Te iubesc, în secret.

Eşti a mea.

* Din perspectiva lui Blake *

Simţind-o aşa aproape de mine totul mi se pare ireal. Mă simt ca într-o telenovelă la care mă obliga mama să mă uit când eram mai mic, atunci când totul mi se părea aşa scârbos și plictisitor, dar acum e mai mult decât perfect.

Când o privesc în ochi parcă pot vedea următorii 50 de ani împreună, dar momentan tot ce putem face e să trăim clipa. Posibil să nu mă mai iubească, să fi venit la mine doar pentru că are nevoie de cineva care să îi fie alături, căci nenorocitul de Kevin a înşelat-o. 

Părul ei perfect sclipește de la lumina plăpândă a razelor de soare, iar ochii de un căprui intens, privesc cerul cu admiraţie. Încă tremură, o simt foarte emoţionată și sper că e din cauza monologului ce l-am avut cu mama sa. Mă simt mândru de asta, sunt mândru că am făcut-o pe Amy Morgan să plângă de fericire, nu am mai simţit niciodată un sentiment aşa minunat.

S-a ridicat uşor de pe iarba moale şi privindu-mă și aşteptând să mă ridic şi eu.

- Vrei să plecăm? o întreb ridicându-mă și apucând-o de mână. 

- Da,  deja se înserează şi îmi este cam foame, spune mângâindu-și abdomenul.

  - Şi mie îmi este cam foame.  Ce ai de gând să îmi pregăteşti? 

- Genialele paste cu ton şi creveţi ale mamei, îmi răspunde zâmbind mândră.  

Am alergat ca nişte copilaş ţinându-ne de până până la maşină, iar nainte să intrăm Amy m-a îmbrăţişat strâns  .

- Mulţumesc pentru această zi minunată, mulțumesc că ști mereu cum să mă scoți dintr-o pasă proastă. 

- Mi-a făcut cea mai mare plăcere,  draga mea, spun oferindu-i un sărut micuț pe buze.  

Drumul spre casă a fost liniştit,  Amy fredonează o melodie de la radio şi din când în când își mai scoate capul pe geam lăsându-şi părul splendid să îi fluture în vânt. Eu mă mulțumesc doar să o privesc.

Ajunşi acasă,  Amy a ţopăie până în bucătărie ca un copilaş ce îşi aşteaptă dulciurile mult dorite.

- Blake,  poţi curăţa tu creveţii? mă întreabă cu o privire irezistibilă.

- Sigur că da, cedez apucându-mă de treabă. 

Am gătit împreună,  jucându-ne sau tachinându-ne din când în când. Și simt că aș putea face asta zilnic șaizeci de ani de azi încolo. Masa a fost gustoasă şi plăcută, dar sincer,  pentru mine şi nisipul ar fi gustos privind-o pe ea. 

- Amy, eşti o bucătăreasă al naibii de bună, spun sărutând-o pe obraz în timp ce mă îndrept cu vasele spre chiuvetă.  

- Şi tu te pricepi excelent la curăţat creveţi, îmi răspunde făcându-mi jucăuș cu ochiul. 

O privesc analizându-i fiecare părticică din corpul perfect, fiecare mișcare, fiecare gest...pornește radioul și radiază de fericire când descoperă că tocmai se aude pe fundal una dintre piesele sale preferate.

- Domnişoară Morgan,  îmi acordaţi acest dans?  o întreb făcând o reverenţă în faţa ei. 

- Desigur,  domule Edwards,  acceptă  întinzându-mi mâna finuţă ca o adevărată prințesă .

Cu greu am reuşit să nu fac vreun pas greşit, fiindcă nu îmi doresc să stric acest moment parcă desprins dintr-un basm. Are capul așezat pe umărul meu, iar eu o țin atât de strâns încât la un moment dat mă gândesc că o doare și lărgesc un mm strânsoarea. Suficient cât să nu o rănesc și să o țin lipită de mine. Melodia se termină, dar eu nu vreau să îi mai dau drumul, ea îmi ia fața între palmele sale micuțe și mă sărută cu atâta pasiune că aproape mi se înmoaie picioarele.