Te iubesc, în secret.

Adevărul

Priveliștea din jurul nostru ne atrăgea atenția amândurora, dar mie îmi mai bântuia mintea și un gând straniu, liceul urmează să se sfârșească. Ce facem mai departe?

- La ce te gândeşti? mă întreabă şi am zâmbit la auzul glasului ei de copil.

Chiar dacă are șaptesprezece ani, pentru mine încă e acea Amy pe care am cunoscut-o în prima zi de grădiniţă. Fetița timidă ce avea o singură jucărie preferata, cea care aştepta ore în șir pentru aș recupera preţioasa păpuşă. Îmi amintesc ziua în care plănuisem să furăm acea păpuşă, şi încă o am ascunsă într-o cutie alături de multe alte lucruri din copilăria noastră. Ea nu s-a schimbat absolut deloc, e la fel de blândă, naivă și frumoasă și sper că așa va rămâne mereu. 

- Haide, vreau să îţi arăt ceva. Îi spun luând-o de mâna şi conducând-o spre camera mea. A aşteptat cuminte până ce am scos cutia de sub pat, şi s-a apropiat de mine curioasă.

- Blake, ce e aia? Mă întreabă şi am deschis cutia, un icnet de fericire îi părăsi buzele şi imediat se repezii spre ea.

- Copilăria noastră. Am şoptit şi m-am aşezat în genunchi lângă ea, privind cum scoate fiecare lucru pe rând.

Fundiţa ei roz, pe care mi-o dăruise de ziua mea, din nu ştiu ce motiv când aveam în jur de şapte ani. Chiar dacă nu-i înţelegeam rostul, am acceptat cadoul mai mult decât fericit. Ţin minte că dormeam cu ea în mâna pentru că-i purta mirosul ei, până ce la un moment dat, parfumul ei se evaporase. Al doilea lucru, e  fotografie în care eu o ţineam în braţe pe micuţa Dizzy, pentru că aşa botezasem păpuşa care pretindeam că e copilul nostru. Apoi a scos-o pe Dizzy, şi-a strâns-o la piept cu aceeaşi posesivitate ca acum câţiva ani, i-a inspirat mirosul şi mi-a zambit cald.

- Miroase la fel, a praf şi muşeţel. Spune şi chicoteşte uşor.

A continuat să scoată lucruri până a ajuns la inelele din plastic, a zâmbit şi l-a înghesuit pe cel roz pe degetul mic, întinzându-mi-l mie pe cel albastru.

- Mai ţii minte? Am întrebat-o şi a aprobat zâmbind.

- Erau verighetele noastre, când ne-am căsătorit în secret în casa din copac. Îmi spune şi o lacrima-i părăsește chipul făcându-mă să realizez cât de mult a ajuns să facă parte din viața mea. 

- Te iubeam încă de atunci, recunosc şi imediat m-a tras într-o îmbrăţişare, i-am şters lacrimile ce se scurgeau pe buzele ei şi i-am presat un sărut cast pe ele.

- Şi eu te iubeam, chiar dacă nici măcar nu ştiam ce e iubirea, îmi spune şi-am început să râdem, până şi râsul nostru se sincroniza perfect, şi stiam că ea e aleasa mea, fata pe care am s-o iubesc toată viaţa.

Amy încă strânge puternic păpuşica în braţe, e fericită fiindcă după atâţia ani în care a crezut că nu o să mai vadă niciodată acea păpuşă veche, acum o are la piept şi parcă o văd  din nou pe micuţa Amy Morgan de la grădiniţă , prima şi ultima mea iubire.

- Poate într-o zi fiica ta o să o iubească la fel de mult, îi spun aranjându-i părul după ureche.

- Fiica noastră,mă corectează sărutându-mă pe obraz.

- Da, fiica noastră, îi răspund creându-mi imaginea familiei noastre.

M-a luat de mâna şi am coborât în bucătărie, trezindu-mă din visare. 

- Astăzi vin ai tăi în vizită, deci trebuie să pregătesc ceva ce poate fii comestibil, îmi aduce la cunoștință.

- Când ai vorbit cu ai mei? o întreb amuzat de faptul că deja vorbește mai des cu părinții mei decât mine.