Adevăruri ascunse

Capitolul 18- Domnul Frânge inimi în acțiune

-Perspectiva lui Vladimir-

Au trecut două zile de când ne-am mutat în vilă iar Melisa începe să facă progrese cu mersul. Am fost iar la un doctor și am aflat că nu e așa grav încât piciorul ei trebuie să fie în ghips. Are nevoie de bandaje și de sprijin un pic. Lorian chiar avea dreptate cu medicii aceia. Unii îți spun ceva și alții îți spun altceva.

Melisa stă pe canapeaua din living cam tristă. Trebuie să fac ceva să o înveselesc. Dacă o mai văd odată că plânge cred că o să îmi pierd mințile. De două zile am văzut-o de 10 ori plângând din diverse motive, de tristețe pentru ce i s-a întâmplat, de furie pentru că a plecat singură prin hotel aflându-se și un infractor acolo, de la coșmaruri, de la povestea cu Alexandru Lăpușneanul pe care eu i-am spus-o pentru că ea mi-a cerut. De ce o fi vrut să îi citesc asta, nu știu?!

Lorian mi-a spus că merge cu ea să o ajute psihic la cineva priceput. Știu că trebuie să am răbdare dar simt că eu o să cedez psihic dacă o mai văd plângând azi. Nu mai pot. Trebuie să o fac să zâmbească cumva. Are nevoie de asta. Eu am nevoie de asta. Amândoi avem nevoie de asta. Eu mă îndrept către ea și o sărut pe frunte în timp ce mă pun pe canapea lângă ea.

-Surioara mea scumpă și dragă! Mi-a fost dor de tine! Promit că de acum încolo o să îți fiu alături!

-Îmi pare rău că am încercat să te înlocuiesc cu Lorian! Asta mă cam doare dar nu o pot condamna. E vina mea că am plecat, ea avea nevoie de un frate lângă ea.

-Știam că tipul ăla nu o să îmi ia locul. Stai linistita! La cum vorbeai tu despre el se vedea că îți place de el. Eu îi ciufulesc părul și începem să râdem amândoi.

-Hei! De unde să știu eu că simțeam altceva pentru el?! Nu mai aveam un idiot lângă mine cu care să pot compara sentimentele pe care le simt pentru un dobitoc sau pe cele pe care le simt pentru un viitor iubit.

-Chiar dacă uneori ești insuportabilă eu tot te iubesc, ipocrito!

Îi dau o pernă în față iar ea se năpustește asupra mea și mă dă jos de pe canapea. A luat o cariocă iar eu fac ochii mari de frică.

-Ipocrita zici, tâmpitule, nu? Zice ea amenințător și zâmbind un pic.

-Nu uita de idioată și enervantă! Îi menționez eu ei zâmbind un pic iar ea mă mâzgâlește pe față în timp ce eu mă zbat să scap din ghearele nesuferitei ăsteia.

-Nesuferitule! Care erau șansele să mă numească fix la fel pe mine?! Sora mea mereu mă copiază. Să vedem dacă te mai plac fetele după ce o să-ți fac?!

Eu îl văd pe Lorian în bucătărie cu ochiul care se ferește să nu fie mâzgâlit. Trebuie să am ajutor să scap de aici. Mi-a prins mâinile și mi le-a legat cu o sfoară.

-Lorian!! Ea îmi astupa gura cu mâna ei.

-Nu scapi tu de mine, lașule! Nu ești în stare să îți porți propriile lupte?

Ea îmi mâzgâlește fruntea și scrie ceva pe ea. Nu mă pot ridica de pe podea din cauza ei. Eu o musc de podul palmei puțin cât apuc ca să își ia mâna de pe gura mea.

-Aauu! O să regreți că ai făcut asta! Îmi zice ea privindu-mă răzbunător. Ai ghinion că Selena nu și-a dus sus materialele de pictat. Uite ce e pe masa asta! O sa devi Scufița Roșie, rechin mușcător!

Ea a desfăcut un tub de vopsea roșie iar eu am apucat cu mâinile un tub de vopsea albastră.

-Să nu îndrăznești! Altfel scrie ștrumf pe tine, idioato!