt! Fiecare lovitură! Fiecare imagine îmi este întipărită, și acum, în minte! Sunt proaspete! Îmi vine să mă duc acum să intervin, dar nu pot face asta, pentru că a trecut momentul. Îmi vine să mă zbat în agonie și în durere de fiecare dată când mă duc acolo. În trecut!

—Scuze că am ezitat, doar că nu îmi e ușor! Mă uit în gol înainte și încep să povestesc. A început cearta. Țipau unul la altul până când el, bolnav de nervi și ca un maniac, a luat un cuțit și a început să o taie peste tot. Apoi o mai și lovea și... și... și mânjea cu sângele ei pereții, închid ochii și strâng din dinți pentru a mă putea stăpâni și a-mi regăsi puterile, și... și...

Ea vine și mă ia în brațe așezându-mi capul pe umărul ei. Nu mi-am dat seama, dar începusem să plâng. O-i fi eu bărbat în toată firea, dar acesta e momentul meu maxim de slăbiciune. Toată lumea spune că sunt mai firav și mai blând.

Inspir adânc, parfumul ei de lavandă îmi inundă nările. Părul ei roșcat și moale mă face să mă simt mai bine. Pielea ei fină și albă este ca o plapumă de petale de flori care mă acoperă și mă duce pe tărâmuri necunoscute. Ea este atât de delicată în mâinile mele. E ceva liniștitor pentru mine. Un strop de inocență și de pură sinceritate, ca un copil care mi-a fost dat în grijă.

—Mulțumesc! Mă simt mai bine! Ea se depărtează, iar eu continui în timp ce mai beau un pic din pahar. Am fost dat unchiului meu care era major și putea avea grijă de mine. Am fost și la psiholog și m-a ajutat mult. Tot nu pot să vindec părți din trecut, dar mă ajută gândul că eu voi fi altfel. Pe el îl cheamă tot Leonardo, de aia urăsc eu numele ăsta, și te rog să îmi spui Lorian mai bine, te rog! El a fost arestat și condamnat pe viață la închisoare. Unchiul meu mi-a povestit că atunci când el a fost tânăr a fost bun, iubea oamenii și animalele și se înțelegea bine cu mama la început. Însă a suferit un șoc când a fost bătut de niște băieți cu care făcea niște afaceri, ceva. Medicii au spus că din cauza asta suferă de episoade maniacale și de bipolaritate. Bunicul lui a avut ceva de genul, dar nu așa grav, s-a declanșat și la el după ce a fost bătut și a fost mai rău. Oricum judecă perfect, doar că personalitatea lui e diferită. Mama îl iubea prea mult ca să renunțe la el. Apoi mă mai avea și pe mine și... Eu evit să vorbesc despre el. Nu vreau să îl cunoască așa curând. Eu nu sufăr de boala asta, am făcut multe teste și analize și nu am nici cel mai mic dubiu.