Elementarii si Cheile din Erydanus- Vol 2

Cheia apei

           De ce mă doare corpul? Deschid ochii şi-l văd pe Josh dormind pe mine. Fuck! Ce am făcut? Încerc să mă eliberz, dar acesta se trezeşte.
           - Neaţa! zise cu o voce răguşită.
           - Neaţa! îl salut roşind. Uhm..ştii cumva ce am făcut azi noapte?
           - Am cântat până la ora unu şi după ne-am culcat.
           - Pfiu..am crezut că..
           - Ce? începe să zâmbească.
           - Nimic..lasă. De ce nu-mi pot aminti anumite lucruri?
           - Probabil ai dat cu capul de ceva şi ţi-a provocat o mică leziune.
           - Nu e asta, ştiu sigur. Tre' s-o întreb pe Mewina. Ea sigur va ştii ce să facă.
           Am coborât din pat, mai apoi dându-mi seama că amândoi eram doar în boxeri. Încă îmi puneam întrebarea dacă nu a fost ceva mai întens.
           Jos era zarvă. Se pare că Adam iar se ţine de pozne şi încearcă vraji noi. Data trecută a adus un minotaur la noi în curte, iar acum două dăţi un devorator al sufletelor. Nu supor atâta gălăgie. Am strigat o dată, de două ori..nimic. De furie, am lovit cu piciorul pardoseala zguduindu-se tot. Atunci s-au oprit din ceartă privindu-mă înspăimântaţi.
            - Nu vă mai certaţi din orice lucru pe care îl face Adam. le zic cât se poate de serios.
            - Aşa e fiecare dimineaţă la tine? mă întreabă în şoaptă Josh.
            - Nu chiar. Avem si dimineţi frumoase, da' mai rar.
            După micul dejun m-a luat ameţeala. O durere insuportabilă de cap nu-mi dădea pace. Am întrebat-o pe Mewina ce ar trebui să fac, dar nici ea nu ştia. S-a dus baza mea. Ies afară pentru a lua o gură de aer. Pornesc singur prin pădure, neştiind unde merg. Din când în când e bine să te deconectezi de la viaţa apăsătoare a oraşului şi să te refugiezi în pădure.
           După jumătate de oră am realizat că m-am plimbat prea departe. Nici nu ştiam pe unde să mă întorc. Perfect! Acum o să mor aici, îngheţat. Afară era frig, iarna nu ne-a părăsit, deşi nu mai era zăpadă, încă se simţea acea adiere rece. O zi minunată de februarie.
           Mă aşez lângă un trunchi de copac privind împrejurimile. Linişte..pace..hm, cam prea linişte. Din neant sare un lup gri. Alerga de cinevă. Pentru o clipă am încremenit. Lupii sunt în numar destul de mare în aceste zone, dar niciodată nu coboară chiar atât de jos. I-am putut auzi gândurile. Îi era teamă, fugea de ceva ce e în adâncurile pădurii.
           Privesc zona de unde a venit animalul. Un iz bolnăvicios venea de acolo. Nările mele nu mai rezistau cu acel miros oribil. De la cine o fi pornit? Respiro flexitus. O mască de aer îmi învălui faţa. M-am dus să văd ce se întâmplă. Pielea începea să mă mănâce tot mai tare cu fiecare pas pe care îl făceam.
           Natura era total bolnavă. Pe trunchiurile copacilor s-a depus o substanţă verde şi multe ciuperci otrăvitoare. Toată chestia asta venea de la o fântână abandonată. Ce caută o fântână în mijlocul pădurii? De după nişte copaci apar două femei cu robe negre. M-am ascuns după un copac urmărind întreaga scenă.
           - Cât de mult mă bucur că putem domina această lume. zise una dintre ele.
           - Dar ştii că acei tineri se află aici, nu? spuse cealaltă.
           - Nu-mi pasă. Am devenit mult mai puternice de la un timp. Nu ne vor putea opri.
           - Nu fi sigură. Am auzit de la Sauron că băiatul ăla, Mike poate controla toate cele zece elemente şi nu numai.
           - Imposibil! Nu s-a mai întâmplat asta până acum. Crezi că ne-ar putea distruge?
           - Ultima dată ne-a distrus cu ajutorul prietenilor săi. Noroc că m-am făcut nevăzută.
           Serpentiah s-a întors?! Şi aia trebuie să fie Batress. îmi zic în gând, continuând să le ascult conversaţia.
          - Cât va dura până când boala îi va ajunge pe toţi? întreabă Serpentiah.
          - În mai puţin de o oră tot orăsul va fi sub dominaţia noastră.
          Am fugit repede înspre casă. Chiar dacă nu ştiam unde e. Se pare că m-au auzit căci le auzeam cum vin după mine. Blasto repidus. Am băgat viteză până acasă. Le-am lăsat în spate pe femei. Intru repede în casă respirând foarte greu. Ceilalţi mă priveau ciudat.
           - Vră..vr..vrăji.. încercam să le zic, dar nu puteam.
           - Mike, calmează-te, respiră. îmi spuse Megan.
           - Serp..pentiah şi Bat..tres.
           - Cei cu ele? intervine Chris.
           - S..s-au întors. Au răspândit boala şi aici.
           - Nu cred! exclamă Valentina punându-şi o mână la gură.
           - Mike, avem nevoie de ajutorul tău. Neapărat! mă i-a de umeri Chris.
           - Cheile sunt singura noastră şansă. Dacă o readucem pe prinţesa din Erydanus înapoi, ea o va închide pe Batress pe Tărâmul Uitării. zise Mewina.
            - Care e următoarea cheie? întreabă Cassie.
            - Păi..nu ştiu. le zic panicat.
            - Nu se poate concentra. Are nevoie de linişte. Să-l lăsăm singur un moment. anunţă Adam.
            Am rămas singur. Mă puteam concentra asupra cheilor. Îmi închid ochii simţind pulsaţiile unei chei, dar n-o puteam vedea. Era aproape, dar totuşi departe. Mike, cheia e a ta. se aude vocea Creatorului. Cheia apei, e aici, cu tine.
            Deschid ochii, iar în mână se afla cea de-a patra cheie.
           - Dar cum am reuşit?
           - Ai avut-o la tine în tot acest timp. Puterile lor sunt imprevizibile şi au voiinţă proprie..oarecum. Acum îţi va fi puţin mai greu. Celelalte chei sunt ascunse în întreaga lume. Ai grijă, pericolul e peste tot.
           Am adăugat cheia la coleţie. Urăsc că tre' să călătorim iar prin lume.
           Ne-am făcut toţi bagajele, luând doar strictul necesar. La final, când toţi eram gata. Am aruncat o vrajă de protecţie asupra casei. Ashley, Sam, Juli şi Josh au trebuit să rămână. Mi-am luat rămas bun de la ei. Nu ştiu când o să-i mai vad. Sper ca bariera să-i apere de blestemul lui Batress.
             - Mike, stai! mă strigă Josh din spate.
             Îmi întorc capul sper el.
             - Mike, dacă nu ne vom mai vedea vreau să-ţi dau acest medalion. A fost al bunicii mele..nu e chiar de fete şi eu l-am purtat şi tata.
             - Oh..Josh, nu pot.
             - Te rog, ia-l. Consideră-l ca pe un cadou al prieteniei noastre şi al iubirii pe care o port în suflet.
             - Mersi. O să-l port mereu. L-am îmbrăţişat după care acesta mi-a pus medalionul la gât.
             Nu am mai stat mult. Mirosul acela de iz începea să se simtă. Cerul avea acum o culoare verzuie. Fiecare avea o placă cu care zbura. Am privit încă odată oraşul vărsând o lacrimă.
           Adio dragi prieteni!