Adevăruri ascunse

Capitolul 12- Cu capul în nori

—Perspectiva Ligiei—

    Mă trezesc înfrigurată, mădoare capul rău de tot, nu prea îmi mai aduc bine aminte ce am făcut aseară și în brațele cuiva. Mă uit în sus, mirată și îl văd pe Mike. O nu! E greșit asta. El e iubitul Melisei, de ce m-a luat în brațe?

   Când vreau să mă ridic ușor să plec, el mă prinde de mână și mă tage înapoi.

–Unde pleci? E așa sexy când e somnoros. Dacă te duci să mănânci și ai halucinații încă, o să mă trezesc că mănânci florile din ghivece în loc de mâncarea de pe masă.

–Ce amuzant ești! Spun eu ironic. Mi-am revenit. Mă duc la mine în cameră doar. Știi că avem mai multe pături în apartament și nu trebuia să te jertfești, nu? Nu muream dacă nu îmi era suficient de cald.

–Gia, știi că nu ai avut așa mari halucinații aseară, nu? Oarecum.

     Cee?! Am rămas șocată. Mă uit la el șocată. Cum mi-a spus?! Nu erau halucinații părțile cu el?! Înghit în sec și încerc să îmi găsesc cuvintele. Simt că mă înroșesc.

–Nu înțeleg ce vrei să spui. Spun eu încet și temător.

     Acum o săptămână îl loveam pentru că era un idiot iar acum mă pierd în fața lui. Cum vine asta?! Se apropie de mine, iar eu nu îmi dau seama când sau cum, dar mă dau în spate până ajung lipită cu spatele de un perete. Fir-ar!

–Eu cred că înțelegi! Ligia trebuie să îți spun ceva, și te rog nu mă întrerupe așa cum faci de obicei.

–Cum adică cum fac de obicei?! Nu e adevărat! Ok, acum îl întrerup.

–Exact ce ziceam! După ce ai adormit, eu m-am dus să vorbesc cu Melisa. Simțeam că trebuie să vorbesc cu ea neapărat. M-am despărțit de ea.

    Acum sunt și mai șocată și tristă. Săraca Melisa! Trebuie să merg la ea. Mike mă prinde de umăr.

–Lasă-mă să termin! Ligia, mi-am dat seama pe parcursul relației mele cu ea că eu o plac doar ca pe o soră pe care nu am avut-o niciodată, ca pe un partener de distracții. Nu de ea sunt îndrăgostit. Nu îmi explic cum dar tu mă fascinezi și mă atrage personalitatea ta schimbătoare. Ba ești fată cuminte și liniștită, ba mă cerți și țipi la mine, ba mă ajuți, ba mă descurajezi și tachinezi. Îmi place polaritatea asta. Ligia îmi pare rău că am rănit-o pe Melisa, dar după ce ai spus aseară am început srios să mă gândesc. Lorian vrea să fie cu ea. Eu vreau să fiu cu tine. Apoi vi tu care spui că vrei și tu să fii cu mine dar nu vrei să o rănești pe Melisa. Am acordat atenție majorității. Dacă o iubeam pe Mel atunci nu aș fi lăsat decizia ei să fie minoră. Știu că o să plângă după mine, dar o să fie pe viitor cu cineva care o merită cu adevărat.

    Nu îmi dau seama dar plâng și eu, el vine și îmi șterge lacrimile. Mă ia în brațe iar eu îmi așez capul pe umărul lui. Eu am 1,75 iar el 1,87. Nu e chiar o distanță mică dar tot ajung la el.

   Îl strâng tare în brațe și mă simt atât de bine făcând asta.

–Melisa știe că mă placi. Eu fac ochii mari. Te-a auzit vorbind cu Vladimir acum trei zile. Mi-a spus ea. Nu e supărată pe tine, să știi. Cred că are nevoie de jelit un pic, poate nu așa mult deoarece o cam făceam să sufere. Oricum ea ar trebui să fie cu Lorian iar eu le stăteam în cale. Eram mai mult sau mai puțin obligat să fac asta. Mi-a spus să am grijă de tine dacă tot de plac. Și să mă port mai frumos.

–Mike! Îl țin încă în brațe încercând să limitez tot mai mult distanța dintre noi. Chiar dacă pare imposibil. Observ o vânătaie pe gâtul lui. De unde ai asta?