Te iubesc, în secret.

Eşti bine?

Trecuse deja o lună de la incidentul diabolic pus la cale de Kevin. Continui să împart casa cu Blake, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, chiar dacă sentimentul de vină mă devorează lent şi chinuitor pe dinăuntru.

De o grămadă de ori am avut impulsul de a-i spune tot ceea ce s-a întâmplat, dar de tot atâtea ori vocea lui Kevin își făcea prezența în mintea mea, oprindu-mă. 

" - Dar stai liniştită, Amy. Am de gând să îl distrug când îi va fi viaţa mai dragă. Iar tu, nu îi vei spune nimic, nu îi vei spune de întâlnirea noastră şi nici de actul nostru."

Mă distrugeau! Ultimele lui cuvinte îmi devorau sufletul, mă lăsau slabă şi fără chef de viaţă. Mă durea să îmi privesc iubitul în ochi, să îl ating sau să-i permit să mă atingă. Simţeam că îl trădasem, chiar dacă fusese pentru binele lui. Îmi era scârbă de mine! Scârbă să mă privesc în oglinda sau să zâmbesc, eram pierdută. Mă pierdusem pe mine.

Chiar şi acum îmi amintesc seara balului, fiecare cuvânt pe care i l-am spus iubitului meu, fiecare minciună:

" - Amy! Unde ai fost? Am fost atât de îngrijorat, iubito! Mi-a spus pe ton blând, şi m-am chinuit să nu izbucnesc în lacrimi.

- Am fost la baie, era coadă, scuze. Am şoptit fără glas, iar acesta mă privea neîncrezător.

- Ai ochii roşii, ai plâns? Continuă seria de întrebări, dar ceea ce nu ştia el, e că rememorasem discursul meu.

- Nu, niște tipe fumau în baie. Probabil mi-a intrat fumul în ochi. I-am răspuns pe acelaşi ton serios, lipindu-mi buzele de a le lui, pentru a oprii următoarele întrebări."

Chiar şi atunci când îl sărutasem mă simţisem jalnică, nu voiam să îl rănesc, nu voiam ca el să creadă că sunt o fată de moravuri uşoare deoarece m-am dăruit duşmanului lui în schimbul siguranţei.

Îmi e atât de frică de momentul în care are să afle, momentul în care lumea noastră roz se v-a prăbuși din nou, devenind neagră şi pustie. Îmi e teamă de sfârşitul nostru, îl iubesc atât de mult, iar  viaţa mea depinde în totalitate de el. E precum oxigenul pentru mine, tot ceea ce am nevoie pentru a supravieţuii.

- Eşti bine? mă întreabă Blake, scoțându-mă din visare, în timp ce mesteca o bucăţică de carne.

- Da, de ce? întreb, privindu-mi farfuria, deoarece ochii lui sunt cel mai imposibil lucru de privit în acest moment.

- Nu te-ai atins de mâncare, spune pe un ton dojenitor şi am zâmbit, învârtind furculiţa în mâncare.

Am deseori stări de greaţă în ultimul timp, mâncarea nu prea îmi mai e prietenă, căci simplul ei miros îmi face stomacul să se strângă într-un ghem.M-am ridicat brusc de pe scaun, alergând spre baie cu Blake pe urmele mele, m-am aplecat în faţă, eliberându-mi micul dejun. Am simţit mâna lui Blake pe spatele meu şi m-am zbătut, semn că nu voiam să mă atingă. După încă câteva minute petrecute în baie, mi-am limpezit gura şi am ieşit. Starea de ameţeală pusese stăpânire pe mine, şi mi-am lipit o mâna de perete în căutarea sprijinului. Capul îmi vâjâia şi picioarele îmi tremurau, m-am lasat pe lângă perete până ce posteriorul meu a făcut  contact puternic cu podeaua.

- Amy, eşti bine? se aude vocea lui Blake precum un ecou.

Deşi imaginea îmi devenise neclară, de parcă în apartament se lăsase ceaţa, îl puteam vedea pe Blake venind spre mine. S-a pus în genunchi în faţa mea, începând să îmi îndepărteze lacrimile care apăruseră ca prin minune pe chipul meu.

- Ce se întâmplă cu tine, micuţă Amy? șopteşte, trecându-și degetul peste buza mea inferioară și am înghiţit în sec.

- Sunt bine, Blake. Nu am nimic, deşi încerc să par convingătoare, vocea îmi e slăbită şi inima îmi bate cu putere, răsunându-mi în timpane.

- Nu eşti bine! țipă la mine făcându-mă să tresar şi i-am îndepărtat mâna de pe genunchiul meu.

- Am spus că sunt bine! țip la rândul meu, profitând de faptul că vederea îmi devenise normală şi sprijinindu-mă încă de perete m-am ridicat, începând să merg spre bucătărie.

M-am așezat pe primul scaun, privind undeva în gol. Am o bănuială groaznică a stărilor mele, dar nu vreau să accept nici în ruptul capului ideea de a-i purta copilul lui Kevin în pântec. Nu vreau ca el să îmi fi lăsat o parte din el, nu îmi doresc să mă lege ceva de acel maniac. Oare acesta a fost cu adevărat realul său scop? 

_____________________________