Te iubesc, în secret.

Lasă-mă să te uit .

Mă zvârcoles în pat precum un copil mic ce se teme de mostri ascunşi în dulap.Monstrul meu e singurătatea, căci am încetat să vorbesc cu prietena mea, şi chiar şi cu tata.Pentru că sincer, îmi e frică că mă vor abandona şi ei, aşa că e mai bine să previn asta decât să mă confrunt cu o inimă tristă din nou.

Îmi tot fac scenarii în minte, cum că Blake are să se întoarcă şi să fim fericiţi,când deodată, un sunet ciudat mă face să îmi ascund capul sub plapuma. S-a tot auzit mai bine de un minut dinspre fereastra mea.
Într-un final, am cedez şi mă îndrept spre fereastră cu paşi mici şi silenţioși.

—Blake? Şoptesc când se pregătea să arunce o altă pietricică şi pentru o secundă am crezut că mintea îmi joacă feste.

Cobor scările în grabă, sărind peste multe dintre ele, cu un zâmbet tâmp pe faţă şi cu cearcăne uriaşe. Arăt la fel de groaznic, dar măcar zâmbesc.
La dracu! Într-o fracţiune de secundă m-am trezit lată pe jos, din cauza euforiei care îmi acaparase creierul. Mă ridic în grabă, cu marea speranţă în suflet că tata doarme dus, şi deschid uşa în slow-motion 
Genunchi îmi tremură fiecare pas, inima îmi bate în aşa hal că aproape leşin, parcă voind să sară din piept cu cât mă apropii mai tare de el. Îmi strâng buzele într-o line dreaptă când ajung în dreptul lui. Şi fără să gândesc, palma mea face un contact dureros cu obrazul lui Blake, creând parcă un ecou în liniştea sumbră a nopţii.

—Au! Pentru ce a fost asta? Spune masându-şi locul lovit.

—Tu pentru ce crezi, Blake? Mi-ai promis că nu renunţi la mine! Spun ameninţându-l cu degetul, în timp ce ochii mă ustură groaznic, semn că peste puţin timp lacrimile îşi vor face simţită prezenţa.

Se apropie de mine, şi într-o fracţiune de secunde buzele noastre fac contact pentru a doua oară.Mă sărută lacom, şi pentru prima dată cred că se oxigenul nu e atât de important. Fiecare gură de aer e o secundă în care nu profit de buzele sale rozalii. Şi fiecare atingere a sa mă face să mă desprind câte un mm de sol. Încă puțin şi am să plutesc. Şi acum în braţele sale, demnitate a pierdut lupta cu inima, căci pot să recunosc că aveam nevoie de buzele lui şi de sentimentul pe care-l încercam să îl uit.Acel sentiment pe care îl am doar în prezenţa lui.

—Ce s-a întâmplat cu tine? Şopteşte când sărutul nostru a luat sfârşit şi observă cât de jalnic arăt.

— Nu pari băut, Blake. Cred că îţi amintești ce ai scris,spun indignată, începând să mă zbat în braţele lui pentru libertate.

—Calmează-te, acum sunt aici. Îmi spune pe un ton dulce, făcând ca furia mea să crească.

— Acum da, dar mâine vei mai fi aici?

Contrar efortului depus, lacrimile au început să îmi curgă necontrolat pe chip.Şi mai că-mi venea să îmi dau palme pentru că plâng de faţă cu el. Nu că nu am mai făcut-o, dar atunci, nu el a fost motivul.
A oftat lăsându-și privirea în jos, semn că nu avea să fie lângă mine şi că a venit aici să întoarcă cuţitul în rană, am făcut stânga-mprejur şi am pornit înapoi spre intrarea în casă.

—Amy! Îl aud strigând cu jumătate de gură în urma mea, dar nu mă opresc, căci nu vreau să mă amăgească din nou, nu vreau să mai aud minciuni şi mai presus de toate, nu m-am săturat să primesc speranţe false.

- Te iubesc, Blake...şoptesc când apăs clanţa, căci ştiam că am ales să renunţ la el. Totuşi nici el nu a insistat să mă ţină lângă el. Eu nu sunt EA.