Te iubesc, în secret.

Copilașul nostru.

Ajunsă în casa fostului meu iubit, liniştea stânjenitoare împânzii încăperea, îl priveam fără să pot scoate un cuvânt,iar aerul părea din ce în ce mai greu de inhalat. Câteva bătăi scurte, dar puternice se auziră venind dinspre uşă, chiar în momentul în care voiam să urc scările pentru a-mi face bagajul. Inima mă durea la acest gând, şi totuşi... Nu pot schimba nimic.

Uşa se deschise scoţând un scârţâit uşor, când am păşit pe prima treaptă. M-am oprit pentru a vedea cine este, iar privirea mi s-a înceţoşat în momentul în care am văzut că persoana care tocmai a intrat în casa lui Blake, neinvitat, e ... Kevin.

Inima mea a săltat puternic, dar nu de fericire, ci de spaimă. Căci sigur Kevin a venit cu un motiv, altfel nu avea de ce să se afle aici. Am înghiţit vizibil în sec începând să îmi frământ mâinile între ele, în încercarea de a-mi ascunde burta deja mărişoară.

Printr-o mişcare bruscă, Blake s-a ridicat de pe canapea şi a făcut paşi rapizi şi precişi spre Kevin, prinzându-l de cămaşa mult prea bine călcată.

- Ce dracu cauţi aici? s-a răstit făcându-mă să tresar. 

- Vorbeşte mai frumos Edwards, nu vrei să stârnim interesul vecinilor. Am venit să o văd pe Amy şi desigur să văd dacă copilaşul nostru e bine, își îndreptă privirea spre mine zâmbind.

La auzul acestor cuvinte Blake s-a apropiat şi mai mult de Kevin, văzându-i chiar şi de la distanţă în ochi dorinţa de al lovii. Ştia, ştia că avem un copilaş şi mai mult ca sigur mă lăsase însărcinată intenţionat. Am strâns din ochii când Kevin a pus accent pe "copilaşul nostru", dorindu-mi atât de tare ca totul să înceteze. Blake mă privii cu ură, privirea lui făcându-mă să eliberez lacrimile care-mi dansau în ochi. Îl pierdusem definitiv, iar asta se vede tot mai clar în ochii săi negri, ochi pe care îi iubesc atât de mult.

- Amy, eu ies să iau o gură de aer, vă las să discutaţi, îmi aruncă dându-i drumul lui Kevin din strânsoare..

- Blake, te rog...încerc să spun, însă acesta nici nu mă mai privii părăsind fulgerător casa.

Am început involuntar să tremur când am observat că doar eu şi Kevin am mai rămas în încăpere. Imaginile cu el peste mine îmi revin în minte, făcându-mă să înghit vizibil în sec. Am început să fac mici paşi în spate, iar cu fiecare pas făcut Kevin înainta spre mine rânjind diabolic.

- Oh, Amy. Scumpă şi drăguţă Amy. Cum te mai simţi? Copilaşul nostru e bine? a întins mâna dorindu-și să mă mângâie.

- Copilul nostru nu există Kevin, tu pentru mine nu exişti, e doar copilul tău! Nu vreau nimic ce îţi aparţine! exclam îndepărtându-mă și mai tare de el. 

Ţip, lăsând alte lacrimi să mi se prelingă pe chipul deja umed. Buza inferioară îmi tremură incontrolabil, iar picioarele îmi deveniseră foarte slabe, oferindu-mi impresia că pot ceda în orice moment.

- Nici măcar Blake nu crede asta. Maturizează-te, lasă-l pe Blake și haide să ne creştem copilaşul, Amy. Copilaşul nostru, accentuă din nou acele cuvinte idioate. 

Se apropie din nou de mine, precum un prădător de propria pradă. Picioarele îmi înghețaseră atunci când Kevin îmi mângâiase chipul cu unul din degetele sale lungi şi tatuate. Aerul din încăpere a devenit  insuficient, respiraţia lui se lovește cu putere de chipul meu, iar acest sentiment sumbru îmi face pielea să se zburlească. 

- Nu te apropia de mine! țip din nou făcând alţi paşi în spate pana la casa scărilor. Îmi e scârbă de tine!

Se lăsă uşor pe spate, mimând un zâmbet, însă nu un zâmbet cald şi drăgăstos, ci unul rece, plin de venin şi cu o urmă de superioritate.

- Huh, nu ţi-a fost scârbă când te-ai culcat cu mine,  nu-i așa micuţă Amy? își continuă jocul cu mintea mea, făcând momentele acelea oribilă să revină din nou și din nou în ea.

Am făcut câţiva paşi spre el, simţind cum inima îmi explodează de furie. Privirea a început să îmi devină înceţoşată şi m-am sprijinit de bara din lemn a scărilor.

- Amy?! aud glasul lui Kevin, înainte ca trupul meu să se izbească puternic de sol şi totul să devină negru.

                                                                                        ***

*Din perspectiva lui Blake *

Kevin mai lipsea pentru ca ziua mea să fie complet dată dracu. Nu înţeleg de ce îi place ca mereu să înrăutăţească lucrurile, mi-a luat  tot ce aveam mai de preţ, şi cu toate astea continua să mă chinuie pentru propria distracție.

După câteva ture date în jurul casei, l-am observat ieşind din casă cu trupul lui Amy în brațe, am aruncat țigara pe care tocmai o aprinsesem privindu-i capul căzut într-o parte pe pieptul lui Kevin.M-am îndreptat cu paşi repezi către ei, simţind cum totul ia o întorsătura ciudată, şi cum din nou tot ce îmi doresc e ca Amy să fie în viaţa.

- Ce i-ai făcut?! ţip către Kevin care privea neajutorat trupul lui Amy din braţele lui.

- Nu i-am făcut nimic, a înaintat spre mine, vrând să mă lovească și a leșinat deodată. Mă jur!

Nu îmi doream să îl cred, dar vocea îi era panicată, iar chipul disperat. Cu siguranță nu mințea.Nu i-am mai zis nimic, ci l-am lasat să înainteze spre maşina lui cu Amy în braţe. Am privit pentru câteva clipe cum o aşează cu grijă pe bancheta din spate, ca mai apoi să îi mângâie burtica trecător şi să îi plaseze un sărut pe tâmpla stânga. De ce naiba își mai face jocurile idioate în momentele acestea de criză? 

Am urcat în maşina mea şi am pronit pe urmele lui spre spital. Gândul că ei doi chiar arătau ca un cuplu adevărat, iar acel copil îi leagă pe întreaga viaţă îmi face sufletul să urle de durere. Însă nu mai pot face nimic, Amy m-a trădat, iar eu ca un prost continui să îi fiu alături, când lângă ea e exact cine trebuie. Tatăl copilului ei. 

Ajunşi la spital, Amy a fost luată pe targă de doi doctori şi dusă în sala de urgenţe.După cincisprezece minute de aşteptare una dintre asistente a părăsit sala de urgenţe şi s-a îndreptat spre mine şi Kevin, nu ştiu de ce încă mă aflu aici aici. Însă simt că ea încă e totul pentru mine.

- Tatăl copilului? întreabă asistenta şi l-am privit cu ură pe Kevin care se îndreptă mândru spre ea.

- Eu sunt! exclamă, iar eu m-am aşezat neputincios pe unul din scaune.

- Domnişoara Amy este bine, momentan, însă era pe cale de a avea un avort spontan. O vom ţine sub supraveghere ceva vreme.

- Copilul e bine? întreabă Kevin panicat, părând că îi pasă cu adevărat.

- Cum spuneam, totul este bine. Însă oricând se poate întâmpla o tragedie, trebuie să o feriți de energiile negative. 

- Dumneavoastră dacă nu sunteţi rudă a pacientei, vă rog să vă retrageţi,îmi spune cu superioritate asistenta, şi am pufnit în sinea mea. Însă știu că are dreptate.

Locul meu nu e aici.

Amy nu îmi mai aparţine.

Pentru prima oară mă simt mai slab ca niciodată, şi oricât de egoist ar suna, îmi doresc ca Amy să piardă acel copil. Îmi doresc ca ea să îmi aparţină din nou, deşi nu ştiu dacă sunt în stare să o iert.

Nu pot schimba destinul nici dacă încerc, nici dacă vreau.