Te iubesc, în secret.

E vina mea ..

Stau plictisită pe canapeaua din sufragerie, schimb aiurea canalele tv-ului, încercând să găsesc ceva care să-mi stârnească interesul. E deja trecut de ora 20:00 și eu mă simt mai obosită ca niciodată.Vreau să dorm, doar că Blake nu mă lasă, ţopăie şi strigă în mintea mea obosindu-mă și mai rău. Îmi ating buzele cu buricul degetelor şi pentru a mia oară simt cum pielea mă furnică, de fiecare dată când le ating retrăiesc momentul în care totul s-a năruit.

" Te iubesc, Amy. Nici asta nu contează? " vocea lui face ecou în mintea mea şi mi-am strâns ochii în speranța că am să pot să opresc lacrimile ce anunţau că își doresc să-mi curgă pe obraji.

Îmi doresc să pot să-i spun cât de mult contează acele cuvinte ce mi le-a adresat, pe care mi-am dorit să le aud dintotdeauna şi ce impact puternic au avut asupra mea, dar cum să o fac? Cum să fac asta când teama e mult prea mare? Îmi e teamă că-i voi sării în braţe lăsându-mă  purtată de mirosul lui specific bărbătesc, dându-i șansa să mă omoare de tot, sau că voi claca din nou, făcându-l să renunţe la mine.

" Vezi? Nu am simţit nimic! " A fost cea mai mare minciună pe care aș fi putut să o spun vreodată, că nu simţisem nimic când mii de fluturi au început să-mi dea târcoale stomacului, când inima mea-i striga numele şi buzele mele tânjeau după mai mult.
Îl iubesc cu toată fiinţa mea, dar nu am de gând să-i permit să mă distrugă din nou.

Între noi s-a format o prăpastie când el a plecat, iar eu nu am de gând să mă arunc de bună voie în abis. Telefonul meu începe să vibreze pe suprafaţa din sticlă a mesei, şi aproape cu teamă l-am cuprins. Îmi doresc să fie el, şi în acelaşi timp vreau să mă lase în pace, sunt confuză iar sentimentele contradictorii nu mă ajută deloc. Răsuflu uşurată când am văzut numele Emmei pe ecran chiar dacă nu ştiu de ce mă sună după atâta timp, căci nu am  mai vorbit cu ea de aproximativ şase luni, de când Blake a luat decizia de a renunţa la mine.

- Alo? Am spus cu glas tremurând ca mai apoi să-mi dreg vocea.

- Amy? Ești bine? Întrebarea ei mă ia prin surprindere şi pentru un moment chiar am  tendinţa de a aproba cu un gest scurt al capului, realizând că nu mă vede i-am răspuns timid cu un " Da, de ce?"

- Te-am văzut azi când ai ieșit din baia fetelor, la liceu şi...şi nu păreai în regulă. Mi-am făcut griji. Simt compasiune în glasul ei, sunt sigură de asta. Ajunsesem deja genul ăla de om de care îţi e milă şi gândul ăsta face ca nervii meu să fie întinşi la maxim.

- Nu am nevoie de mila ta Emma, m-am descurcat perfect singură în cele şase luni de când şi tu m-ai abandonat. Am ţipat la ea inchizandu-i telefonul în nas.

Îmi sprijin faţa în palme răsuflând tare, inima îmi bate aproape să îmi iasă din piept şi nici măcar nu ştiu motivul concret. Totul a devenit o mare ceaţă deasă pentru mine, viaţa proprie îmi e necunoscută şi habar nu am ce naiba-mi doresc. Și se aude din nou ceva lovindu-se de geamul meu cu un scârţâit asurzitor şi am reflexul de a-mi acoperii urechile cu mâinile. Cobor grăbită scarile cu gândul că iubitul meu, Kevin, s-a întors mai devreme, dar picioare mi-au înţepenit în dreptul uşii când chiar şi prin întunericul sumbru al nopţii îi puteam deosebii trupul.M-am apropiat stângaci şi l-am atins pe umăr făcându-l să tresară, mi-a zâmbit în colţul gurii, specific lui ca mai apoi să mă privească din cap până-n picioare.

- Ce cauţi aici? Am întrebat iritată si-am icnit când mâna lui o cuprinsese pe a mea.

- Amy... îmi şoptii numele şi mi-am smucit mâna din strânsoarea lui, l-am privit într-o dungă constatând că e beat.

- Blake, du-te acasă, eşti beat. L-am gonit şi râsul lui răsună pentru o clipă, din instinct i-am astupat gura cu una din mâini şi am putut simţi cum mi-a lăsat un sărut tandru în palmă.

- De ce nu pot sta deoparte de tine? De ce mi te-ai intiparit în minte fără acordul meu? Mă întreabă, luându-mă prin surprindere.

- Nu, nu ştiu... am răspuns într-un final simţind cum buza inferioară îmi tremură necontrolat.

- Nu mă mai iubeşti? Ochii mei îi cercetează chipul, ştiu că a băut peste măsură, gesturile dar şi mirosul îl dau de gol.

- Aş avea motiv să o fac? Am şoptit nesigură de faptul că i-am răspuns cu o altă întrebare. Nu ştiu dacă sunt în stare să îi urlu din nou în faţa că nu îl iubesc. Nu mă simt  în stare să îl mint din nou.

- Dacă ai motiv? Uită-te la mine, Amy. Iubirea ce ţi-o port m-a distrus. Şi atunci, atunci am vrut să înaintez spre el şi să îl sărut, ignorând faptul că miroase precum un bar întreg. Dar mâna lui s-a îndreptat în aer, oprindu-mă.

- Blake... am reuşit să soptesc simţind cum o lacrimă coboară lin pe obrazul meu. Mi-a pus mâna pe chip si a zâmbit amar.

- Totul era mai uşor când eram prieteni, la naiba cu tine Amy! Ai distrus totul! Tu eşti singura vinovată!

Îmi aruncă cuvintele ca mai apoi să plece, lăsându-mă  din nou singură, înotând în propiile-mi lacrimi. Ştiau că are dreptate, am distrus totul mărturisindu-i dragostea mea când puteam să mă prefac în continuare.Am acceptat să fiu slabă pentru câteva secunde și am mușcat din mine precum o fiară.

Dacă nu se întâmplau toate cele ce s-au întâmplat  încă îl aveam pe Blake aproape de mine, probabil stăteam în braţele lui pe canapea vizionând un film prost şi mâncând floricele. Dar, ce am eu acum?Nu am nimic înafară de durerea ce o port în suflet în permanență, iar acum cu ultimele lui cuvinte simt cum durerea se adânceşte mai mult şi mai mult lăsând un gol imens în inima şi sufletul meu.

Poate că pe Blake l-a distrus iubirea ce mi-o poartă, dar pe mine m-a distrus el, m-a lăsat de izbelişte să mă lupt de una singură cu demonii interiori.Știa că o să clachez, ştia destul de bine că nu sunt destul de puternică încât să fac faţă unei alte persoane ce mă abandonează.Ştia cât am suferit după ce mama a plecat şi cu toate astea a acţionat la fel, renunţând la mine printr-un amărât de sms ca după aproximativ şase luni să vrea să se reîntoarcă în viaţa mea.

Nu ştiu, nu ştiu dacă inima mea mai e capabilă să suporte. Dacă eu sunt destul de puternică să îl primesc înapoi. Oricum, gândurile astea sunt de prisos, Blake tocmai și-a exprimat destul de sigur pe el sentimentele pentru mine, iar în privirea lui nu am putut să citiesc decât dezamăgire.

Şi cu toate astea ştiu că doar eu sunt singura vinovată, sunt vinovată pentru faptul că m-am îndragostit de cel mai bun prieten al meu.

- E doar vina mea. Am şoptit simţind cum trupul îmi cade-n genunchi pe iarba umedă.