Răzbunarea-nimic nu e imposibil(+16)

capitolul 23-

Ajungem in cateva minute in fuga la ultimul nivel si dam la o parte bucata de lemn,rugandu-ma in gand sa nu fi ajuns prea târziu. Nu mai e nimeni pe coridor,ceea ca nu ma face sa ma simt tocmai bine.
-Haideti. Si tineti-va pistoalele pregătite. S-ar putea sa avem de lucru.strig eu spre prietenii mei
Daca Tom o sa moara,iar eu nu o sa apuc sa ma împac cu el o sa regret pentru eternitate. Imi trec prin minte toate întâmplările frumoase pe care le-am petrecut impreuna cu Tom. Prima oara l-am cunoscut la gradinita,cand m-a aparat cand doi pusti mai mari m-au atacat. S-a ales cu un ochi vânat,dar de atunci am fost cei mai buni prieteni. Practic am crescut impreuna. Mereu l-am simtit ca pe un frate,o persoana in care sa pot sa am incredere,o persoana careia sa ii spun totul despre viata mea,o persoana care sa nu ma judece si sa fie langa mine orice ar fi. Si chiar asa a si fost. A fost mereu langa mine,orice s-a intamplat. Imi amintesc noptile nedormite,petrecute alaturi de el si de vechiul grup,dar si situatiile cand ne furisam afara din casa,noaptea,doar ca sa pot sa vorbesc cu el. Inainte de tot,nu stăteam atat de departe,asa ca ori de câte ori aveam nevoie de consolare morală ieseam pe geam si ma duceam la el. Mereu m-a inteles,probabil mai bine decat a facut-o oricine altcineva. Dar apoi au fost foarte multe greseli pe care le-am facut. L-am dezamăgit,l-am rănit,l-am facut sa sufere. Am fost o persoana groaznică. Am tot incercat sa ma împac cu el,sa fim ca inainte,dar nu a mai vrut sa vorbeasca cu mine. Nimeni nu stie cate clipe le-am petrecut plângând singura in baie,îngrijorată ca mi-am pierdut cel mai bun prieten pentru totdeauna. Apoi mi-am dat seama ca Tom nu mai insemna un simplu frate pentru mine. Mi-am dat seama dupa ce m-a părăsit James ca mie chiar imi place de el.  Daca nu o repar lucrurile cu el,nu o sa ma iert vreodata. Trebuie sa repar ce am facut. Trebuie sa îndrept greselile trecutului. Trebuie.

Perspectiva lui Tom

Nu pot sa mai tin evidenta timpului pe care l-am petrecut in intuneric. De mai bine de cateva ore stau inchis aici,impreuna cu Mike,legati de perete,si cu Emma lesinata si posibil moartă pe jos. Ma simt mizerabil,mai ales ca eu i-am târât dupa mine in asta. Mike nu a mai zis ceva de cateva ore,fiind sigur ca suferă in tăcere. Ceea si fac si eu.
Dar apoi se aprinde lumina,ceea ce ma face se închid ochii instinctiv. Dupa atata timp petrecut in intuneric,lumina care invadează camera nu imi permite sa deschid ochii pentru cateva minute. Cand reusesc sa imi deschid ochii si sa ma uit in jur,vad un bărbat inalt,de varsta mijlocie,cu parul alb si îmbrăcat la costum care se uita la mine si la Mike. Il recunosc imediat,si simt cum imi clocoteste ura pura prin vene. Nu o sa mai scape inca o data. De data asta il omor! Il omor!
-Buna ziua,domnule Thomas. Ma bucur sa va revad. Si ma bucur sa vad ca aveti si un prieten nou. De unde l-ati luat? Ma rog,poate nu e atat de relevant de unde va găsiti prietenii,poate va intrebati cum de sunt încă aici. Foarte simplu. Am avut norocul de a părăsi statia de telecabina cand ati incercat sa o aruncati in aer. Asa ca logic ca am incercat de atunci sa va tot capturez,sa ma razbun,dar mereu scăpati. Doar că nu ma asteptam sa fiti atat de prosti. Ati venit chiar in ghearele mele. Asa ca acum o sa cam fie timpul sa muriti. Vreo ultima dorinta?
-N-ai decat sa ma impusti. Eu o sa traiesc mereu in sufletele si in mintea unora.
-Ce emotionant. Păcat că după ce o sa termin cu voi toti,nu o sa mai existe cineva care Sa te aibe in suflet. Asa ca sa incepem cum trebuie:Domnule Mike,e timpul sa iti iei adio de la lumea asta
Isi indreapta pistolul spre inima lui Mike,acesta fiind bine tinut de perete,incapabil să se miste. Imi simt inima cum e pe cale sa imi spargă pieptul la cat de tare bate. Ii vad degetul cum mângâie usor tragaciul,si il vad pe Mike cu o privie neutră. Parca viata nu ar mai insemna nimic pentru el.
Cand simt tensiunea in aer,usa de la intrare se loveste cu putere de perete,mafiotul cade,acoperit de gangele care ii curge din zona inimii. Întorc privirea spre usa si o vad pe Diana in pragul usii,cu pistolul îndreptat spre locul unde stătea teroristul mai devreme. James si Logan au si ei pistoalelel scoase,fiind urmări în deaproape de Amy.
-Diana...reusesc eu sa articulez
-Tom...il aud pe Mike cum ma striga încet.
Ma uit la prietenul meu si simt ca pământul imi cade de sub picioare. Dintr-o rană il apropierea inimii ii curg valuri de sânge,patandu-i hainele.
-Mike,Mike,te rog nu muri!Nu ma lasa,te rog!Mike! Dezlegati-ma de aici!urlu eu cat de tare pot.
Imediat,Diana taie legăturile care ma tintuiesc de perete si eu i le tai pe ale lui Mike. Il asează pe podeaua rece si ma aptin sa nu plâng. Nu vreau sa accept,dar e posibil ca astea sa fie ultimele secunde din viata celui mai bun prieten al meu. De fapt,ale fratelui meu.
-Mike,frate,esti ok?il intreb eu balbait.
- Tom... Tom... Iart-o pe Diana. Fa ce iti zice inima,nu creierul. Tom...
-Sunt aici frate,o sa fie totul bine,o sa vezi. Te rog nu ma părăsi. Te rog.
-Tom... Ai grija de tine.
Apoi isi da ochii peste cap,si imi dau seama ca asta a fost. Mike,cel care mi-a fost mai aproape decât a fost oricine altcineva,fratele meu,camaradul meu a murit. Ma doare pur si simplu sufletul si simt cum in ochi imi apar cateva lacrimi.
-Mike...reusesc sa mai articuleze,inainte ca prima lacrimă sa imi cada pe corpul inert.
Urlu de durere,desi nimeni nu are ce sa mai faca acum. Nimeni. Mike s-a dus pentru totdeauna.
Simt o mana care ma atinge pe umăr si ma întorc sa vad cine e. Diana sta in spatele meu,cu ochii in lacrimi.
-Tom,am ajuns prea târziu. Imi pare asa de rau...
-Nu e vina ta.
Ma ridic de langa corpul prietenului meu si o iau in brate pe Diana. O îmbrătisare strânsă si calda,in care nu e nevoie de alte cuvinte,de alte consolari. Uneori cuvintele fac mai bine daca raman nespuse.
-Diana!zic eu încet,in timp ce imi trag nasul
-Imi pare asa de rau! Pentru tot. Te rog să mă ierti.
-Diana,eu...
Apoi izbucnesc iar in hohote,dar nici eu nu stiu de ce. Probabil de durereea pierderii celui mai bun prieten. Poate Din cauza faptului ca fix inainte sa moara Mike mi-a dat un ultim sfat. Poate ca pentru ca in tot timpul asta am fost prea orb ca sa observ cat de mult o plac pe Diana,cat de mult tin la ea. Am fost mult prea mândru,mult prea orgolios sa accept ca s-a intamplat asta,ca as putea sa ma îndrăgostesc,in ciuda la tot ce s-a intamplat intre noi. Nu am crezut niciodata,dar prietenul meu cel mai bun m-a facut sa realizez asta fix inainte sa isi dea ultima suflare.
-Ar trebui sa plecam. Nu mai avem ce sa facem aici. Putem sa mergem la baza si sa discutam totul. Sunt oricand aici pentru tine.
-Nu. Nu putem pleca inca.
Apoi simt o ura ucigătoare pentru o singura persoana. Pentru el. Scot cele doua pistoale si incep sa trag în corpul mort al mafiotului pana cand termin gloantele. Apoi fac doi pasi spre usa de la iesire,cu durerea pierderii lui Mike in suflet. Il vad pe James cum o ia pe Emma pe sus,zicând ca nu e moartă,dar imi continui drumul. Diana vine din urma mea si ma ia de mana,oarecum linistindu-ma putin. Pe aici,liftul a cazut.Imi zice ea,iar eu o urmez. Ma conduce printr-un sir lung de trepte,pana la stadionul mare,langa care e iesirea din baza asta tampita.