Te iubesc, în secret.

Sunt terminată..

M-am oprit în faţa clinicii private, rugându-mă în gând ca toate simptomele mele să nu se datoreze unei sarcini nedorite.
Am înaintat cu paşi timizi, până în dreptul uşii cu numele medicului la care aveam programare. Am inspirat adânc înainte să apăs clanţa, îmi e atât de teamă de ceea ce avea să urmeze.

- Bună ziua,i-am spus timid domnului îmbrăcat în halat alb. Sunt Amy Morgan,am continuat iar doctorul mă salută printr-un gest scurt, indicându-mi patul mic şi alb pe care trebuia să mă aşez.

Un gel incolor și rece mi-a fost aplicat pe abdomen, făcându-mă să scâncesc la contactul cu pielea mea. Mi-am lăsat capul pe spate şi am închis ochii când medicul începu să mişte un aparat mic de-a lungul abdomenului meu.

- Felicitări, sunteţi însărcinată! rostește cuvintele pe care îmi doream din tot sufletul să nu le aud.

- Cât timp? Am întrebat cu teamă în glas, iar doctorul mă privii cu compasiune.

- Aveţi şase săptămâni, fătul e încă micuţ, dar se dezvoltă perfect, încetișor lacrimile își făcure apariția pe chipul meu. 

M-am ridicat, ştergând cu un serveţel gelul şi trăgându-mi tricoul peste abdomen. Am rămas în şezut pe pat în timp ce domnul Montgomery, căci aşa îl chema pe medic, scria ceva pe o coală albă.

- Nu îmi doresc acest copil, i-am şoptit cu rușine în glas.

- Vreţi să renunţaţi la el? mă întreabă mirat.

Nu ştiu dacă vreau să ucid un suflet ce creşte în mine, nu știu dacă el merită acest lucru pentru idioțenia mea, nu știu cum am permis asta. Am rămas privind în gol pentru câteva clipe, încercând să îmi oblig mintea să ia o decizie. Simt privirea domnului Montgomery aţintită asupra mea, iar asta nu face decât ca decizia să fie mai dificilă.

- Cum ziceam, fătul e încă mic, aveţi la dispoziţe încă şase săptămâni să vă hotărâţi, îmi spune pe acelaşi ton.

- O să vă anunț cât de curând ce decizie am luat, acum îmi e pur și simplu imposibil. Vă mulțumesc, domnule doctor, spun părăsind cabinetul. 

Drumul până acasă a fost unul liniştit, fiind prinsă în gândurile mele negre. Ce am de făcut? Cum îi voi spune lui Blake ? Căci în niciun caz nu îi pot pune copilul altcuiva în spate. Nu îi pot spune despre mine şi Kevin, căci asta avea să ducă la distrugerea lui, iar secretul la distrugerea mea.

Mă simt capabilă să-mi accept soarta sumbră cu braţele deschise, doar știindu-l pe el bine şi fericit.

- Bună, iubito, mă întâmpină sărutându-mi fruntea şi am zâmbit amintindu-mi de scurta vacanţă pe care o avusem cu el.

Mă dusese în cel mai frumos loc, pe o plajă abandonată, al cărui nisip fin era foarte rar călcat de picioarele curioșilor. Am fost doar noi doi, înconjuraţi de stele şi sunetul valurilor ce se izbeau cu putere de mal. Cabana pe care Blake o închiriase, a fost cu adevărat  perfectă fiind construită în întregime din lemn. Încă mai am  scoicile pe care le-am adunat împreună cu el și le voi păstra pentru totdeauna. 

Chiar şi atunci, mintea mea se confrunta cu cele mai dureroase amintiri, amintirea acelei nopţi ce m-a marcat şi pe lângă asta, mi-a lăsat şi un mic " suvenir "  nedorit. Încercasem să ascund asta, încă încerc să o fac. Ştiu doar că indiferent unde zburau gândurile mele,totul a fost perfect.Eu cu Blake înotând la miezul nopţii, ținându-ne în braţe şi sărutându-ne sub razele lunii, marea fiindu-ne martoră. Dar ne-am întors în oraş acum o lună, iar totul a revenit  la normal, din păcate. Ştiu că, Kevin e undeva în umbră, aşteptând momentul potrivit pentru a mă distruge pe mine şi băiatul pe care îl iubesc. Aşteaptă precum un lup flămând să se hrănească cu prada, să ne distrugă relaţia şi tot ce a mai rămas din sufletele noastre. Îl simt.

- Iarăși ai picat pe gânduri, constată Blake oftând. Amy, sunt aici lângă tine, nu lăsa gândurile să te distrugă,îmi şopteşte şi ochii mi se umplură de lacrimi.

Nu vreau să-i fac asta!

Nu mai pot!

Nu mai suport durerea din inima mea!

- Sunt bine, iubitule. Doar că mi-e teamă de liniştea lui Kevin, i-am spus un sfert din adevăr, făcându-l să ofteze zgomotos.

- Kevin nu are ce să ne facă. Nimic în această lume nu va distruge ceea ce simțim unul pentru altul. Sunt în stare să trec prin foc pentru iubirea ta, eşti totul pentru mine, iubito.

Am început să plâng isteric la auzul cuvintelor lui atât de dulci. Sufletul mi-se sfâşie în mii de bucăţele, şi parcă aud glasul lui Kevin râzând cu poftă de opera sa. Trebuie neapărat să fac ceva, nu să mă las pradă acelui animal ce avea să mă distrugă încet şi când are chef.

- Blake, eu, încerc să pun capăt acestei lupte, însă el îmi cuprinde chipul cu mâinile lui mari, aplicându-mi sărutări repetate pe buze.

- Shh! șopteşte peste buzele mele. Te iubesc, Amy. Sunt nebun după tine!

- Şi eu te iubesc, Blake, dar...

- Niciun dar, Amy. Între noi nu există aşa ceva. Vom trece peste, vom face faţă ameninţărilor lui Kevin împreună, bine?

Am aprobat printr-un gest scurt, deşi nu cred nicio secundă în vorbele lui. Inima mi-se rupe, sufletul urla de durele şi stomacul mi s-a făcut ghem când gândul mi-a zburat la obstacolele ce au să ne lovească din plin, fără pic de milă.

Sunt terminată, fizic și psihic.