Te iubesc, în secret.

Nu din nou ..

M-am trezit buimacă, frecându-mi faţa cu palmele, încercând să ignor razele soarelui ce-mi deranjază ochii. După rutina de dimineaţă mi-am aruncat un caiet şi-un pix în ghiozdan simţindu-mă pregătită de o nouă zi de liceu fără Kevin, căci am lipsit prea mult iar anul e aproape de sfârşit.

Mi-am prins părul într-o coadă în varful capului, şi mi-am ales din garderobă un maiou negru şi o pereche de jeanşi rupţi pe-alocuri. Mi-am încălţat bocancii negri, am tras geaca de piele peste umeri şi mi-am aşezat ghiozdanul pe umăr păşind stângaci spre scări. Nu îl mai vazusem pe tata de câteva zile pe acasă, habar nu am dacă face ture suplimentare sau pur şi simplu a ales să plece, din cauza că nu mă mai suportă. Încep să îmi fac griji.

După ce am încuiat uşa, cu paşi timizi m-am îndreptat spre staţia de autobuz. Un zâmbet ştrengar îşi facuse apariţia în colţul gurii mele când mi-am adus aminte de primul an de liceu, când Blake mă însoţea cu autobuzul repetând: Abia aştept să am maşină, să nu mai mergem cu autobuzul ăsta împuţit. Ani la rând m-a dus cu maşina la şcoală, deoarece eu nu am vrut să dau de carnet atunci când am împlinit  şaisprezece ani,căci axez pe studii. Îmi amintesc cu zâmbetul pe buze dimineţile în care mă întreba dacă vreau să îmi pierd virginitatea cu el, nu era zi să nu mă întrebe asta şi tindeam să cred că devenise o obsesie pentru el. Sau poate devenise o obsesie pentru mine.

Am urcat cele trei trepte ale autobuzului ca mai apoi să caut un loc liber, m-am aşezat în linişte privind cerul senin, care anunţa că vara este prin apropiere, mi-am lipit capul de geam, şi am început să număr copacii pe lângă care treceam în încercarea de a nu mă gandii la el.

                              •••

Am intrat cu inima cât un purice în clasă şi m-am aşezat în locul unde obişnuiesc să stau, colegii îmi aruncă priviri dubioase şi tot aud şuşoteli din toate colţurile la adresa mea. Îmi stăpânesc cu greu impulsul de a face o scenă mai puţin frumoasa şi îmi lăsat capul să cadă pe banca din lemn tare.

—Heii, aud glasul lui Blake şi simt cum inima mea îmi ajunge undeva în gât instant, ridic capul şi mă limitez la un scurt semn din mână în loc de salut. Amy, trebuie să vorbim. Continua şi încep să cred că ideea de a venii aici a fost destul de proastă.

—Nu vreau să aud, Blake. Ce vrei să îmi spui? Cum că e Kevin un maniac şi te-a forţat să stai departe de mine? Pufnesc.Blake pe care îl iubeam nu ar fi lăsat ca cineva să intervină între noi. Dar şti ce, tu nu mai eşti băiatul pe care îl iubesc! Scuip cuvintele şi simt cum inima mă doare în urma minciunii spuse.

"Te iubesc atât de mult încât mai distrus."

" Te iubesc Blake, te iubesc în secret"- aş fi vrut să ţip în gura mare.

—Amy, nu...

Încearcă să spună dar profesoara apare pe nepregătite nepermiţându-i să continuie. Mi-am şters lacrimile din colţul ochiilor cu un gest rapid şi mi-am scos caietul din ghiozdan, fiind pregătită să scriu tot ce predă profa, chiar dacă probabil ştiu deja acele lucruri,căci mi-am pierdut copilăria învăţând pentru liceu şi facultate, tata era mândru de mine şi se lauda peste tot cu IQ-ul meu ridicat.

Îmi e dor de momentele când eram doar un copil cu zâmbetul pe buze, nici măcar aflarea veştii că mama mea murise nu m-a schimbat, alegând să nu merg la înmormântarea ei datorită faptului că mă abandonase. Regreta asta acum, regreta că Blake avea un impact mai mare asupra mea decât propria mamă.
Clopoţelul se aude sunând şi nici nu îmi dau seama cum a trecut timpul fiind prinsă în gândurile mele, trec şi ultimele notiţe în caiet şi îl arunc înapoi într-un colţ al ghiozdanului, pregătindu-mă de plecarea în pauză.

—Amy... îmi aud numele spus pe un ton jos, şi simt mii de fiori traversându-mi corpul când Blake îmi apucă mâna într-a sa.

—Blake, nu...te rog, doar lasă-mă. Încerc să îmi menţin tonul vocii calm, dar în interiorul meu ceva urlă şi se zbate, tot ce vreau acum e să mă teleportez în camera mea şi sa plâng până la epuizare.

—Nu pot renunţa la tine Amy. Îmi vorbeşte din nou şi inima mea bate tot mai încet.

—Ai renunţat deja. Îi răspund încercând să îmi trag braţul din strânsoarea lui, dar e imposibil.

—Te iubesc, Amy. Nici asta nu contează? Întreabă şi pentru o secundă am avut impulsul de a-l săruta.

—Pentru vechea Amy ar fi contat. Dar, pentru mine, cuvintele tale nu înseamnă absolut nimic. Replic cu greu înghiţind nodul din gât.

—Nu cred, nu cred ceea ce spui! Nu e posibil! Nici tu nu te crezi! Ţipă şi constat cu uimire că am rămas singuri în încăpere.

Mi-am lipit buzele de a le lui pentru câteva secunde şi cu greu m-am abţinut tentaţiei de a lăsa ca limba mea să pătrundă între buzele lui pline.

—Vezi? Nu am simţit nimic! Mint cu neruşinare, îmi întorc spatele şi alerg afară.

După ce am verificat dacă baia este goală mi-am lăsat trupul să cadă de-a lungul lemnului rece şi am dat frâu liber lacrimilor. Asta e tot ce fac în ultima vreme, plâng şi plâng. Scot cu greu pachetul de ţigări mototolit din buzunar şi am aprins una sprijinindu-mi braţele de chiuvetă privindu-mi reflecţia în oglindă.

_Te urăsc, te urăsc pentru că te iubesc nebuneşte. Şoptesc pentru mine ca mai apoi să trag ultimul fum din ţigară.

Mai mult sau mai puţin pregatita pentru a doua oră, mi-am clatit faţa cu apă de câteva ori, am retuşat machiajul şi dacă pot probabil îmi bandajezm şi inima în acest timp. Dar, din păcate e imposibil, căci o inimă ruptă greu se mai reface.

------------------------------------------------------
Am lipsit ceva timp, dar promit că încerc să postez mai des. 💜