Răzbunarea-nimic nu e imposibil(+16)

Capitolul 22-Evadarea

James o ia in spate pe Diana,care se prinde cu mâinile de trapă,rămânând atarnata. Tragem de Diana pana cand trapă cedează si cade. Logan ma tine ,in timp ce urc pe el spre trapă. Ma prind cu mâinile de metalul rece si ma trag în sus. Imediat ce pun piciorul pe metalul din care este format tubul de aerisire ma pun pe burta si ii trag ,pe rand,pe James,diana,Emma si Amy. Logan trage o banca din celula si se urca si el,ajutat de noi. Apoi pornim in patru labe pe teava de aerisire ,căutând un loc prin care sa putem sa fugim.
Dupa ceva timp de mers,găsim gura de aerisire care da chiar in biroul politistului sef. Dăm cu piciorul in trapă pana cand cedează si cade,noi coborând apoi pe rand in birou. Aprindem lumina si analizăm situatia,care e una favorabilă. Biroul e chiar la parter,spargem geamul si dam in strada.
Luam un scaun si il aruncam in geam,spargand geamul. Apoi,cu grija iesim din clădire. Începem să alergam ,dar nici noi nu stim unde. In depărtare se vede un autobuz,in care urcam si noi,si din care coboram dupa vreo 20 de minute.,chiar langa parcul din care am plecat. Alergam prin noapte spre tunel,unde avem o surpriza neplăcută. Toate lucrurile noastre au fost arse.
- Si acum ce facem?
-Nu mai stiu. Pana aici am putut sa prezic.
-Pai ce ziceti daca am dormi in noaptea asta pe iarba? Adica plecam maine rapid si nimeni nu ne va găsi.incepe Amy o idee
-Si apoi maine plecam spre aeroport,de unde urcam in locul de bagaje si zburăm spre orice alta tara,unde putem sa ne începem o noua viata.ii preiau eu ideea din aer lui Amy
Ne intindem pe iarba si incercaam sa adormim. Bag mana in buzunarul de la pantaloni,unde simt micul lantusor primit de la Ashley. Si intrebarea vine iar:Oare ce a fost chiar a fost real?
A doua zii suntem treziti devreme de soarele care străluceste pe cer. Ne ridicam si pornim spre statia de autobuz,de unde vrem sa luam autobuzul spre aeroport. Luam autobuzul si ,in autobuz vedem poze cu noi,pe care scrie căutati. Adica suntem acum fugari. Asta nu e bine. Singura noastra sansa este sa ajungem la aeroport de unde sa zburăm spre orice alta tara.
Autobuzul opreste,aeroportul fiind cap de linie. Coboram si ne îndreptăm spre gardul de metal,pe care il sărim si ajungem pe pista de avioane. Alergam spre cel mai apropiat dintre ele,in care doi bărbatu baga bagajele la cala
-Voi nu aveti voie pe pista!Va trebui sa va întoarceri acum!ne avertizează unul dintre ei
-Stim,doar ca vrem sa stim unde duce avionul asta
-Spre Franta. Acum plecati!
Ne întoarcem cu spatele si plecam spre un alt avion,unde nimeni nu pazestd intrarea. Probabil ca mai e ceva timp pana decolează. Incercam sa deschidem usa,dar nu putem. Inca e incuiata.
Asa patim  la toate avioanele ,unele sunt încuiate ,iar altele sunt pazite. Nu vrem să ne batem cu gardienii pentru ca am provoca zarva. Asa ca mergem spre ultimul avion ,unde speram sa putem sa ne furisam langa bagaje.
-Opriti-va chiar acum! strigă cineva din spatele nostru
Ne întoarcem si vedem o intreaga armata de politisti cu pistoalele atintite spre noi
-Ok,cred ca putem sa discutam despre asta,nu? Adica suntem oameni,nu?
-Nu. Sunteti arestati. Si acum puteti sa adaugati pe lista voastră cu infractiuni si fuga de politie. Ce o sa urmeze? Daca as fii in locul vostru,eu m-as oprii!ne vorbeste unul dintre politisti
-Mai bine voi sa va opri! Se aude o alta voce din spatele gardienilor.
Sunt mai multi tineri,îmbrăcati in negru,cu ochelari de soare.
-Si tu cine esti,de fapt,de iti permiti sa imi vorbesti mie asa?
-Eu sunt Justin Steward. Agent CIA