Te iubesc, în secret.

Doi ciudaţi

Mă apropi de clădirea impunătoare ce găzduieşte unul dintre supermarket-urile din oraş.Cu căştile în urechi, muzica la maxim şi cu acelaşi gând ce îmi brăzdează mintea de săptămâni bune. Cum Blake a reuşit să mă transforme într-o altă persoană doar prin câteva cuvinte,cum s-a lăsat influenţat de nenorocita de Lexi, care nici măcar nu îl iubeşte cu adevărat, stă cu el doar pentru că e la fel de popular ca şi ea. Şi cum am fost o idioată ce a sperat la nesfârşit că la un moment dat mă v-a alege pe mine în detrimentul ei.

Kevin e în totalitate opusul lui Blake. Urăşte să fie în centrul atenţiei şi nu se dă nicidecum o oiţa bună. Îşi arată adevărata faţă chiar dacă uneori e uns îngrozitoare şi cred că asta mă atrage cel mai mult la el, că nu e nicidecum Blake.

—Hei, scumpete. Îmi spune trezindu-mă din gândurile mele nenorocite.

—Hei. Îi răspund sărutându-l cast pe buze.

Da, acum formăm un aşa zis "cuplu",chiar dacă nu simt în mod special că îl iubesc. Mă atrage aşa de tare încât abia i-am putut rezista, şi  din nou, cred că din cauza că nu e Blake

—Ce facem azi? Îl întreb pe un ton răguşit, trăgând ultimul fum din ţigară şi lăsându-mi trupul moale pe scaunul din piele a maşinii sale.

—Liceu. Mi-a raspuns sec, şi am simţit că lumea mea se prăbuşeşte.

Nu pot merge la liceu, acolo unde e el. Acolo unde chiar astăzi avem prima oră împreună şi îi voi întâlni ochii negri. Nu, nu se poate. Nu mă simt capabilă, când abia am reuşit să scot o bucăţică de el din mine.

Vreau să-i spun toate astea lui Kevin pentru a schimba planurile, dar cuvintele mi se opresc în gât. Aşa că am acceptat timid din cap, tăcând mâlc pe toată durata drumului spre şcoală. Când ajungem, înaintăm încet şi spre surprinderea mea Kevin mă apucă de mână şi mă ţine strâns, alungând câteva dintre emoţiile mele.  De fiecare dată când treceam pe lângă un grup de elevi îşi făceau apariţia şuşotelile şi privirile intrebatoare.

" Se potrivesc ".

" Doi ciudaţi, măcar s-au găsit unul pe altul".

La un moment dat am auzit şi faza: "Uu, Satan şi-a găsit o măicuţă de care să profite."

Încerc să îmi menţin zâmbetul pe buze în timp ce înaintăm, dar cu fiecare pas şi jignire auzită îmi simt respiraţia cum îmi devine tot mai greoaie, şi simt un bolovan ce mi-se apasă pe inimă. Îi zâmbesc fals iubitului meu, convingându-l că totul e bine, deoarece mă condusese până la intrarea în sala de curs, şi îl sărut scurt, despărţindu-mă astfel de el.

Pământul a început să se zguduie cu mine atunci când am putu observa că singurul loc liber e cel de lângă Blake, care din fericire nu a observat scena de acum câteva secunde. Aşa că înaintez grăbită privind înainte şi ignorând pe toată lumea din sală, în frunte cu el. Mă aşez în linişte, încercând în continuare să evit orice contact vizual, şi totuşi îi simt privirea asupra mea, îl observ cu coada ochiului cum se uită ciudat la piercing-ul meu şi tatuajele ce mi-au apărut pe corp. Căci cât timp nu am mai frecventat şcoala mi-am făcut trei tatuaje şi un piercing.

—Ce se întâmplă cu tine? Şopteşte, şi un fior intens mi-a străbătut corpul la auzul vocii lui, făcându-mă să îmi îndrept spatele.

Îi arunc o privire urâtă, dar întâlnind-o pe a sa m-am pierdut în ea şi mă simţeam captivă în privirea lui, fără să pot evada. Cum poate să aibă acest efect asupra mea după atât timp? Am răsuflat uşurată când profesoara a intrat, făcându-l pe Blake să întrupa contactul vizual. Şi pentru prima oară o iubesc pe doamna Washer.

Ora trece lent, şi cu fiecare minut în plus îmi vine să mă ascund sub scaun. E pentru prima oară când protestez şi nu vreau să răspund întrebările adresate de doamna Washer, chiar dacă ştiu absolut toate răspunsurile.

Mâna mea a făcut contact accidental cu a lui, şi inima mea a luat-o la goană, ajungând în gât. Panica pusese stăpânire pe mine când îşi împleti degetele cu ale mele,dându-mi de înţeles că nu a fost nicidecum un accident. Aşa că mi-am canalizat aproape toată puterea aflată în mine şi mi-am retras mâna rapid reuşind să şoptesc:

- Am iubit.

Îi puteam citi confuzia din privire, şi nu ştiu cum dar Kevin ajuns în acel moment lângă noi, dând de înţeles că se sunase de câteva minute bune, dar eu nu îmi pot da seama cum de nu am auzit soneria, pierdută fiind în lumea mea plină de unicori şi... Blake.

—Bună, iubitule! Spun mimând entuziasmul şi aruncandu-mă asupra buzelor sale. Îl sărut lent şi tandru, pentru prima oară, dorind să îi demnostez lui Blake că am trecut peste el, chiar dacă nu e absolut deloc aşa.

Îi simt furia şi şocul din privirea aţintită asupra noastră, dar încerc să nu mă măi focusez asupra lui.

—El?! La naiba, Amy, nu el! Strigă în gura mare, făcând ca toate persoanele din jur să îşi îndrepte privirea asupra noastră.

Cu coada ochiului îl pot observa pe Kevin cum şi-a dus degetul arătător spre buze, dându-i de înţeles că e momentul să tacă. Şi spre surprinderea mea, Blake chiar a tăcut.
Nu înţeleg ce e cu tensiunea dintre ei, şi de ce există având în vedere că nu se cunosc, dar prefer să ignor acest detaliu care cel mai probabil nu are un răspuns plauzibil.

Îmi iau rucsacul de pe scaun, privindu-l încă odată pe băiatul iubit, care parcă mă imploră din priviri să rămân. Dau dezorientată din cap, deşi nu îmi spusese nimic şi părăsesc clasa la braţul lui Kevin cu inima doborâtă şi cu lacrimi ce ar vrea să îmi apară pe chip.

-----------------------------------------------

La media îl aveti pe Kevin.

Îmi cer scuze pentru evntualele greşeli, şi sper să vă placă.