Ciudata

Totul e bine, momentan!-Capitolul 19

             Ambulanța ajunge într-un final, din ea iasă doi paramedici care se apropie de Nick, îl pun pe aceea targă și îl bagă înapoi în mașină! În tot timpul ăsta eu privesc cu lacrimi în ochi toată șcena! Mă simt distrusă, nu pot să-l văd așa, simt cum lumea mea se dărâmă! Nu pot suporta o așa lovitură, nu-l pot pierde pe Nick, nu așa, și nu acum!! Îmi întrerup șirul de gânduri și vreau să merg lângă Nick, în ambulanță, dar o asistentă mă oprește!
-Îmi pare rău domnișoară, dar nu puteți veni cu noi!
- Cred că faceți mișto de mine! Cum să nu pot veni?
-Nu aveți nici vârsta și nici maturitatea necesară ca să veniți cu noi!
-Puțin îmi pasă de vârsta și maturitatea dumneavoastră!! Eu trebuie să merg cu el, are nevoie de mine! Spun eu țipând deja de disperare, lăsâng lacrimile să îmi inunde din nou obrajii!
-Offf.... Bine..Puteți merge!
-Vă mulțumesc mult! Urc repede în mașină și mă așez lângă Nick, îmi pun capul pe pieptul lui și încep din nou să plâng fără să mă pot opri! Tot drumul până la spital am plâns, așteptam doar un mic semn ca Nick să fie bine!               Mă uit la doctorul care se apropie de mine, îmi pune mâna pe umăr și îmi spune:
-Domnișoară, pacientul este în stare destul de gravă!
-Vă rog spuneți-mi că își va reveni, că va fi bine.... Vă rog...
-Da, va fi bine, dar până atunci el va trebui operat...
-C..Cum operat? Nu înțeleg...
-Glonțul i-a trecut pe lângă inimă, din fericire neatingândăi-o, dar rana este mult prea adâncă, trebuie operată urgent sau altfel se va agrava!
-O.... Ok.... Vă rog să-l faceți bine, vă rog mult...
-O să încercăm!

          Am ajuns destul de repede la spital! Doctorii l-au scos pe Nick din ambulanță și l-au dus în sala de operție nelăsându-mă să intru cu el acolo, să-i fiu alături! M-am supărat la început, dar mi-am dat seama ca aveau dreptate, nu puteam să-l văd așa, sigur îmi făcea rău, dar vruiam să fiu lângă el, am nevoie de el, îl iubesc mai mult decât orice, aș face totul ca el să fie bine! Ufff..... Mă așez pe un scaun, cu fața în mâini și încep să plâng, sunt distrusă, nu știu ce să fac, sunt pierdută fără el... Off.... Nick... Te rog fă-te bine, dacă nu pentru mine, măcar pentru bunica ta, dacă ar afla că ai muri ar fi distrusă... Te rog Nick....
        Simt cu o mână îmi atinge umărul și îmi spune calm:
-Domnișoară, ar fi mai bine să mergeți acasă, făceți un duș, și dormiți puțin! Păreți epuizată!
-Și Nick?.....
-Va fi bine, puteți să-l vedeți mâine dimineață!
-Vă mulțumesc... La revedere..
-La revedere și aveți grijă de dumneavoastră!
-Bine...
Ies din spital și afară deja e noaptea, fug repede până acasă, ajunsă acolo urc în cameră și îmi fac un duș de o jumătate de oră, vreau să uit de tot! Las apa fierbinte să mă curețe de toate căcaturile prin care am trecut zilele astea! Ies din duș puțin mai liniștită, mă uit în oglindă și rămân șocată, eram toată plină de vânătăi, dar cel mai mult se observa vânătaia de pe obraz, o ating puțin și tresar, mă doare foarte tare, îmi analizez vânătaia, până observ că buza mea superioară era puțin crăpată, și mă doare cam rău! Îmi ridic privirea din pământ și observ cum câteva lacrimi îmi udă obrajii, cred că zilele astea am plâns cât pentru un an întreg! Merg la mine în cameră și îmi iau pijamalele pufoase, mă arunc în pat și privesc tavanul, care, dintr-o dată a devenit suspicios de interesant! După toată ziua asta vreau doar să dorm, dar brusc îmi amintesc de Tommy, îl strig iar acesta iasă timid din poșeta mea, vrea să vină lângă mine în pat, dar primul pas făcut de el îmi lasă o arsură pe covorul meu pufos de culoare roșie! Acesta se sperie și fuge înapoi în poșetă, eu mă apropii de el și îi spun:
-Haide, Tommy! Nu te speria, motănel prostuț, vino aici!
Acesta iasă și se pune pe genunchii mei, eu mă uit atentă la el, îmi închid ochii și mă concentrez! Imediat în jurul lui Tommy apare un scut mic, invizibil, făcându-l pe acesta să poate atinge orice fără să-l incendieze! Merg în pat și îl pun le Tommy pe pieptul meu, deși mă joc cu el, mintea tot la Nick îmi este, sper doar să fie bine, îmi e dor de el, de ochii lui, de îmbrățișările lui, de părul lui ăla stupid care nu sta așa cum vreau eu!! Uff....Îmi e dor de el, de tot ce-i al lui... Numai el mi-a mai rămas, dacă plecă și el o să fiu complet singură.... Gândul ăsta mă sperie și totodată mă enervează așa rău încât din mâna mea apare un mic foc pe care îl arunc către fereastră, arzând astfel frumoasele mele perdele! Sar repede din pat și fug la fereastră aruncând apa din vaza cu flori pe perdelele deja făcute scrum!
-Meaw! Spuse Tommy care, se așeză lângă piciorul meu drept!
-Da Tommy, sunt o împiedicată, știu, de aceea am nevoie de Nick, să mă țină pe linia mea de plutire! Îl iau pe motănel în brațe și mergem în pat, în scurt timp adormind amândoi!