Elementarii si Cheile din Erydanus- Vol 2

Suflet clandestin

           Totul mi se ruinează. Josh nu mai vorbeşte cu mine de o lună, iar actele de gelozie au reapărut în mintea lui Jake. În ultima vreme m-am tot gândit la ce a spus Sauron.
            Azi e duminică, aşa că am preferat să stau în pat. Mă jucam cu cheiţa găsită la bal. Avea un cristal sângeriu. Nu prea ştiu ce întrebuinţare are, doar că a fost a lui Sauron. Un gând îmi fulgeră mintea. Coroana găsită pe Tărâmul Întunecat îi aparţinea prinţesei din Erydanus, iar Chris a spus că există zece chei care o pot readuce înapoi pe fată. Uşa de la dormitor se deschide, intrând Jake în cameră. Ascund repede cheiţa.
          - Hei! îl salut pe Jake.
          - Sall. zise el rece.
          - Jake, putem vorbi?
          - Despre? Lasă-mă sa ghicesc..Josh. Zic pas. Am venit să-mi iau doar lucrurile.
          - Unde pleci?
          - Acasă. Acolo unde mereu mi-a fost bine. Acum scuză-mă, dar trebuie să împachetez.
          - Jake, te rog..n-o face. îi spun dându-mi lacrimile.
          - Am luat deja o decizie. Ne întoarcem acasă.
          - Ne?
          - După toate cele întâmplate, toţi am hotărât că e mai bine să plecăm din această casă. Ne vedem la liceu. Pa!
          - Aşteaptă! Nu pleca.
          Însă era prea târziu. Până să ajung jos ei deja plecaseră. Nici nu şi-au luat rămas bun. Lacrimile mi se scurgeau pe obraji mai ceva ca o cascadă. Mă lipesc de uşa de la intrare coborând încet. De ce tocmai acum? Nu pot să-mi imaginez casa asta fără râsetele prietenilor mei, fără mesele luate ca în familie, poveştile spuse la ora doisprezece şi mai ales legătura pe care am format-o timp de un an. Mă simţeam ca pe Tărâmul Umbrelor, singur, uitat de cele mai dragi persoane. Sunt un monstru. Prietenii au decis să plece din simplul fapt că le-aș putea face rău.
          "Mike, nu vei fii niciodată singur. Suntem alături de tine mereu. Te veghem de dincolo de stele să ţii minte asta."
           Acea voce duioasă..era a mamei mele. Dar cum? Mă ridic de jos privind în jurul meu. Nimic, livingul e gol. Probabil am halucinaţii.
           " Nu ai halucinaţii. Ne poţi auzi. Suntem chiar lângă tine, doar deschide-ţi ochii."
           Îmi folosesc ochiul minţii. În faţa mea se aflau mama, tata şi bunica. Un alt val de emoţii m-a izbit, făcându-mă să plâng. Erau lacrimi de fericire. După atâta timp am reuşit să-mi revăd familia. Am vrut să-i îmbrăţişez, dar mâinile mele au trecut prin ei..oh da..fantome.
          - Mama, tata şi buni sunteţi teferi!
          - Aşa e. După ce Sauron ne-a omorât, trupurile noastre s-au transformat în stele, iar sufletele au ajuns alături de zei. spuse mama încercând să mă mângâie pe faţă.
          - Parcă zeii nu permiteau ca spiritele să iasă din Cassyopeià( lumea zeilor) şi să călătorească unde voiau.
          - Ai dreptate. De aceea am găsit un negustor care să ne aducă pe Pământ. Din păcate..am rămas blocaţi aici până când..ei bine..ne vei readuce la viaţă.
          - Dar cum să fac asta?
          - Fiule, deţii puterea cristalului pur. Ai darul de a poseda orice putere îţi doreşti. îmi spuse tata punându-mi o mână pe umăr.
          - Nu vreau să-mi rănesc prietenii.
          - N-o să-i răneşti. Dacă ştii cum să procedezi îi poţi salva, dar odată ce-i salvezi, o să rămână fără puteri..pentru că asta face Alpha crystalli, denumirea acestei nestemate.
          - Şi cât timp mai am la dispoziţie pentru a vă readuce la viaţă?
          - Până se termină solstiţiul de vară. Asta ar veni..până la finalul verii. Mai ai timp, stai liniştit.
          - Şi dacă nu o să reuşesc?
          - Trebuie, altfel, vom rămâne blocaţi sub forma asta pe veci.
          - Ok..am să încerc, sper totuşi să pot face ceva.
          - Ne bazăm pe tine..
          Dispar la fel de bizar pre cum au apărut. Doar după zece minute realizez că sunt singur. Mâine aveam şcoală, aşa că trebuia să mă pregătesc. Mi-am făcut temele, gheozdanul, mi-ma pregătit hainele şi am făcut o baie caldă şi revigorantă.
          Seara m-a cam luat pe neaşteptate. Doar gândul că trebuia să dorm singur mă îngrozea. Am închis uşa, mi-am aprins veioza şi m-am băgat în pat. Urăsc să dorm sau să fie întuneric când mă aflu singur într-o casă mare.