Adevăruri ascunse

Capitolul 5- Talente ascunse

—Perspectiva Melisei—

     Eu tremur și plâng de frică. Noroc că l-am chemat pe Mike să îl trezească el. Eu nu am reușit. Tremură, țipă și respiră din ce în ce mai greu. Tensiunea i-a crescut și parcă își dă ultima suflare. Mike reușește să îl trezească și îl ia în brațe. Lorian plin de teamă începe să plângă și îl strânge tare pe Mike în brațe ca să se liniștească.

–E în regulă! Liniște-te! Promit că va fi bine!  Sunt aici! 

   Lorian plânge și este într-o dispoziție foarte rea. Mike încearcă să-l calmeze. Lorian ne povestește ce a visat iar eu încep lăcrimez neputând să mă abțin. 

–E în regulă să fii sensibil și temător câteodată. Dacă reușești să te ridici după momente din astea denotă că ești o fire cu adevărat puternică iar tu ai reușit să fii foarte puternic. Mike încearcă pe cât posibil să îl liniștească.  Nu ești slab deloc. Ai nevoie doar de un umăr pe care să plângi câteodată. Mike vorbește foarte frumos și înțelept.  Mă fascinează din ce în ce mai mult.

    Lorian se liniștește iar Mike îi dă un pahar cu apă.

–Nu mai plânge nici tu, ghiocel! Spune el venind și luându-mă în brațe. Știu că ieri seară eram un pic cam beți dar nu am mințit când am spus că vreau să fiu cu tine și că îmi placi mult.

    Mă uit în ochii lui căprui ca cerul înnoptat cu o mică tentă de albastru foarte închis. Mă întind să-l sărut iar el îmi răspunde la sărut. Îl îmbrățișez și apoi îi dau drumul pentru că atenția noastră ni se îndreaptă către Lorian.

 –Te simți mai bine? Întreabă Mike cu tristețe în glas pentru că se observă că nu este bine.

–Da. Minte, e așa de evident. Mike, mulțumesc mult pentru că m-ai ajutat. Scuze că m-ai găsit la Melisa, dar....

–E în regulă! Mi-a povestit ea. Oricum nu mă deranjează să ai și tu grijă de ea sau ea de tine când nu sunt în preajmă. Știu că ai probleme cu coșmarurile. E normal. Ai nevoie de supraveghere uneori. Aveți nevoie de supraveghere. Spune el îngâmfat ca un bufon care se simte superior. Eu îl lovesc și mă încrunt la el.

    Mergem în living ca să mâncăm ceva și să schimbe Lorian aerul. Mike a spus că o să îi prindă mai bine. Fac niște omletă rapid în timp ce Mike discută cu Lorian. După ce mâncăm Look intră pe ușă și ne spune că va avea el grijă de Lorian cât suntem noi la patinoar. Bănuiesc că Mike l-a chemat. Ne pregătim și mergem. 

    Este 12.30 iar eu tot nu plec prea departe de margine. Uneori Mike e un nesuferit, recunosc. Mi-a spus că și un melc patinează mai departe decât mine și că mi-ar spune că peste 5 ani să îl aștept la intrarea de la ringul de patinoar ca să plece să îmi cumpere el inel de logodnă din New York și să se întoarcă, doar că el ar trebui să mă aștepte pe mine încă 10 ani după ce ajunge de la New York cu inelul. De ce se comportă așa?! 

     Ligia face piruete în aer, și aplecări, și chestii despre care eu habar nu am. Mike, bineînțeles, își bate joc de mine că el știe, iar eu nu. Așa o fi cu adevărat o relație. Ce a fost cu Alex nu o pot numi relație. Mi-a terorizat viața și doar îmi băga în cap prostii. Mike nu va fi Alex, asta-i clar, dar asta nu înseamnă că nu are alte defecte.

–Pe bune?! Te credeam mai curajoasă!   Tot nu te poți despărți de bara aia. Poate ar trebui să o ai pe ea drept iubit, nu pe mine. Spune el din mijlocul patinoarului.

–Ești așa un nesuferit. Țip eu la el.

–Dacă te mai iei odată de ea o să dormi pe preșul de la ușă! Zice Ligia enervată.