Adevăruri ascunse

Capitolul 41- Pedeapsa

-Perspectiva Melisei-

Aud deodată o împușcătură și matahala se prăbușește de pe mine. Îmi șterg sângele de la gură și privesc către casă. Vladimir are un pistol în mână și stă în prag. Eu încerc să-mi recuperez puterile și mă uit disperată la fratele meu.

-Nimeni nu se atinge de sora mea!

Scrâșnește el printre dinți și mai drage în matahala aia care dă să se ridice. Vladimir vine și îi dă un pumn de aproape îl doboară. Cum de el o face așa de puternic? Cei drept lovitura aia o să lase urme grave.

Îi dă un cot în gură și un pumn în față de îl trântește la pământ și îi zboară niște dinți în timp ce sângele își face apariția. Acum înțeleg de ce paznicilor le e frică de furia lui Vladimir. Se pune deasupra lui și îl lovește cu sete. Îi dă pumni în față de îl desfigurează și se umple de sânge pe mâini. L-a omorât. Eu sunt uimită că l-am surprins în postura asta dar trebuie să îmi revin. Și eu am omorât pe cineva pentru a fi încă în viață. Din păcate asta e situația cu care ne confruntăm. El vine spre mine și mă ia în brațe. Wow! Acum înțeleg de ce i-a fost frică să îmi spună că este asasin.

-Ești ok? Îmi pare rău că ai pățit asta. Eu sunt încă șocată de ceea ce am văzut. Și-a dat seama. Mel! Nu trebuia să te uiți la mine. De ce ai făcut-o?!

-Eu...eu...

Văd cum un inamic îl omoară pe unul din paznici și vine după noi. Vreau să îi arăt lui Vladimir că sunt în stare să mă apăr și singură așa că decid să intru în luptă cu tipul care vine spre noi. E slab și nu este foarte înalt deci pot să îl bat.

-Vladimir! Mă descurc cu ăla.

El nu înțelege iar eu mă ridic și alerg spre inamic iar el surprins să vadă asta îmi zice să nu mă duc. Eu îi dau un pumn în față inamicului apoi el îmi dă una în burtă și când să îmi dea una în față mă feresc și apoi văd că este trântit la pământ. Vladimir are un pistol și l-a împușcat în piept.

-Ți-am zis "Nu"!

Îndreaptă pistolul spre mine și eu mă feresc iar el trage și îl împușcă pe celălalt inamic din spate. El se duce și îl mai împușcă până se asigură că e mort.

Vine la mine și mă ia în brațe iar eu încep să plâng. El mă sărută pe cap și mă încearcă să mă liniștească.

-ȘȘȘuu....O să fie ok. A trecut totul acum. Îmi pare rău că am îndreptat pistolul tine! Ești în siguranță lângă mine. Sper că....

-Termină să îți mai faci griji pentru ceea ce aș putea crede despre tine! Spun eu încercând să nu mai plâng. Știu că îmi vrei binele. Ai dreptate. E înfricoșător. Sunt speriată de moarte. Și eu sunt o criminală și trebuie să mă obișnuiesc cu asta. Nu tu ești de vină pentru tot ce se întâmplă. Ok, te-am văzut cum ai ucis un om. Dar tot nu schimbă ceea ce cred despre tine sau ceea ce simt pentru tine. Tot, te iubesc! El mă mângâie pe păr și îmi sărută creștetul capului. Nu te mai comporta cu mine de parcă sunt porțelan! Dacă nu ai fi făcut asta de la început, aș fi știut de Alina.

-Crede-mă! Nu o fac. Cu Ligia fac asta. O să îți dorești tu să mă comport cu tine de parcă ai fi porțelan. Tudor, Mihai scăpați de cadavre și aflați cine i-a trimis. El se întoarce spre mine. Tu, pedepsită 2 luni!

Mi-am revenit de tot din plâns și sunt șocată de asta. Are dreptate. Vreau să mă trateze iar ca pe porțelan.

-Cee?? Tocmai l-am salvat pe Tudor! Nu poți face asta! Sunt uimită de ce mi-a spus.