Raza din abis (1 § 2) -PAUZA-

Capitolul 2.9 - Decizia Part. 2

Cap 2.9

"Cu părere de rau pentru familiile bolnavilor , cetățenii Bazei Unu Alpha au decis ca cei trei purtători al virusului sa moara . Neputând sa fie uciși rapid si intr-un mod mai diplomatic , trebuie sa moara din cauze naturale sau sufocați . Pana la moartea acestora , nu vor primi asistenta , alimente si aer . Vor țării doar cu aerul rămas in încăpere ! "

        Citeam cu teama in glas fiecare cuvânt , fiecare spațiu , fiecare virgula . Era o moarte lenta si dureroasa . Nu au dreptul sa le ia privilegiul de la viata . Nu era drept . Corpul meu începea sa se miste ametit , pana am facut contact cu podeaua rece . Cineva ma ridicat , dar eram prea slăbită sa imi dau seama , dar nici nu ma interesa . Imi trebuie un antidot , dar oricum totul o sa fie in zadar . Verdictul a fost dat .

    Am fost transportată pana in camera mea , unde fusesem lăsată singura . Priveam in gol o crăpătura in perete , pana un sunet mi-a atras atenția . Micuta mea brățara sclipiea si ma avertiza ca primisem un mesaj . "Hey Amary , ce zici ? Vi la un suc? Vreau sa iti dau un cadou...te rog nu ma refuza .. :( ... Derek xx "

Of , ce puteam pierde totusi ? Partea un tip de treaba . Bine ca am folosit cuvântul părea , adica cine stie cum este cu adevarat . Orice fruct are stricaciunile sale .

Ma ridic din pat destul de abatuta , imi iau o pereche de jeans rupti in genunchi , o bluza transparentă si o pereche de tenisi . Nelipsitul briceag mi-l pun langa marginea pantalonilor .

In timp ce ma îmbrăcăm , i-am răspuns la mesaj lui Derek si l-am anunțat ca ne întâlnim intr-o ora in fata mall-ului . El facuse niste glume sarate si ma intrebasera daca mai țin minte unde este .

***

    Așteptam de mai bine de zece minte si încă nu apăruse . Ma decisem sa ii trimit un mesaj cu niste "cuvinte frumoase" , dar sunt intrerupt de o mana ce imi atinsese umărul . Ma întorc fara sa verific si ii aplic o mișcare in abdomen ce il doboară . Cand isi ridica privirea constat ca era doar Derek . Stai, ce?!

"Doamne Derek ! Iartă-ma! " zic îngrijorată .

"Frumoasa lovitura pisi , de unde ai învățat-o?" Avea un zâmbet larg si superb . Ma apropii de el si il ridic . Ochii sai de întâlnira cu ai mei si timpul parca se oprise in loc . Se apropie de mine vrând sa ma sărute , dar il împing putin in semn ca nu vreau . El înțelege si imi face semn sa mergem .

   Dupa putin timp , opreste in fata unui parc plin de trandafiri si fântâna arteziane . Ies din masina , iar el isi strecoară mana pe talia mea . Chicotesc la gandul ca se chinuie atat doar ca sa imi stea aproape .

    Ne așezam pe o banca in fata unor trandafiri si începem sa discutam diferite argumente ciudate . Simteam o conexiune ciudata intre noi . Nu e la fel ca conexiunea ce am simțito cu Adam . Aceea era fizica . Dar Derek seamăna cu Crick . Foarte mult . Amândoi ma faceau sa rad , imi faceau ziua mai buna numai privindui , dar Crick mi-a salvat viata de cateva ori . Derek nu trebuie sa afle ca sunt un hibrid . Oricum m-ar crede nebuna daca i-as zice .

"Unde ramasesem ...asa , da ! Am doua surori : una mai mica si alta mai mare . Cea mica e de traba si foarte amuzanta , dar cea mare este cam ...arțăgos a-si violenta !" Zice razand in hohote . Rasul sau era asa molipsitoar încât ma facuse si pe mine sa ii urmez obiceiul . "Tu ai frați , surori?"

"Nup ." Zic accentuand "p" . "Părinții mei sunt morți , iar pana acum doi ani am trăit cu bunica ." zic cu melancolie in voce .

"Si dupa? Nu imi spune ca singura ! Esti prea aeriana !" Se prapadea de ras , ce sa mai ... De te-ai îneca cu saliva as fi bucuroasa . Ce gânduri diabolice am .

"Cu niste prieteni , dar acum am rămas doar cu unu.."

"Iubitul?" zic răgușit si stresat .

"Nu!"

"Bun .." Spune si ma ia in brate . Caldura sa corporală imi poseda trupul firav si înghețat . "Ar trebui sa plecam ...se face târziu si tu esti cu motocicleta . E periculos seara ... esti sigura ca mi vrei sa te duc eu acasa?" Era preocupat . Se observa de la o posta , dar cum sa ii explic ca locuiesc intr-o pădure?

"Nu , multumesc . Vreau sa evit probleme acasa! " chicotesc si il sarut pe obraz . Acesta se înroșește si se încordează . "Hai sa mergem .."

   Timpul a trecut repede si am ajuns de unde am plecat . Eu am iesit din masina si am vrut sa plec , dar el ma opreste . Ma privit in ochi preț de cateva secunde si imi inmaneaza o cutie mica si rosie .

"Ti-ai uitat cadoul !" Zice cu in zâmbet strengar . "Consideral un cadou aniversar . Am auzit ca sa petrecut bine . Nu stiu ce rang ai , dar vad in ochii tai ca ai pe cineva in spatele portilor de carantina . Antidotul se aplica prin căile respiratorii , deci nu e greu !" Zice serios , fara sa piardă contactul vizual .

O rafala de vant imi deranjează parul si pana sa imi revin el plecase . Priveam sceptica cutia rosie de catifea , dar problema mea era : de unde stie? Ce stie despre mine si varcolacii ? Ce planuri are?

Din cate se pare dragul meu Derek , nu esti asa de plictisitor cun credeam . Incalec grabita motocicleta si ma îndrept cu viteza spre baza . Daca portiunea funcționa , viata prieteniilor mei era salvata .

---------------------------------------------

*Uitati un nou capittol

*M-am gandit sa postez mai des si cat mai multe pagini (cand ma uit la primele capitole imi vine sa plang din cauza ca scriam 6-8 randuri ) .

*Scuzanti greselile gramaticale , de exprimare sau altele , dar l-am scris seara , tarziu , in jurul orei 3 si nu prea gandeam "logic" .