Elementarii si Cheile din Erydanus- Vol 2

Din nou la şcoală

          - Wow. Asta e şcoala voastră?! exclamă Kyle privind clădirea spre care ne îndreptam.
          - Da. Îţi place? zic eu zâmbind.
          - Da..!! E frumoasă. Aici aveţi cresiny?
          - Ce?
          -  Capre. mă lămureşte Mewina.
          - Uhm...da..avem, dar nu în şcoală. Avem la ţară. îi spun lui Kyle.
          - Aha...şi când mergem la ţară? mă întreabă acesta salivând.
          - Uhm...păi...nu avem rude la sat, cel puţin eu. Dar dacă vrei te poate duce Meg până acolo. Ea are ceva legături cu un sătuc din apropiere.
          - Abia aştept. :)
          Intrăm în curtea şcolii unde se aflau restul elevilor la careul de începul de an. Un grup de elevi o salută pe Meg, dar aceştia fug când Kyle mârâise la ei.
          - Nu trebuia să faci asta. Sunt prietenii mei.
          - Scuze, am crezut că vor să te atace.
          - Aici nu e ca pe Pământul de Mijloc. E mai nașpa sincer, nu se întâmplă nimic interesant.
          - Aha.
          Lumea îi privea ciudat pe noii veniţi. Ce-i drept, erau îmbrăcaţi cu haine nepământene. Mă simţeam nasol din cauză că şi pe mine mă priveau cu acei ochi sfidători şi reci...uh..oamenii. Ei trag concluzii pripite fără să se gândească. După careul care a durat doar jumătate de ora, ceea ce e bine, i-am dus pe noii oaspeţi în baie.
          - Asta e clasa? întreabă Kyle care examina locul.
          - Ce?! Nu..aici e baia. îl lămuresc pe bietul copil...care privea gânditor toaleta.
          - Ce facem aici? întreabă Chris.
          - Trebuie să vă schimbaţi lucul. Nu puteţi să vă plimbaţi pe coridoare îmbracaţi aşa. îi spun.
          - Dar ce are? Astea le purtăm noi la şcoală.
          - Da. O şcoală de magie. Aici e Pământul. Noi nu facem magie sau chestii de genu. Dacă o să vă îmbrăcaţi aşa o să vă creadă lumea nişte ciudaţi şi eu nu vreau asta.
          - Înţeleg. Păi atunci să înceapă transformarea. zise el zâmbind.
          Cu o rotaţie a încheieturii hainele sale au dispărut, făcând să apară un tricou alb, blugi negri şi nişte teneşi negri cu alb.
          - Vreau şi eu! zise Val.
          Ea era acum îmbrăcată într-o cămaşă albă, cam scurtă deoarece i se vedea abdomenul. O fustă mov cu puţin sclipici şi o pereche de săndăluţe cu pietricele, iar părul îi era ondulat, plus că puţin machiaj nu dădea rău cu ţinuta sa. Eleanor era îmbrăcată mai şcolăreşte, cu o cămaşă şi o cravată mică de culoare vişinie, o fustiţă neagră în combinaţie cu ştrampii ei crem. Purta o pereche de pantofi negri cu o fundiţă albă, iar părul îi era prins într-o coadă de cal. Adam era îmbrăcat într-un tricou negru cu scris alb, o pereche de jeanşi negri si adidaşi. Metis purta ceva asemănător cu Eleanor, iar Hygeia era îmbrăcată cu o bluză roz cu dungi negre, o pereche de colanţi negri şi adidaşi.
          - Acum e rândul meu. zise Kyle.
          Acesta se îmbrăcase într-o cămaşă roşie cu carouri negre, o pereche de jeanşi negri şi adidaşi...nimic nou. Iar Edward, purta un tricou alb cu o cămaşă bleumarin. Blugi tot negri şi teneşi. Mewina şi Ysera erau îmbrăcate cam la fel cu celelalte fete.
         - Mamă, ce frumos arătaţi! Astea da ţinute! le zic zâmbind.
         Clopoţelul a sunat începerea primei ore.
         - Hai, că întârziem! ne anunţă Connor, care apasă pe clanţă ieşind.
         L-am urmat până în clasă, unde profesorul doar ce ajunsese. Când noii veniţi au păşit în clasă, toate privirile au fost aţintite asupra lor...baieţii  rămânând cu gura căscată când le-au văzut pe fete, iar colegele noastre s-au înroşit când i-au văzut pe baieţi.
          - Bună ziua! Scuzaţi de întârziere. i-am spus dirigintelui.
          - Nu face nimic. Se pare că voi sunteţi noii elevi. zise profu' arătând spre cei de lângă mine.
          Dirigu se prezintă după care au început şi ei, eu împreună cu vechii prieteni ne-am aşezat în bănci. La final au venit şi ei lângă noi. Eram toţi în spate...ceea ce este bine.
          Ora s-a terminat destul de repede. A urmat ora de biologie, unde se pare că Mewina şi Ysera se descurcau foarte bine. La ora de muzică, Eleanor ne-a încântat pe toţi cu vocea ei superbă...plus că a primit şi un zece pentru interpretarea sa. La sport, Kyle era primul. A trecut de toate probele profului în doar 15 minute..deci, un nou record pentru şcoala noastră. Am aflat că Valentina se descurcă de minune la mate, iar Adam la chimie şi Chris la istorie. Edward era bun la fizică...deci numai lucruri bune şi-n avantajul nostru. Adică fiecare era bun la ceva. Metis se descurca la română, iar Hygeia la engleză.
         După şcoală am mers la localul de peste drum să bem ceva şi într-un fel să sărbătorim excelenţele celor noi.
         - În cinstea noilor veniţi! zise Jake, ridicând paharul cu suc.
         Trecuse jumătate de ora de când am venit şi-l observ pe Chirs mai melancolic. Mă aşez lângă el.
          - Hei...e totul ok? De ce eşti trist?
          - Sunt bine. zise el scurt.
          - Ba nu eşti. De când am ajuns aici ai fost mai melancolic şi gânditor. Nu-ţi place aici?
          - Ba da, doar că e ceva care mă afectează şi mă pune pe gânduri.
          - Ce anume?
          - Mai ştii coroana de care s-a împiedicat Jake?
          - Da..., ce-i cu ea?
          - Ştii cui îi aparţine?
          - Nu. Ar trebui? Adică e o coroană, una obişnuită, gaseşti multe în magazine.
          - Coroana asta e foarte specială pentru mine...
          - Aha... Şi asta-i tot?
          - Nu. Cel mai rău e că i-a aparţinut unei prinţese...una foarte puternică ce a reuşit să alunge creatura cu cinci capete în adâncurile Melorianului, e ca şi iadul la voi.
          - Înţeleg. Dar ce căuta pe insula aia?
          - Nu ştiu. Probabil a fost capturată. În orice caz. Ceea ce avem noi nu e decât o piesă din puzzle. Coroana e alcătuită din zece chei. Asta e tot ce ştiu.
          - Uff...iar trebuie să călătorim şi să adunăm chestii?
          - Cam aşa ceva. Încă mă gândesc ce s-a întâmplat cu ea. Unde se află acum.
          - Uite..hai să facem aşa...azi să nu ne mai gândim la asta şi să sărbătorim. De mâine dacă vrei putem să căutăm o soluţie la această problemă.
          - Ok...şi, Mike?
          - Da?
          - Mersi că mă ajuţi şi că-mi eşti alături. Eşti un prieten grozav.
          - Îmi place să-i ajut pe alţii, aşa cum pot. Dar acum, nu te mai gândi la coroană...petrece şi tu puţin.
          În tot acest timp, fetele au urcat pe mica şcenă amenajată a localului, începând să cânte melodia, Encender nuestra luz. Formau un grup frumos, iar vocile lor se contopeau perfect dând viaţă atmosferei din acest bar. Toţi le priveam încântaţi, iar la final toată lumea a aplaudat.
          După ce cântaseră, au venit la masa noastră să ne invite şi pe noi să cântăm.
          - Haideţi şi voi! E super pe şcenă. Atâta adrenalină!! zise Cassie fericită.
          - Uhm..eu nu cânt. Nu am voce. îi zic eu.
          - Ba da ai, te-am auzit cântând aseară în dus. Şi suna bine. mă încurajează ea.
          - Pff...doar un cântec.
          - Da.
          Am urcat şi noi baieţii pe acea şcenă. Muream de emoţii. Îi vedeam pe toţi cum mă priveau şi îmi venea să leşin.
          - Nu pot s-o fac. Am emoţii. le spun cu o voce panicată.
          - Va fii bine. Doar închide ochii şi dă drumul la voce. mă sfătuieşte Chris.
          Am început să cântăm Tu foto de verano. Aveam ochii închisi, dar mi-am făcut curaj să-i deschid. I-am văzut pe toţi cum aplaudă şi zâmbeau. Am prins mai multă încredere în mine. Acum mă simţeam bine...multă adrenalină, exact cum zicea Cassie.
         Când am terminat de cântat lângă noi au venit şi fetele.
         - Putem cânta o melodie de grup? ne întreabă Eleanor cu o faţă de căţeluş plouat.
         - Uhm..cred că da. zic eu zâmbind.
         Am luat toţi poziţiile şi am început să interpretăm Ven y canta. Vocile noastre se potriveau perfect. Toti ne admirau. Nu îmi vine să cred asta. Adică eu nu am voce, dar acum îmi dau seama că mă înşelasem. Wow...câtă adrenalină, câtă fericire. E un sentiment minunat. Îmi place, păcat că nu a durat mult.
        Ne-am dat jos de pe şcenă, încă cu zâmbetul pe buze. La masa noastră a venit un om înalt. Destul de cool...adică părea că are 35 de ani. Era îmbrăcat într-o cămaşă neagră de seară şi blugi închişi la culoare. Avea puţină barbă, iar părul era tuns modern. În urechea stângă purta un mic cercel cu diamant, iar pe braţ un tatuaj.
        - Bună seara, copii! Numele meu este Lucas Moreno şi sunt directorul unei case de discuri. Mi-a plăcut cum aţi cântat, chiar aveţi talent.
        - Bună seara! îl salutăm toţi în cor.
        - Am venit să vă propun ceva. Mi-aş dori să semnaţi un contract cu casa mea de discuri, o să vă fac celebrii. Dacă doriţi, bineînţeles.
         - Uhm...nu ştim exact dacă suntem pregătiţi. spun eu în numele tuturor.
         - Prea bine. Dacă vă răzgândiţi, asta e cartea mea de vizită.
         Ne-a dat la toţi câte una. După şi-a luat la revedere şi a plecat.
         - Şi...ce facem? îi întreb.
         - Hai să mergem. propuse Jake. Cred că e o şansă unică în viaţă. Plus că o să devenim celebrii.
          - Cred...dar am deveni celebrii dacă am salva lumea. Adică am mai făcut-o odată, dar hai s-o mai facem din nou.
          - Eu zic că ideea lui Jake e bună. Mâine îl contactăm pe acel domn şi vedem noi după ce va urma. zise Adam.
          - Ok.
          Am mai stat un sfert de oră şi ne-am dus acasă. Era târziu, iar mâine aveam şcoală. Fără a mai spune prea multe ne-am culcat.