Răzbunarea-nimic nu e imposibil(+16)

capitolul 20-

Ajungem dupa mult timp la destinatie si Mike parchează masina. Coboram din ea,imi pun rucsacul pe umeri si ii urmez pe Mike si pe Emma spre niste pubele de gunoi.
-Mike,cred ca am o idee mai buna. Nu cred că trebuie să intrăm pe aici,probabil el stie deja cum am evadat eu. Ar trebui sa asteptam pana vine vreun client,putem sa intram cu el.zice Emma,in timp ce il ia pe Mike de mana.
-Ai dreptate. Dar stii pe unde se intra cei care vin sa cumpere?intreaba Mike
-Cred ca da. Urmati-ma.
O urmam pe Emma in josul străzii in tăcere. Sper sa fie adevarat ce zice ea si chiar sa mearga. Ajungem in fata a doua porti mari,de fier,alipite de un bloc printr-un culoar de vreo 2 metrii.
-Esti sigura ca asta e? Mie mi se pare ca face parte din blocul asta.zic eu nedumerit
-Cred ca da. Dar acum trebuie să asteptam sa vina cineva. Putem sa intram fara sa fim observati,dar apoi nu stiu ce facem. Trebuie sa ajungem la biroul lui,de unde sa si iesim dupa aceea cu viata. E destul de complicat sa stiti!zice Emma,alcătuind un plan pe loc
Dau aprobator din cap si dau sa zic ceva,dar sunt întrerupt de zgomotul unei masini mari,care se apropie de noi. Ne ascundem rapid dupa niste copaci din apropiere,iar masina parchează chiar langa portile de fier. Din masina coboară un tip de vreo 30 de ani,îmbrăcat în negru si cu ochelari de soare,urmat de inca doi tipi,mai solzii decat primul. Usile se deschid,cei trei fiind intampinati chiar de el. Profităm de un moment de neatentie si începem să alergam spre marile isi de fier,care se închid chiar in fata noastra. Ma napustesc si trec prin usi chiar in ultimul moment,si ma ascund dupa o bucata de panza. Descopăr uimit un nou pasaj,pe care nu am timp acum sa il explorez. Urmăresc cu atentie cei 4 oameni,care dispar din câmpul meu vizual in cateva secunde,luand-o la stanga. Ies rapid din mica mea ascunzatoare si incerc sa trag de usile de metal,pentru a putea intra Mike si Emma. Nu reusesc nici macar sa le clintesc,dar descopăr un mic buton negru pe perete.Probabil asta deschide usile,dar daca face altceva? Curiozitatea ma face sa apas butonul fara sa ma gandesc de doua ori la consecinte,dar,spre norocul meu,usile de fier incep sa se deschida,iar prietenii mei trec prin ele cu usurinta. Apoi apas iar acelasi buton,usile inchizandu-se. Coridorul e intunecat,asa ca scot din rucsac lanterna sa lumineze drumul. Păsim încet,încercând să nu facem zgomot. Ajungem la o bifurcatie,dar stiu ca cei care au intrat mai devreme au luat-o la stanga. Cand facem un pas spre pasajul din stanga,auzim voci in depărtare. Ma uit la Mike,si ne intelegem din priviri. Mergem rapid,dar în liniste spre partea dreapta si ne ascundem dupa colt. Tipul care tocmai a intrat este urmat de cei doi insotitori ai lui,si de mai multe fete. Asteptam sa iasa,apoi ne ducem pe parte stanga,in pas alert. Ajungem intr-un loc,intunecat,cu iarba artificială pe jos,care aduce oarecum a teren de fotbal
-Locul asta e luminat in timpul alegerilor!sopteste Emma.
-Arata-ne drumul!zic eu încet,dar glasul meu se aude mult mai tare in sala goală.
Fata porneste inainte,eu si Mike urmand-o de aproape. Traversăm aproape tot stadionul,si ajungem la un lift,pe care il chemăm. In momentul asta,simt disperat nevoia unei arme,cu care sa ma apar. Orice tip de armă,cutit,pistol,orice. Lipsa oricarui mod de apărare in afara abilitatilor mele de lupta ma face sa ma simt oarecum neprotejat,mai ales ca toti paznicii sunt înarmati,si probabil si cu pistoale de cea mai buna calitate,care ar putea sa ne omoare pe loc.
Liftul ajunge la noi,si cu un sunet,usile se deschid. Intram in cabina,dar problema e ca nu stim unde sa mergem mai intai.
-Poate ca e la ultimul etaj. Hai sa mergem acolo!sugerează Emma.
Si apas butonul cu numarul 3,liftul incepand sa urce.

Perspectiva Dianei

Mike opreste masina in fata bazei. James se da imediat jos din masina,zice un multumesc scurt si intra in sediu. Ma întorc spre Mike si ma uit direct in ochii lui
-Mike,asculta-ma. E ceva ce as putea sa fac? Ceva,orice. Iti sunt datoare în primul rând tie,si in al doilea rand trebuie sa aranjez lucrurile cu Tom. Te rog,lasa-ma sa te ajut.
-Diana,as vrea,dar nu cred că e ok. E multa lume care are nevoie de tine aici,nu poti sa vi cu noi. Imi pare rau.
Ii zambesc trista,si ies din masina. Trebuie sa ma lase sa fac ceva. Nu pot sa stau asa,degeaba. Mike întoarce masina si porneste iar spre oras,lăsându-ma singura,in întunericul noptii. Intru si eu in sediu si ma duc in camera mea. Descui usa si aprind lumina. Camera e pustie. Emma e cu Tom,iar Amy e probabil la post. Ma trântesc in patul meu,oftand puternic. Ma uit la ceasul de la mana si observ ca e miezul noptii. Sunt încă îmbrăcată în rochia de la bal,sunt moartă de oboseala,si sunt efectiv cu moralul la pământ. Faptul ca James m-a părăsit nu e cine stie ce,mai ales ca nu prea il mai placeam oricum. Dar pur si simplu ma simt trista,goală pe interior,dar si furioasă si frustrată ca nu am ce sa fac pentru a-i ajuta pe Tom si pe Mike. Imi scot pantofii cu toc din picioare si ii arunca la întâmplare în cameră,imi scot rochia de pe mine,înlocuind-o cu un tricou lejer si o pereche de pantaloni de pijama,si cad intr-un somn adânc,zdruncinat de tot felul de vise.