Te iubesc, în secret.

Am nevoie de tine ..

Încerc să îmi stăpânesc lacrimile şi să-i zâmbesc lui Kevin ce mă strânge la pieptul lui şoptindu-mi că Blake e un mincinos. Totuşi nu pare foarte credibil, căci puteam să citesc în ochii lui că fusese sincer în tot ceea ce a spus. În special atunci când mi-a spus că mă iubeşte. Pentru un moment inima mi s-a blocat, iar auzul mi s-a intensificat pentru a percepe mai bine acele ultime cuvinte.
Cred în Blake, dar de data asta prefer să cred ca minte, eu am venit la Kevin, nu el la mine, şi tot ce pot să fac e să sper că nu are intenţii ascunse.

Totuşi de ce s-ar răzbuna pe Blake? Ce au de ascuns? Mi-am muşcat limba încercând să menţin aceste întrebări undeva într-un colţ al minţii mele, chiar dacă vreau să i-le arunc în faţă
"iubitului meu"

—Haide iubito, şti că vrea doar să ne despartă. Îmi şopteşte întinzându-mi ţigara ilegală, şi-am tras un fum lăsându-mi capul pe spate şi zâmbind fals.

Prefer să las ţigările să-mi ducă mintea departe, departe de Blake şi toate astea. De toate lucrurile ce-mi fac rău şi de mintea ce o ia razna punându-mi întrebări fără sens.
Dar, se pare că de data asta au înrăutăţit situaţia. Am luat o doză prea mare din cauza nervilor, iar corpul meu nu prea e pregătit pentru asta .

Deodată o ameţeală şi o durere puternică de cap mi-a invadat corpul şi tot ce îmi mai pot amintii e cum Kevin ţipa disperat întrebându-mă ce s-a întâmplat.

                              •••

Cu greu reuşec să îmi deschid ochii, deranjată fiind de lumina puternică a soarelui. Mă ridic în fund şi analizez încăperea în care mă aflu. E foarte bine luminată, cu pereţi albi şi curaţi.Sunt înconjurată de aparate ce scot nişte sunete ciudate, iar la câţiva metri de patul în care mă aflu e un fotoliu în care se află o persoană. Nu pot să îmi dau seama cine e fiindcă este învelit cu o pătură şi nu se vede aproape deloc.

—Hei, spun sperând ca acea persoană să se trezească.

—Amy!? spune trezidu-se deodată uimit şi bucuros.

—Blake!?

Inima mi s-a făcut cât un purice şi a început să bată extrem de tare. Nu îmi vine să cred că el se află aici şi că a stat toată noaptea alături de mine.
E un om aşa de minunat. Chiar dacă i-am vorbit urât, mi-a ignorat vorbele.

—Oh, Amy, mă bucur atât de mult cã eşti bine.Spune când s-a apropiat de mine, într-un final îmbrăţişându-mă.
Îţi promit că nu voi mai lăsa pe nimeni să îţi facă rău, a fost doar vina mea. Îmi pare a atât de rău, Amy.

Observ cum ochii au început să-i lăcrimeze,iar totul e atât emoţionant încât şi eu am început să plâng, scapând un hohot.
Şi-a şters lacrimile cu dosul palmei şi mi-a luat faţa între palme fixându-şi privirea cu a mea.

—Te iubesc, Amy! Nu îmi pot imagina o viaţă fără tine, pentru că de când te-am cunoscut am simţit că trăiesc cu adevărat.

Sunt incapabilă să mă mişc, să vorbesc nici atât, pur şi simplu îi privesc ochii şi plâng de bucurie. Bucuria că în sfârşit e cu totul al meu, trup şi suflet.

Se apropie uşor de mine, buzele i se lipesc tremurânde de ale mele şi o senzaţie sporită de fluturi pune stăpânire pe mine astfel că ajung să cedez dorinţelor înfrânate, lăsădu-mă pradă dulcelui abandon.

                              •••

Mă trezesc şocată şi traumatizată, cu inima palpitând Fusese doar o halucinaţie, un vis transformat în coşmar, un chin asupra sufletului meu.

Mă aflu în braţele lui Kevin care se uită speriat la mine.Am început să plâng zgomotos, încercând să scao din strânsoarea lui. Nu vreau ca braţele sale să fie în jurul meu, nu îl vreau pe el.Totul e aşa dureros..

—Iubito, eşti bine? Mă întreabă mângâindu-mă uşor pe spate .

—Vreau acasă. Spun în cele din urmă când mă calmez.

—Acolo mergem, scumpo, ai nevoie să stai în pat, ai fost inconştientă pentru câteva minute. M-ai speriat. spune sărutându-mă tadru pe frunte.

Abia după ce a spus asta mi-am dat seama că noi defapt ne aflăm într-o maşină şi că până şi spitalul fusese imaginar. Sărutările sale nu au nici un efect vindecător, ba mai mult parcă îmi întorc cuţitul în rană. Nu îl iubesc,şi am mai spus-o, fiindcă nu cred că am să fiu vreodată în stare să iubesc pe altcineva înafară de Blake.

Am ajuns acasă, iar Kevin m-a ajutat să merg în camera mea. Tata e din nou plecat, aşa că nu trebuie să dau nici o explicaţie momentan.

—Nu vrei să rămân cu tine, poate te vei simţii mai bine? Mă întreabă, iar gândul îmi sare înapoi la Blake şi la câtă nevoie aş avea de o seară de film.

—Nu, momentan am nevoie să stau singură. Îi spun sperând că îşi va lua tălpășița cât mai curând.

—Bine, iubito, dar am să vin mai târziu să văd cum te simţi.Dacă se întâmplă ceva să mă suni.

În loc de răspuns dau afirmativ din cap, cu speranţa că va ieşii odată pe nenorocita aia de uşă.Mă sărută scurt pe buze şi pleacă, iar eu le dau frâu liber lacrimilor ce mă chinuiau de ore bune.

Încă nu pot să cred că mi s-a întâmplat asta, a fost aşa frumos, dar totuşi atât groaznic. Simt cum tot pieptul îmi arde şi cum abia pot să mă calmez. Poate dacă ar fi fost el aici tot chinul ăsta ar fi încetat. Dar, nu e, fiindcă l-am îndepărtat de mine sperând că asta îmi va face bine, adâncindu-mi singură craterul din suflet.

—Îmi lipseşti, Blake..

Spun pentru mine suspinând cu capul înfundat în pernă, în timp ce ochii mi s-au închis încet din cauza oboselii psihice.

Chiar îmi lipseşte.

------------------------------------------------------

Sper să vă placă.  💛

Scuze pentru eventualele greşeli.

Mulţumesc că îmi citiţi cartea şi îmi apreciaţi munca , înseamnă mult pentru mine.  💞