Te iubesc, în secret.

Eu am distrus-o .

Stau pe scaunul din sala de aşteptare a spitalului, sorbind din a cincea cafea de când sunt aici. Amy se află de mai bine de o oră și jumătate în secția de reanimare din cauza pierderii prea mari de sânge. Simt că nu mai am deloc stare,mă plimb dintr-o parte într-alta a salonului. Sunt speriat, nervos, supărat, îmi simt inima ruptă în bucăţele minuscule şi cu toate astea nu pot să plec şi să o las singură, nu vreau ca ea să se trezească singură în cameră, nu vreau să creadă că am părăsit-o când avea cea mai multă nevoie de mine. L-am sunat și pe tatăl ei, dar e plecat din nou din oraş şi abia săptămâna viitoare se poate întoarce acasă, acum... Eu sunt tot ce are.

Am lovit cu pumnul peretele din faţa mea, prăbușindu-mă de-a lungul lui, gândul îmi zburase din nou la faptul că iubita mea e gravidă cu duşmanul meu de moarte. Poartă în pântec un suflet nevinovat, doar că acel suflet nu îmi aparţine mie, ci lui Kevin. Am strâns pumnii până ce degetele mi s-au albit, plângând în hohote și sperând că tot acest coșmar nu e real, că mă voi trezii în patul moale de acasă cu iubita mea alături. Sunt atât de deprimat încât nici bătăile agitate ale inimii nu le mai bag în seamă, de parcă Amy a luat-o cu ea, de parcă toate cioburile oglinzii mi s-au înfipt în inimă, iar cu fiecare bătaie aproape insesizabilă cioburile intră mai adânc, omorându-mă încet, dar sigur. 

- Ce ne-ai făcut, Amy? am şoptit pentru mine strângându-mi genunchii la piept precum un copil mic şi răsuflând greu.

Îmi doresc ca toate astea să se termine, vreau ca totul să dispară. Să apară o gaură în pământ care să mă înghită cu totul, să mă facă să uit de Amy şi de  toate persoanele care mă înconjoară.Cum poţi repara o inimă frântă? Aceasta e una dintre întrebările care mă macină, care-mi devorează sufletul chinuitor de lent şi dureros. Simt că mă doare fiecare părticica a corpului şi nu ştiu cum să scap de toate aceste senzaţii.

Medicul ieşi din sala de reanimare şi m-am ridicat parcă la comandă, alergând spre el. De data aceasta, simt mai bine bătăile dureroase ale inimii mele, bat undeva în gat, atât de tare încât le pot auzii în timpane.

- Amy Morgan? am reușit să îngân 

- Sunteţi rudă ? mă întrebă doctorul privindu-mi chipul obosit.

- Sunt iubitul ei, am răspuns puțin nesigur de ceea ce sunt în acest moment pentru ea.

- Domnişoara Morgan e bine, starea ei e stabilă, probabil până mâine se va trezii, îmi aduse la cunoștință şi am răsuflat uşurat, ducându-mi mâna spre piept şi masând locul.

- Pot să o văd? vocea-mi era plină de speranţă şi speram ca răspunsul lui să fie afirmativ.

- Doar pentru cinci minute, îmi dă acordul observând probabil disperarea din ochii mei.

                                                                                                       ***

Am apăsat clanţa, intrând în cea mai mare linişte. Mi-am tras un scaun lângă patul ei, şi i-am luat mâna micuţă în mâna mea. Avea chipul palid, cearcănele i se vedeau chiar dacă ţinea ochii închişi şi fiecare bucăţică din mine se sfâşia de fiecare dată când pieptul ei se ridica uşor. Aparatele de lângă ea scot un bipăit enervant, fiind singura sursă de zgomot din încăpere şi cu greu mă pot împotrivii impulsului de a le arunca pe fereastră. 

- Amy...Cum îi pot permite inimii să te mai iubească după toate astea? șoptesc, mângâindu-i chipul palid, trecând cu degetul peste buzele ei rozalii. Cum o să te mai pot privii fără să mă gândesc la Kevin? Cum te voi mai putea atinge, ştiind că el te-a atins? întrebările ieșeau fără să le pot oprii, dar nu sunt sigur dacă îi erau adresate ei sau mine. 

Din nou lacrimile m-au năvălit, demonstrându-mi că Amy e cea mai mare slăbiciune a mea, iar Kevin ştie asta mai bine decât oricine altcineva, de aceea s-a folosit de naivitatea ei, atunci când s-a culcat cu ea, furându-mi cea mai importantă persoană din viața mea, din nou..

Cu toate astea sunt dezamăgit și de mine, deoarece eu am lăsat-o singură în seara aia, nu am băgat de seamă nopţile în care plângea, zilele în care nu mânca sau clipele în care vomita. Nu am pus toate acestea cap la cap pentru a realiza ce s-a întâmplat cu adevărat. Dar acum ştiu, eu sunt singurul vinovat. Şi nu voi putea niciodată să mă iert pentru asta.

Nu voi putea ierta faptul că am distrus singura persoană pe care o iubeam. Am lăsat-o pe Amy să intre în viaţa mea, în sufletul meu, în patul meu. Am făcut-o să mă iubească la fel de mult precum o iubeam eu, apoi tot eu...

Eu am distrus-o.